avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 758 soluții astăzi
Forum Activitate CristinaPH

Activitate CristinaPH

Am deschis proces pentru acest pv pentru ca nu consumasem alcool, mergeam la munca, lucrez în domeniul sanitar. Se pare ca de la apa de gura ar fi ieșit acel 0.03. Anulandu-se acest pv practic al doilea pv nu se mai susține pe nimic. Totuși, nu am primit nimic referitor la procesul penal și deja sunt peste 4 luni. Nu ar trebui sa mi se restituie totusi permisul dacă a expirat perioada pentru care mi-a fost suspendat?
Bună seara. Mi s-a reținut permisul pe 90 de zile pt alcool 0.3 și mi-au eliberat o dovada fără drept de circulație, în naivitatea mea, am crezut xa este o dovada cu drept de circulație pe 15 zile. A doua zi, am fost oprita din nou și mi s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis. Am deschis un proces pentru contestarea procesului verbal alcoolemie, am termen pe 26 ian. Cele 90 de zile au trecut, nu am primit nimic referitor la dosarul penal care mi s-a întocmit. În aceasta situație mi se restituie permisul? Având în vedere ca au trecut cele 90 de zile de suspendare? Unde pot cere informații referitoare la situația mea? Va mulțumesc
Bună seara. În cazul unui contract cu 40 ore pe săptămână, full time practic, este legal ca angajatorul sa plătească doar orele facute de angajat? Mai exact, angajatul vine la program și este trimis acasă după 4 ore, 6 ore etc pentru ca nu mai exista activitate pentru acesta iar la finalul lunii se aduna doar 130-140 ore realizate. Angajatul este disponibil la program de 8 ore, orele nu se realizează datorita angajatorului. Este legal ca la finalul lunii angajatul sa primească salariul doar pt orele lucrare, de cele mai multe ori cu mult sub 160/168 în funcție de zilele lucrătoare??
Bună seara. Am contestat un proces verbal prin care îmi era suspendat permisul pe o perioada de 3 luni și o amenda în valoare de 1300 lei. În contestație am cerut anularea procesului verbal fără sa specific în mod particular și de restituirea banilor pentru amenda platita. Cererea mea a fost admisa, procesul verbal fiind anulat fără nicio specificație referitoare la amenda. În aces caz rămân cu permisul dar amenda nu se anuleaza? Mulțumesc
Bună seara. Mi-ati putea spune care este varianta cea mai urgenta prin care pot ieși din țară, în vacanță, cu copilul în vârstă de 4 ani? Divortata, tatăl nu si-a dorit sa întâlnească copilul și nici sa răspundă solicitărilor mele de întocmire a documentație necesare pentru exprimarea acordului. Ma interesează varianta cea mai rapida. Mulțumesc frumos
Buna ziua.Am o convenție semnata la avocat pentru pensia alimentara iar tatăl nu a mai platit din 30.08.Ce pot face in aceasta situatie?Plângerea pentru abandon de familie se poate face dupa 2 luni conform noului cod penal?Înțelegerea la avocat are titlu executoriu conform modificării din septembrie a legii?