avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1281 soluții astăzi

Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!

Forum Activitate Oana E84

Activitate Oana E84


Cornel Vasile a scris:

Elevii care au participat individual și au obținut premii la competițiile școlare beneficiază de stimulente financiare, după cum urmează:
a) la etapa națională se acordă de către M.E., din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator al acestei etape a competițiilor:
– premiul I 1.000 de lei;
– premiul II 700 de lei;
– premiul III 500 de lei;
– mențiune 300 de lei;
b) la etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I, desfășurate la nivel mondial, se acordă de către M.E.:
– premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 20.000 de lei;
– premiul I/medalie de aur 15.000 de lei;
– premiul II/medalie de argint 12.500 de lei;
– premiul III/medalie de bronz 10.000 de lei;
– mențiune 6.000 de lei;
c) la etapa internațională a competițiilor școlare, categoria a II-a, desfășurate la nivel european sau regional, se acordă de către M.E. stimulente în valoare de:
– premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 10.000 de lei;
– premiul I/medalie de aur 7.500 de lei;
– premiul II/medalie de argint 6.000 de lei;
– premiul III/medalie de bronz 5.000 de lei;
– mențiune 3.000 de lei.



Buna ziua! Dacă concursul este internațional dar nu scrie , mondial sau european mă puteți ajuta să îmi spuneți la care categorie s ar încadra?La categoria 1 sau 2 fiind concursuri extrascolare Din anexa 1( majoritatea)si 3 (doar unul) OMEC 3026/din 14.02.2025.
Mulțumesc frumos!O zi binecuvântată!
Bună ziua! Vă rog frumos să mă ajutați și pe mine cu un raspuns clar in ceea ce privește acordarea de stimulente financiare elevilor care participă individual la concursuri extrascolare( numite Competiții școlare alături de olimpiade, festivaluri , etc.)
Copilul a participat la concursuri extrascolare iar Premiile lui sunt acestea alături de nr de anexe din calendarele de concursuri aprobate de Minister.
Anexa 1 OMEC nr 3026/14.01.2025
1)Marele Premiu instrumental București concurs național( premiul1 individual)poziția 14
2)Concurs Chip de copil internațional ( premiul 2 internațional individual) poziția 58
3)Concurs Cătălina internațional ( premiul1 cu Trofeul festivalului concurs alături de ansamblu,echipa)poziția 14
Anexa 3 OMEC nr3026/14.01.2025
1)Concurs Danubius internațional ( trecut in calendarul regional)(premiul1 internațional)poziția 779.
Ar putea beneficia de aceste stimulente pe baza metodologiei aprobate din Decembrie 2024?
XXXVI) — Nr. 1265 P A R T E A I
LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE
Luni, 16 decembrie 2024
S U M A R
Nr. Pagina
HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI
1.616. — Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice
privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea
olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și
extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor și
a altor activități specifice, precum și cuantumul
stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care
i-au pregătit și unităților de învățământ de proveniență
a premianților .............................................................. 2–4
1.628. — Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naționale
privind datele deschise 2024—2028 .......................... 5
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE
ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE
6.942. — Ordin al președintelui Agenției Naționale
de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii
privind stingerea unor creanțe fiscale prin trecerea în
proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile și
a unor formulare utilizate în aplicarea procedurii,
precum și pentru modificarea și completarea Ordinului
președintelui Agenției Naționale de Administrare
Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor
formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor
fiscale, precum și pentru modificarea Ordinului
președintelui Agenției Naționale de Administrare
Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii
de executare silită în cazul debitorilor care au de
încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități
sau instituții publice .................................................... 6–32
2
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1265/16.XII.2024
H O T Ă R Â R I A L E G U V E R N U L U I R O M Â N I E I
GUVERNUL ROMÂNIEI
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Normelor metodologice privind cheltuielile cu organizarea
și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare,
a taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice, precum și cuantumul
stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit
și unităților de învățământ de proveniență a premianților
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 113 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar
nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. — Se aprobă Normele metodologice privind
cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a
concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, a
taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice,
precum și cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor,
profesorilor care i-au pregătit și unităților de învățământ de
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
proveniență a premianților, prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se
abrogă Hotărârea Guvernului nr. 536/2016 privind stimularea
performanței școlare înalte din învățământul preuniversitar,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din
10 august 2016, cu modificările ulterioare.
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice și administrației, interimar,
Marin Țole,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 12 decembrie 2024.
Nr. 1.616.
ANEXĂ
N O R M E M E T O D O L O G I C E
privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și
extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice, precum și cuantumul stimulentelor
financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit și unităților de învățământ de proveniență a premianților
Art. 1. — (1) Olimpiadele școlare sunt competiții școlare de
pentru care respectivul minister organizează și finanțează
excelență bazate pe studierea uneia sau a mai multor discipline
din sistemul de învățământ, adresându-se elevilor cu aptitudini
participarea lotului național la etapa internațională. (6) În cuprinsul prezentelor norme metodologice, olimpiadele
și performanțe înalte.
școlare, concursurile școlare, extrașcolare și extracurriculare,
(2) Concursurile școlare, extrașcolare și extracurriculare sunt
taberele de profil, simpozioanele și activitățile specifice sunt
competiții școlare și proiecte de educație extrașcolară, festivaluri,
denumite competiții școlare.
campionate, proiecte sociale, proiecte de voluntariat sau
(7) Ministerul Educației organizează și finanțează participarea
caritabile, spectacole, expoziții, târguri de profil, concerte, turnee.
loturilor naționale la olimpiade internaționale organizate în alte țări.
(3) Taberele de profil sunt activități recreative, educative și
Art. 2. — Elevii din învățământul preuniversitar de stat,
sociale pentru copii sau tineri, cu diverse tematici, organizate în
precum și cei din învățământul particular și confesional
spații special amenajate.
autorizat/acreditat, care participă la competiții școlare,
(4) Simpozioanele sunt reuniuni sau întâlniri cu teme specifice,
organizate la nivel județean, interjudețean, regional, național sau
având rolul de a facilita schimbul de bune practici, promovarea
internațional, beneficiază, în regim de gratuitate, pe perioada
inovării unor noi perspective și a dezvoltării profesionale.
desfășurării respectivei activități de următoarele drepturi:
(5) Prin activități specifice se înțeleg stagii de pregătire
a) cazare și masă în internatele și cantinele școlare, în
centralizată și selecționare a loturilor naționale ale României
taberele școlare, în cabane/pensiuni și în hoteluri de până la trei
pentru competiții internaționale organizate de Ministerul
stele inclusiv, în campusuri/structuri sportive sau de tineret,
Educației, denumit în continuare M.E., pe teritoriul României sau
pentru elevii participanți la competițiile școlare organizate în țară;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1265/16.XII.2024 3
b) transport cu trenul, cu mijloace rutiere, maritime sau
fluviale și cu avionul. Pe teritoriul României, transportul cu trenul
se poate face la clasa a II-a, pe distanțe mai mici de 300 km,
respectiv la clasa I sau cu vagon de dormit pe distanțe de cel
puțin 300 km;
c) taxele de participare, diurna cuvenită, fonduri pentru
obținerea vizei, contravaloarea asigurărilor medicale, inclusiv a
vaccinurilor, fonduri pentru transport tur-retur între locul de sosire
în țara organizatoare și locul de cazare și pentru eventuale taxe
locale pentru elevii care fac parte din loturile României
participante la etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 3. — Membrii comisiilor centrale ale competițiilor școlare
naționale, ai grupurilor de lucru ale comisiilor centrale ale
competițiilor școlare naționale, membri ai comisiilor de
organizare a proiectelor de educație extrașcolară, membrii
comisiilor care realizează pregătirea centralizată a loturilor
naționale, în vederea participării la etapa internațională a
competițiilor școlare, membrii comisiilor de organizare, membrii
comitetelor, juriilor și ai comisiilor de arbitraj de la competițiile
școlare naționale, ghizii și translatorii participanți la competițiile
internaționale organizate de către M.E. în țară beneficiază de
cazare și masă în hoteluri de până la trei stele inclusiv și de
aceleași facilități de transport pe care le au elevii.
Art. 4. — Drepturile elevilor, ale personalului didactic și ale
experților în domeniu prevăzute la art. 1 și 2, precum și celelalte
cheltuieli privind organizarea și desfășurarea competițiilor
școlare: chirii pentru sălile de spectacole, de conferințe și pentru
campusurile/structurile sportive sau de tineret, diplome, medalii,
afișe, bannere, plachete, trofee, ștampile, suveniruri, materiale
promoționale, excursii, vizite, spectacole, publicitate, publicații,
închirieri de mijloace de transport și aparatură electronică,
materiale de logistică și de laborator, materiale consumabile,
plata ghizilor și a translatorilor participanți la competițiile școlare
internaționale organizate de M.E. în țară, precum și a altor
activități se suportă după cum urmează:
a) pentru etapa județeană/a municipiului București,
interjudețeană și regională, de către unitățile de învățământ
organizatoare, din veniturile proprii ale bugetelor locale ale
unităților administrativ-teritoriale de care aparțin, cu excepția
cheltuielilor pentru transport, care se suportă de către unitățile
de învățământ de proveniență, din veniturile proprii ale bugetelor
locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin;
b) pentru etapa națională, de către M.E., din fondurile alocate
inspectoratelor școlare, respectiv unităților de învățământ care
organizează această etapă a competițiilor școlare, cu excepția
cheltuielilor pentru transportul elevilor și al personalului didactic
din învățământul preuniversitar care însoțesc elevii dintr-un
singur județ/municipiul București la această etapă a competiției
școlare, care se suportă de către unitățile de învățământ de
proveniență, din veniturile proprii ale bugetelor locale ale
unităților administrativ-teritoriale de care aparțin;
c) pentru etapa națională, de către M.E., din fondurile alocate
inspectoratelor școlare de proveniență, transportul personalului
didactic din învățământul preuniversitar care însoțește elevi din
două sau mai multe județe la această etapă a competiției școlare;
d) pentru etapa națională, de către M.E., din fondurile alocate
inspectoratelor școlare din județele pe teritoriul cărora se găsesc
instituțiile de proveniență, transportul, cazarea și masa pentru
personalul didactic din învățământul preuniversitar, personalul
didactic din învățământul universitar, respectiv pentru experții în
domeniu, membri ai comisiilor centrale ale competițiilor școlare
naționale, ai grupurilor de lucru ale comisiilor centrale ale
competițiilor școlare naționale, membri ai comisiilor de organizare
a proiectelor de educație extrașcolară și membrii juriilor;
e) pentru pregătirea centralizată a loturilor naționale de către
M.E., din fondurile alocate inspectoratului școlar județean/al
municipiului București care organizează această activitate, cu
excepția cheltuielilor prevăzute la lit. f) și g);
f) pentru pregătirea centralizată a loturilor naționale de către
M.E., transportul elevilor și al personalului didactic din
învățământul preuniversitar care însoțește elevii la această
activitate se suportă de către unitățile de învățământ de
proveniență, din veniturile proprii ale bugetelor locale ale
unităților administrativ-teritoriale de care aparțin;
g) pentru pregătirea centralizată a loturilor naționale de către
M.E., transportul, cazarea și masa pentru personalul didactic din
învățământul preuniversitar, personalul didactic din învățământul
universitar, respectiv pentru experții în domeniu care pregătesc
și selecționează loturile naționale se suportă din fondurile
alocate inspectoratelor școlare din județele pe teritoriul cărora se
găsesc instituțiile de proveniență;
h) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate: taxă pentru centrul coordonator
internațional, taxă de înscriere, taxă de participare, transport
internațional, cheltuieli pentru viză și asigurări de sănătate,
inclusiv contravaloarea vaccinurilor necesare, diurnă cuvenită
și cheltuieli pentru transport tur-retur între locul de sosire în țara
organizatoare a competiției școlare internaționale și locul de
cazare și pentru eventuale taxe locale, de către M.E., cu
excepția cheltuielilor prevăzute la lit. i)—l);
i) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate, transportul tur-retur între locul de
reședință a elevilor și a personalului didactic din învățământul
preuniversitar care însoțește elevii la competiția școlară
internațională și locul de plecare la competiția școlară
internațională se suportă de către unitățile de învățământ de
proveniență, din veniturile proprii ale bugetelor locale ale
unităților administrativ-teritoriale de care aparțin;
j) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate, cazarea în țară, pentru maximum două
nopți pentru elevii și personalul didactic din învățământul
preuniversitar care însoțește elevii la competiția școlară
internațională, în situații excepționale se suportă de către unitățile
de învățământ de proveniență, din veniturile proprii ale bugetelor
locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin;
k) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate, transportul tur-retur între locul de
reședință a personalului didactic din învățământul universitar,
respectiv al experților în domeniu, care însoțesc elevii, și locul de
plecare la competiția școlară internațională se suportă de către
inspectoratele școlare pe teritoriul cărora se găsesc instituțiile
de proveniență ale acestora;
l) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în străinătate, cazarea pentru maximum două nopți
pentru elevii și personalul didactic din învățământul
universitar/experții în domeniu care însoțesc elevii la competiția
școlară internațională, în situații excepționale, se suportă de
către inspectoratele școlare pe teritoriul cărora se găsesc
instituțiile de proveniență ale acestora;
m) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate în țară, de către M.E., prin inspectoratul școlar
organizator și/sau asociații profesionale. Instituțiile de
învățământ superior implicate pot contribui financiar la
organizarea și desfășurarea acestei etape;
n) pentru etapa internațională a competițiilor școlare
organizate de alte țări, în sistem online, la care delegația
României participă în țară, cheltuielile pentru transport, masă și
cazare pentru elevi, personalul didactic din învățământul
universitar, preuniversitar, precum și pentru experții în domeniu,
membri ai comisiilor de evaluare, sunt suportate de către M.E.,
prin inspectoratul școlar organizator.
Art. 5. — (1) Cuantumul acordat pentru cazarea și masa
elevilor și a profesorilor însoțitori la competițiile școlare
organizate în țară și pentru activitatea de pregătire și selecționare
a loturilor este de până la 200 de lei/zi/elev sau profesor însoțitor.
(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică și pentru
participarea elevilor din cluburile sportive școlare și din palatele
și cluburile copiilor la acțiunile/competițiile interne/naționale.
4
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 1265/16.XII.2024
(3) Cuantumul acordat pentru cazarea și masa membrilor
e) dacă un profesor a pregătit mai mulți elevi care au obținut
comisiilor centrale ale competițiilor școlare naționale, ai grupurilor
distincții la competițiile școlare internaționale, acesta primește
de lucru ale comisiilor centrale ale competițiilor școlare naționale,
un singur stimulent financiar cu valoare egală cu cea a
membrilor comisiilor de organizare a proiectelor de educație
stimulentului financiar acordat pentru cea mai mare distincție
extrașcolară, membrilor comisiilor care realizează pregătirea
obținută de elevii săi.
centralizată a loturilor naționale, în vederea participării la etapa
(3) Pentru unitatea de învățământ frecventată de elevul
internațională a competițiilor școlare, membrilor comisiilor de
premiat/elevii premiați la competițiile școlare internaționale
organizare, membrilor comitetelor, juriilor și ai comisiilor de arbitraj
categoria I și, respectiv, a II-a se acordă aceleași stimulente
de la competițiile școlare naționale, ghizilor și translatorilor
obținute de elevul său/elevii săi, care se vor utiliza pentru dotări
participanți la competițiile internaționale organizate de către M.E.
destinate, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare
în țară și trainerilor de la activitățile de pregătire și selecționare a
loturilor este conform prevederilor legale în vigoare.
obținerii performanței școlare. (4) În cazul în care dintr-o unitate de învățământ sunt
Art. 6. — (1) Plata trainerilor care susțin activități specifice
premiați mai mulți elevi care au obținut distincții la competițiile
de pregătire centralizată și selecționare a loturilor naționale ale
școlare prevăzute la art. 2, cuantumul stimulentului financiar
României pentru participarea la competițiile internaționale
acordat unității de învățământ se calculează ca sumă a tuturor
organizate de M.E. sau pentru care M.E. organizează și
premiilor primite de elevii premiați.
finanțează participarea lotului național se realizează în baza
Art. 8. — Echipajele/Formațiile de elevi care au obținut premii
unui contract încheiat cu unitatea de învățământ organizatoare
la competițiile școlare beneficiază de stimulente financiare, după
a activităților de pregătire a loturilor naționale.
cum urmează:
(2) Cuantumul acordat trainerilor pentru participarea la
a) pentru echipele/formațiile cu un număr de peste 20 de
activitățile de pregătire a loturilor naționale ale României pentru
elevi, la etapa națională se acordă de către M.E., din fondurile
participarea la competițiile internaționale este în conformitate cu
alocate inspectoratului școlar organizator:
prevederile legale în vigoare referitoare la plata cu ora a unui
— premiul I 200 de lei/elev;
profesor cu vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I.
— premiul II 150 de lei/elev;
Numărul de ore alocat unui trainer se propune de către
— premiul III 100 de lei/elev;
coordonatorul lotului și se aprobă de către M.E.
b) pentru echipele/formațiile cu un număr cuprins între 10 și
(3) Cuantumurile prevăzute la alin (2) se acordă de către
20 de elevi, la etapa națională se acordă de către M.E., din
unitatea de învățământ organizatoare din sumele primite de la
fondurile alocate inspectoratului școlar organizator:
inspectoratele școlare pentru aceste activități, alocate de către M.E.
— premiul I 300 de lei/elev;
Art. 7. — (1) Elevii care au participat individual și au obținut
— premiul II 250 de lei/elev;
premii la competițiile școlare beneficiază de stimulente
— premiul III 200 de lei/elev;
financiare, după cum urmează:
c) pentru echipele/formațiile cu un număr mai mic de 10 elevi,
a) la etapa națională se acordă de către M.E., din fondurile
la etapa națională se acordă de către M.E., din fondurile alocate
alocate inspectoratului școlar organizator al acestei etape a
inspectoratului școlar organizator:
competițiilor:
— premiul I 400 de lei/elev;
— premiul I 1.000 de lei;
— premiul II 350 de lei/elev;
— premiul II 700 de lei;
— premiul III 300 de lei/elev;
— premiul III 500 de lei;
— mențiune 300 de lei;
d) pentru echipe/formații, la etapa internațională a competițiilor
b) la etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I,
școlare, categoria I, desfășurate la nivel mondial, se acordă de
către M.E.:
desfășurate la nivel mondial, se acordă de către M.E.:
— premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 20.000 de lei;
— premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 8.000 de lei/elev;
— premiul I/medalie de aur 15.000 de lei;
— premiul I/medalie de aur 6.000 de lei/elev;
— premiul II/medalie de argint 12.500 de lei;
— premiul II/medalie de argint 4.800 de lei/elev;
— premiul III/medalie de bronz 10.000 de lei;
— premiul III/medalie de bronz 3.000 de lei/elev;
— mențiune 6.000 de lei;
— mențiune 2.400 de lei/elev;
c) la etapa internațională a competițiilor școlare, categoria a II-a,
e) pentru echipe/formații, la etapa internațională a competițiilor
desfășurate la nivel european sau regional, se acordă de către M.E.
școlare, categoria a II-a, desfășurate la nivel european sau
stimulente în valoare de:
regional, se acordă de către M.E. stimulente în valoare de:
— premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 10.000 de lei;
— premiul I/medalie de aur cu punctaj
— premiul I/medalie de aur 7.500 de lei;
absolut 4.000 de lei/elev;
— premiul II/medalie de argint 6.000 de lei;
— premiul I/medalie de aur 3.000 de lei/elev;
— premiul III/medalie de bronz 5.000 de lei;
— premiul II/medalie de argint 2.400 de lei/elev;
— mențiune 3.000 de lei.
— premiul III/medalie de bronz 1.500 de lei/elev;
(2) Profesorii care au pregătit elevii prevăzuți la alin. (1)
— mențiune 1.200 de lei/elev.
beneficiază de stimulente financiare, după cum urmează:
Art. 9. — (1) Cuantumurile stimulentelor financiare acordate
a) profesorul care l-a pregătit pe elevul premiat la competițiile
elevilor care au obținut distincții la competițiile școlare reprezintă
școlare internaționale categoria I și, respectiv, a II-a primește un
sumele nete.
stimulent financiar egal cu cel acordat elevului;
(2) Cuantumurile stimulentelor financiare acordate
b) dacă elevul premiat a fost pregătit de mai mulți profesori,
personalului didactic din învățământul universitar și preuniversitar
valoarea stimulentului financiar echivalent cu cel acordat elevului
care au pregătit elevii premiați la competițiile școlare respectă
se împarte în mod egal la numărul profesorilor care l-au pregătit;
prevederile cuprinse în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
c) dacă elevul obține mai multe distincții pentru aceeași
cu modificările și completările ulterioare.
disciplină școlară, profesorului pregătitor i se acordă un singur
Art. 10. — Cuantumurile stimulentelor financiare acordate
stimulent financiar echivalent cu distincția cea mai mare obținută
elevilor care au obținut distincții la etapele județeană și
de către elev;
interjudețeană/regională ale olimpiadelor și competițiilor școlare
d) dacă elevul care a obținut mai multe distincții pentru
sunt stabilite de către autoritățile administrației publice locale și
aceeași disciplină școlară a fost pregătit de mai mulți profesori,
finanțate din bugetele acestora.
valoarea stimulentului financiar echivalent cu distincția cea mai
Art. 11. — Autoritățile administrației publice locale, prin hotărâri
mare obținută de către elev se împarte în mod egal la numărul
ale consiliilor locale/județene, pot contribui și la finanțarea etapelor
profesorilor care l-au pregătit pe elev;
naționale ale competițiilor

Buna ziua! Ma numesc Florea Oana si am un copil care face parte din dintr-un ansamblu folcloric care apartine de Consiliul Judetean.Acest ansamblu a participat in Luna August La un Festival concurs folcloric International, singurul concurs din România fiind recunoscut de UNESCO recunoscut si co-finantat de catre Ministerul Educatiei aflandu se pe lista de pe sit-ul acestuia La pozitia 57.Acest copilasi din Ansamblu au castigat Premiul I(1) si Trofeul acestui Concurs international.
Mentionez ca au participat ansambluri din 11 tari si mai multe ansambluri din România.
Intrebarea Mea este La ce categorie de bursa se va incadra La Bursa de excelenta Olimpica I(1) cu suma de 3000 lei sau Bursa de excelenta Olimpica II(2) c suma de 700 lei?Stiu ca bursa de excelenta Olimpica I(1) se acorda La concursurile Internationale iar Bursa de excelenta Olimpica II(2) se acorda La concursurile nationale.
Cu deosebita consideratie, Florea Oana.
Buna seara! Am dat in judecată primăria pt anumite drepturi salariale, dl avocat care ma reprezintă a trecut și daune materiale, înainte cu o săptămâna jurista primimariei m a sunat țipând la mine și spunându mi ca dacă mi se pare ca copilul( cu handicap grav) este o povara pt mine sa îl las la stat. Este ceva normal din partea juristei sa îmi adreseze aceste cuvinte?drepturile pe care le am cerut sunt 15%( pe care l am mai câștigat o data dar nu au binevoit sa mi l acorde in continuarea noului contract) , plata orelor suplimentare pt sâmbătă și duminica,introducerea indemnizației de hrana la calculul indemnizației de concediu și indemnizația pt lipsei AP cât este in CO in egala măsura cu zilele de CO. Li s a părut prea multe cereri și m a sunat pt a ma insulta și a mi denigra calitatea de mama. Multumesc sino seara frumoasa.
Buna ziua, și dacă nu s a depus nici pana la sfârșitul lunii Februarie se mai poate lua in considerare întâmpinarea depusă înainte de proces? Sau in luna Martie?multumesc. Și o săptămâna cât mai buna.
Buna seara! Va rog dacă se poate sa îmi Spune-ți ce perioada de timp are la dispoziție o primarie sa depună întâmpinare la dosar dacă in data de 30.12.2022 a primit cererea principala de chemare in judecată , pe 08.02.2023 a primit citație pt proces care are primul termen in data de 10.04.2023.Multumesc și multă sănătate.
Dna de la resurse umane a fost foarte ofensata ca nu am vrut sa accept sa semnez ca sunt de acord cu decizia , și când i am zis de ART 39 din OUG 114/2018 nu mai știa ce sa zică și m a amânat pt mâine sa se vadă ce se decide dacă mi se va da toată suma o data sau va rămâne eșalonat dar sa se informeze in ceea ce privește ART 39 de care “ nu știau”. multumesc și multă sănătate.
Buna seara! As vrea sa știu de la ce data intra in vigoare o hotărâre judecătorească ( Litigii munca 15%) ea fiind data in 29.12.2021, și hotărârea a ajuns la mine in Februarie 2022.Pt a intra in drepturi se considera din data de 29.12.2021 sau din data la care am primit hotărârea din Februarie 2022?
Intreb pt ca cei de la UAT mi au pus in fata oug 130/2021 ca toate hotărârile judecătorești din 1.01.2022-31.12.2022 se vor da in 5 ani( in transe). Eu dacă am hotărârea din data de 29.12.2021 mi se poate aplica aceasta lege și mie( ei neluând in calcul toate ART legii ca ex 39 punctul 4 și 5 prin care dacă mi se da eșalonat suma mi se cuvine și o dobânda remuratorie și indicele de inflație). Ei au luat doar ART prin care mi se da eșalonat suma.Multumesc și o seara frumoasa.
Buna ziua, in decizia curtii de apel scrie perioada doar pe un singur contract, Eu in cerere am cerut acordarea din data de 1.04.2018,voucherele de vacanta pt 2018, si stimulentul de risc pt perioada de urgenta unde am fost implicata direct in ingrijirea persoanei cu dizabilitati( acesta fiind fiul meu autism care are acelasi domiciliu). La dosarul pt apel dl avocat nu a binevoit sa depuna si contractul vechi 2017-2021 si cel nou 2021-2023,de aceea am primit doar pt perioada 2019-2021 pt contractul depus la dosar.mentionez ca in momentul in care am depus cerere pt acordarea a fost inaintea inchierii contractului vechi din 2017-17.07.2019,ea fiind depusa in 19.03.2019, ceea ce ar dovedi ca am avut contract si inaintea perioadei in care mi s a acordat acest spor.
As putea depune recurs la aceasta hotarare definitiva??multumesc si sper sa fi explicaticat cat mai clar problema intampinata. Multa sanatate.

Cornel Vasile a scris:

Solicitați instantei lămurirea dispozitivului, in sensul sa menționeze perioada de acordare.

Buna ziua, daca am castigat in instanta spor de 15% pt conditii de stres …, dar in hotarare nu s a specificat perioada pot depune o cerere sa mi se acorda si Din urma( mentionez ca am depus cerere in 2018 pt acordarea acestuia si nu mi s a recunoscut acest drept).acum il pot cere retroavtiv?multumesc