Știam ceva despre obținerea unui duplicat al certificatului de deces. Ulterior am înțeles că pot da la notar o declarație de acceptare a succesiunii. Însă, am două nelămuriri: dacă în cazul obținerii unui duplicat al certificatului de deces, ambele certificate (al meu și al mamei) sunt valabile, iar a doua nelămurire, în cazul în care dau acea declarație de acceptare, există posibilitatea să fiu obligat să deschid și dezbaterea succesiunii?
Am ales sa întreb pe acest forum întrucât voiam să aflu și alte păreri/sfaturi.
Bună ziua!
În ianuarie 2019 tatăl meu a murit, iar până în prezent mama mea, cu care nu sunt în relații foarte bune, care are în posesie certificatul de deces, nu a schițat nicio intenție în ceea ce privește succesiune, pe motiv că nu are bani, în ciuda investițiilor pe care le-a întreprins în ultima perioadă. Ce aș putea să fac în această situație, întrucât mă tem de o posibilă excludere a mea de la succesiune, având în vedere relațiile pe care le avem.
Cel mai bine este să mergeți la un avocat pentru o consultanță juridică. El vă poate lămuri după ce analizează cererea care vi s-a comunicat de instanță.
Bună ziua!
În aprilie 2017 am participat la faza națională a olimpiadei de religie. Înainte de plecare am fost informați că suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare va fi suportată de fiecare participant, urmând ca acesta să fie decontată ulterior întoarcerii. După întoarcere am fost anunțați că vom primi banii în urma rectificarii bugetare, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.
Anul acesta povestea s-a repetat, neprimind nici de această dată banii.
Menționez că sumele de transport pentru participanți și profesorul însoțitor se suportă din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin aceştia, conform art. 4, punctul b), subpunctul (i) din Normele metodologice aprobate prin HG 536 din 2016.
Aș vrea să știu dacă banii mai pot fi obținuți și care ar fi procedura mai favorabilă.
Mulțumesc!
Referitor la denunț, există un termen în care acesta să fie formulat sau se poate face până la prescrierea răspunderii penale?
Bună ziua!
În luna ianuarie a.c. un vecin de-al meu, care are 17 ani, a fost depistat de către polițiști conducând un ATV pe drumul public. După o urmărire pe o distanță de câteva sute de metrii a fost oprit și dus la secție. Acolo a fost prezent tatăl său (așa cum e normal) și un angajat al IPJ-ului care a impus redactarea procesului-verbal de constatare în favoarea vecinului.
Până în prezent nu știu să îi fi făcut probleme această "vizită" la poliție, unii dintre apropiați spunând că "a scăpat" datorită intervenției IPJ.
Fapta vecinului este fără îndoială o infracțiune și, așa cum e normal, trebuie pedepsită.
Întrebarea mea este: pot afla (în mod legal) dacă față de vecinul meu se desfășoară o anchetă penală pentru faptă săvârșită. Știu, ca pot depune un denunț în care să expun toate acestea, însă nu aș vrea să "deranjez" anumiți magistrați/polițiști.
Ca urmare a clasării unui dosar penal, prin împăcarea părților, mama mea, în calitate de persoană vătămată, a primit ordonanța de clasare prin care s-a dispus plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare pe care le-a achitat. Din câte am citit, trebuie depusă la Parchet chitanța care atestă plata sumei și un formular de înștiințare. Întrebarea mea este: există un formular tipizat pentru aceasta sau nu are o formă "obligatorie".