avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 801 soluții astăzi
Forum Activitate Ghita000

Activitate Ghita000

Îmi Imi da cu executare la 3 infracțiuni? Sau pot scăpa cu suspendare

MirceaWlf a scris:

M-am interesat în mai multe părți și am observat că simplul consum propriu nu este așa grav și se poate scăpa ușor, însă deținerea de droguri se pedepsește “aspru” să zic așa. Nu știu acum în ce circumstanțe s-a dedus că ați comis și infracțiunea de “deținere de droguri”, un sfat ar fi să declarați că le-ați utilizat pentru consum propriu și nu pentru trafic de droguri. Dacă spuneți că nu ați mai avut antecedente, sunt de părere că totul va fi ok.

7 ani pentru Ce??
Imi da si pentru consum propriu?

MirceaWlf a scris:

Vă salut, nu dețin funcția de avocat sau orice altă profesie juridică importantă, sunt un simplu jurist dar încerc să vă ajut conform legilor în vigoare.

În cazul dumneavoastră, există concurs real de infracțiuni deoarece ați săvârșit infracțiuni multiple înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.

Astfel:

1. Conducere sub influența substanțelor psihoactive.
(Închisoare 1-5 ani/amendă)

2 & 3. Consum ilicit de droguri & deținere de droguri - ambele sunt menționate în articolul 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
(închisoare 2-7 ani și interzicerea unor drepturi)

În funcție de ce se va decide, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea (în cel mai rău caz 7 ani, să sperăm că nu) la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Nu vreau să vă sperii cu nimic, doar am încercat să vă ajut.. să aveți idee într-o oarecare măsură de situație! Autoritatea judecătorească va decide.



1 conducere sub influenta substantelor psihoactive
2 consumul ilicit de droguri
3 detinere de droguri
...Ce mi se poate intampla?
Cum o sa să se termina toata chestia ?
Tin sa spun nu am alte antecendete sau conflicte multumesc o zi bună va doresc!!
Salut imi poti spune si mie dacă pot prima amânare a aplicari pedepsei daca am fost prins sub influența substantelor psihoactive !o seara buna

Norbert.Kovacs a scris:

Buna seara, in 18.11.2019 am fost prins conducand cu permisul suspendat si mi sa facut dosar penal, in data de 21.10.2019 am primit decizia in care scria 8 luni de inchisoare si amanarea aplicarii pedepsei pe durata unui termen de suprabeghere de 2 ani, dupa ce primesc hotararea definitiva si ma duc sa o depun la serviciul rutier o sa primesc pemisul inapoi sau o sa il suspende pe 3 luni?

Cum sa procedez sa scap cu amânarea pedepsei?
Sami mai anagajez un avocat?
Vreau sa scap 99%cu permisul de conducere. O seara buna

CABINET DE AVOCAT "STOICA IOANA" a scris:

Daca se dispune amanarea aplicarii pedepsei, conform art . 83 din Codul penal, permisul nu se anuleaza.

Daca se dispune suspendarea sub supraveghere, instanta anuleaza permisul de conducere, cu posibilitatea redoandirii in termen de 1 an de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.


(art. 91 din Codul penal ).

Poate fi incheiat cu procurorul un acord de recunoastere a invinuiri.


Procedura simplificata a recunoasterii invinuirii presupunerea recunoasterii faptelor retinute in rechizitoriu.

( faptele sunt recunoscute asa cum au fost ele retinute in rechizitoriu).

Judecata se va efectua in baza materialului probator administrat in etapa urmaririi penale a procesului penal.(probatoriilor nu vor fi contestate ).

Nu se va proceda la administrarea probatoriilor noi, cu exceptia inscrisurilor, depuse in vederea retinerii circumstantelor atenuante.


Pedeapsa prevazuta de lege este redusa cu 1 /3.


Succes!



Mulțumesc frumos.
Imi puteti spune cum ies analizele la sânge gen de la o scară până la cat?
Si inca ceva daca o sa mai anagajez inca un avocat pot obține amânarea pedepsei sincer nu vreau sa mai dau de permis inca odată. Sa aveti o seara plăcuta

Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan” a scris:

Daca a fost gasit o cantitate de drog asupra dvs, se sesizeaza si sub aspectul savarsirii infractiunii prev. si ped. de art. 143/2000.
Nu veti obtine prelungirea dreptului de circulatie, dovada dvs este fara drept de circulatie.

Trebuie neaparat sa ai pe cnv in dreapta pentru a conduce in anglia cu permis provizoriu?


Leonissa a scris:

Buna ziua! In Noiembrie 2018 am condus fără permis 800 de metri pana la casa părinților meu pentru o urgentă fiindu i f rau tatălui meu! Am foat oprită de poliție ...in momentul acela neavând permis de conducere. După 3 luni am dat proba practica și am luat permisul de conducere! Mi’au întocmit dosar și l’au trimis in judecată ! Acum câteva zile m’au sunat sa merg iar la poliție dacă nu o sa fie nevoie sa ma citeze din nou deoarece trebuie sa mai scriu alte câteva rânduri deoarece legea s a schimbat acum in 2019 de curând cum ca având un permis provizoriu in Anglia nu ai voie sa circuli cu el in România eu având acel permis in moment când m au oprit dar știam ca nu am voie sa circul in România! Am declarat ca nu am permis de conducere valabil in România ! Ei mi’au facut copie și mi’au atasat’o la dosar.Puteți sa mi Spune-ți ce sa fac sa merg sa dau o alta declarație sau nu? Și ce ar putea sa se întâmple sunt la prima abatere? Multumesc frumos!

Cat tia iesit in sânge ca aștept si eu rezultatele de la INML si e in zadar??De la o scara la cat iese? Cum esti trecut pe fb. Sa ma sfatuiesti si pe mine dacă ați mai multe amanunte as fi recunoscător o zi buna

dropz1337 a scris:

Iese pozitiv chiar pana la 60 de zile de la consum. Asa a spus un domn politist

Răspuns la discuția Salutare!
Salut cum sa soluționat până acum la tine..??

GeorgeMarafet a scris:

Va salut, în data de 19 Octombrie 2018 am fost oprit de un filtru de politie unde am fost testat pentru alcool rezultatul a fost 00:00, după mai multe cercetări sii sa părut suspect unui polițist și am fost testat cu un aparat drug wipe 6 ( test saliva) rezultatul a fost pozitiv la canabis și mi s au recoltat probe biologice ( sânge și urina) după câteva luni mi am achitat analizele la INML, azi am fost la politia rutiera, mi au ieșit rezultatele (negative) polițistul mi a comunicat ca azi se va duce cu dosarul meu la procuror și ca o sa fiu sunat când o sa ma prezint din nou.
Întrebarea mea este, la ce ma pot aștepta acum la clasarea dosarului?
Cât ar mai dura pana la clasarea dosarului, la ce ma pot aștepta mai departe? Menționez ca eram la volan în momentul respectiv, iar am primit o dovada fără drept de circulație, am dreptul pentru o cerere de dovada pana la sfârșitul cercetărilor?

Păi ți-a iesit dupa 5 zile pozitiv saliva??

dropz1337 a scris:

Bună ziua.

Sunt un nou membru al acestei comunitati datorita experientei mele de aseara, 12 octombrie. Si anume, eram cu un amic si prietena lui in mașina (aceasta este înscrisă pe numele tatalui meu) iar un echipaj de politie a venit "pe noi" , sa spun asa. Acestia mi au cerut, atat mie cat si prietenilor mei, actele cât si documentele masini.
Ulterior m au intrebat daca exista anume substante interzise in masina. Raspunsul meu a fost negativ si i am lasat sa parchezitioneze masina (dupa ce am fost si noi perchezitionati). Drăguții de ei au gasit pe prietenul meu in jur de 0.2 grame de Cannabis. Am fost la secție, am dat declarații, am recunoscut toți ca substanta ii apartine prietenului meu.

Aceștia m au intrebat daca am consumat și eu, si le am spus ca nu sunt sub influenta a niciunei substante, nici alcool. Țin sa precizez ca sunt consumator ocazional (doar de canabis)dar niciodata nu am consumat la volanul unui autoturism.
Ultima oara am consumat pe 10 octombrie, in conditii totale de siguranta, pe canapea acasa la prietenul găsit cu substanta in cauza.

Testul de saliva facut la sectie, a aratat pozitiv la thc dar si pozitiv (fals pozitiv pentru ca nu am consumat niciodata) la cocaina, amfetamina dar si ketonal. Aceștia m au dus la un spital sa mi recolteze probe de sange si urina iar acestea vor fi trimise la IML.

Si acum va intreb, ce pot face in aceasta situatie? Cum pot ramane fara permis in conditiile in care eu eram perfect lucid, treaz, orientat ETC si foarte cooperant cu organele de politie?Pot ramane fara permis astazi, daca eu am consumat acum 4-5 zile o amarata de tigara cu tutun si canabis ? Mi se pare ireal.

Va multumesc in avans pentru sprijin si tin sa precizez ca nu am avut nici un antecedent, nici cu substantele, nici cu permisul auto mai putin avertismente si amenzi pentru centura si viteza.