Urmează ca peste câteva zile (Joi) să merg în Ploiești din alt oraș ca să semnez un contract de muncă pentru Belgia cu un angajator român (nu este intermediar, este angajator direct), după care a doua zi (Vineri) urmează plecarea spre Belgia cu transportul lor (cică așa este protocolul: cu plecare a doua zi după semnare).
Le-am cerut să îmi trimită contractul prin e-mail sau WhatsApp, ca să îl pot citi înainte, pentru a evita de a merge eventual degeaba la Ploiești.
Mi se răspunde că nu se poate trimite și că nu au procedat niciodată în felul ăsta, și dacă doresc în continuare, va trebui să vin în Ploiești și voi putea citi “liniștit” toate documentele, și că nu au nimic de ascuns.
Este ceva în neregulă aici?
Cum trebuie să procedez?
Fostul soț nu vrea să elibereze de bună voie locuința după divorț.
*EDIT:
Mama mea a divorțat de tata iar acesta nu vrea să plece de bună voie din locuință, locuință cu chirie în care acesta nu face parte din contractul de închiriere (doar mama), și în care acesta ocupă abuziv o încăpere fără să plătească chirie și nici utilități.
Care este procedura prin care să îl evacueze din casă?
P.S.: Îmi cer scuze că nu a funcționat din prima să scriu mesajul, ci doar titlul.
Bună-ziua,
Trebuie să îmi reînnoiesc cartea de identitate pentru că a expirat. Locuiesc cu chirie. La poliție mi-au spus că trebuie ca contractul de închiriere să fie ștampilat de către ANAF. Am făcut puțină cercetare și am văzut că obligația de a înregistra contractele de închiriere a fost scoasă din legislația fiscală în martie 2018 prin ordonanța de urgență a guvernului nr. 18/2018 iar ulterior în februarie 2019, înregistrarea a fost repusă ca opțională.
Vreau să vă întreb dacă cei de la poliție sunt neinformați sau este ceva ce nu știu?
Mulțumesc anticipat.
Locuiesc de când m-am născut într-o casă închiriată, împreună cu fratele meu, mama mea și tatăl meu. Menționez că eu și fratele meu suntem majori.
Părinții noștri au divorțat din anumite motive în 2010 iar tata ar fi trebuit să părăsească locația după asta. A refuzat să facă asta iar de atunci locuiește clandestin într-o cameră a casei precum o fantomă, nu face deloc parte din contractul de închiriere (titularul fiind mama) și nu mai are contract de muncă din 2008, lucrând "la negru" încă de atunci până în prezent.
De ceva timp încoace, a conectat la tabloul electric din curte un cablu prin care beneficia de electricitate gratuită pentru încăperea sa. Un tablou electric care nu era și care nu a fost niciodată sigilat.
Ieri dimineață au venit câțiva angajați de la compania furnizoare, în control împreună cu câțiva polițiști. Singurul om acasă la momentul respectiv a fost tatăl. A declarat că improvizația era opera sa și că doar el beneficia din aceasta. În continuare va urma ca mama mea (titularul), fratele meu, și eu, să ne prezentăm ca să dăm de asemenea declarații.
Așadar doresc vă rog să aflu: În aceste condiții, care ar putea fi consecințele? Cum ar putea fi consecințele? Cine ar suporta consecințele? Cum putem afla dacă se începe urmărirea penală? Cine stabilește dacă pedeapsa va fi închisoare sau amendă? Dacă pedeapsa ar fi închisoarea, va fi cu suspendare sau executare? Și ce am putea face pentru a ameliora cât mai mult posibil consecințele?