Activitate ALIP

Vä foarte multumesc. Cred cä mä ajutä - voi cäuta modul de comunicare cu parchetul Bucuresti.

Ca cetatean roman stabilit in strainante am un caz in care ma gandesc sa depun o plangere penala contra altui cetatean roman, angajat al statului roman (ambasada / consulat). Unde as putea de depune o asemenea plangere? Se poate face prin internet sau prin FAX (V-as ruga sa-mi indicati link-ul respectiv numarul FAX).
Multumesc.

Vă foarte mulţumesc. Acum sunt perfect lămurit.=D>

Vă mulţumesc, dar nefiind de specialitate nu înţeleg exact expresiile.

1. Deoarece scriem testamentele (fiecare pe al său) de mână, datat şi semnat, înseamnă că lăsăm testament olograf. Am înţeles corect?
2. Dacă scriem în testament că lăsăm soţia / soţul drept unic moştenitor, este vorba de legat universal, sau ar trebuii scris explicit : “unic moştenitor al întregului patrimoniu”?
3. În aceste condiţii (testament olograf, legat universal), înţeleg că bunurile nu trebuiesc enumerate si deci nici individualizate. Cele din Germania în orice caz nu trebuiesc enumerate. Prin întrebarea mea iniţială de fapt tocmai asta vroiam să aflu: Chiar şi în cazul unui testament olograf cu legat universal, trebuiesc după legile române enumerate bunurile ce urmează să fie moştenite (cel puţin cele mai importante ca terenuri, case etc.)?
4. Ne având copii şi nici părinţi în viaţă nu avem alţi moştenitori rezervatari.
Moştenitori legali, fraţi, avem amândoi, dar nu văd cum ar putea ataca testamentele. Cel mult afirmând că nu este scrisul nostru. Ar fi necesar să mergem la notar şi să legalizăm semnătura? ªtim că am putea face testamentul la notar, dar asta nu vrem.

Vă mulţumesc anticipat pentru un nou răspuns şi-mi cer scuze pentru pisălogeală.

Mai întâi pentru crestinii ortodoxi:
Hristos a înviat.

Traim in Germania dar mai avem si in România un teren si un apartament (adica o cota parte din fiecare). Bineinteles ca avem si in Germania unele bunuri.
Daca scriem un testament (de exemplu: Las mostenitor unic pe sotia mea, respectiv pe sotul meu), ar fi valabil în România pentru bunurile din România? Ar trebuii scries in doua exemplare (cu aceeasi data) în germana pentru Germania si în româna pentru România? Ar trebuii neaparat enumerate bunurile din România exact (adica cu nr. CF) cu toate ca testamentul se refera evident la toate bunurile de oriunde?
Va foarte multumesc.:)

Scriu din nou in numele cunoscutului meu:
Multumesc tuturor. Voi studia si linkul.
Tata a avut bineinteles si in Elvetia cate ceva, chiar daca nu a fost mult. Aceste lucruri le-am preluat noi, mama si cu mine, acceptand astfel mostenirea. Sper ca aceasta acceptare sa fie valabila si in Romania.
Dupa cum am inteles, din punct de vedere penal, declaratia falsa a unchiului a perimat. Dupa cat timp perimeaza asa ceva? Cum se numeste delictul sau, "fals in acte publice" sau cum? Unde sa caut avocatul, in orasul in care este terenul?
Care sunt posibilele consecinte civile, doar pierderea unei parti a terenului in favoarea mea sau si un fel de pedeapsa?
Multumesc.

Stimati membri ai forumului,
ma adresez aici ca urmare a unei rugaminti a unei cunostiinte din Elvetia. Scriu deci in numele ei:
Parintii mei au folosit o ocazie de a ramine in Elvetia (cu mine) inainte de revolutie. Tata era, impreuna cu fratele sau, coproprietar al unui teren. Terenul a fost candva expropiat. Dupa revolutie unchiul meu se pare ca si-a revendicat partea sa si la moartea tatalui meu a revendicat si partea lui, aratind (fara dovezi) ca ar fi unicul mostenitor al fratelui sau. Cum de l-au crezut nu stiu (spaga?). Dupa mai bine de 10 ani, eu, care nu am cetatenia romana, aflu de aceasta situatie. Terenul este 100% in proprietatea unchiului. Ce posibilitati credeti ca mai am? Declaratia falsa, precum ca unchiul ar fi unicul mostenitor al tatai, este perimata? Ce pedeapsa ar putea sa-l astepte pe unchi? Pot eu sa-mi cer partea tatii, chiar daca nu am cetatenia romana, ba nici macar pe aceea a unui stat al Uniunii Europene? Ce sfaturi puteti sa-mi dati, chiar raspunsuri la intrebari pe care din nestiinta nici nu le-am formulat? Va foarte multumesc.

Multumesc,
dar cum se impart cheltuielile cu judecata, daca B il da in judecata pe A, stiind bine ca A este de acord si sa cumpere dar si sa vanda partajele respective? Inca odata: B sa numeasca pretul pe m² si A decide daca cumpara sau vinde, sau invers A numeste pretul si B (impreuna cu C) decid de cumpara sau vand. Poate A fi mai maleabil? Daca B insa crede ca el numeste pretul si tot el hotareste daca cumpara sau vinde, parca, parca cam exagereaza in privinta maleabilitatii necesare a lui A.

Ati scris :
Nu-i e deloc greu lui B sa gaseasca "problema pentru care sa-l dea in judecata pe A". Dimpotriva, e banala = actiune de iesirea din indiviziune (=partaj) pentru ca nimeni nu este obligat a ramane in indiviziune (728 c. civ).
Asta merge, chiar daca A nu are nimic impotriva sa iasa din indiviziune?

Multumesc pentru raspunsuri, care ambele arata ca, daca A va fi dat in judecata s-ar face in Romania. Ce am aflat in plus, foarte multumesc, este ca A n-ar trebuii sa mearga la proces in Romania, ci ar fi citat in Germania =D>. Nu A (care sunt eu) vrea vre-un proces ci B ameninta cu asa ceva, fara sa precizeze ce vrea sa obtina prin instanta. Poate ca-l sfatuieste si pe el cineva, in bine, dar e asa de plin de el (nu stiu pe care calitati, caci in afara de somer nu prea e nimic) cum e, nu cred ca intelege. Oricum, daca B se hotareste sa-l dea pe A in judecata cu toate ca A este de acord cu o solutie amiabila, egal care ar fi aceasta (A are suficienti bani pentru preluarea intregului apartament, dar nu tine neaparat sa cumpere. Poate sa si vanda, numai pretul pe m² sa fie acelasi, atat la vanzare cat si la cumparare) ba chiar de la el a pornit, dovedibil, initiativa in acest sens, cine ar “castiga” procesul si deci cine ar plati toate aceste cheltuieli absolut inutile? Poate cineva sa fie dat in judecata pentru a obtine de la el ceva, ceeace chiar el propusese? Nu trebuie cel care da in judecata sa dovedeasca, ca ceeace cere nu poate primi in alt fel?
Mai clar: A propune ca B sa preia (sa-i cumpere) partea sa de apartament. Ca raspuns B il da in judecata pe A cerind instantei sa-l condamne pe A sa-i vanda partea de apartament, adica exact ceeace propusese A. Este posibila o asemenea timpenie? As intelege, daca nu s-ar putea cadea de acord asupra valorii apartamentului, ca aceasta valoare sa fie stabilita printr-un expert numit de instanta. Numai ca A accepta orice evaluare a apartamentului numita de B (de la 1 € la 10 milioane), numai ca insi pastreaza dreptul sa hotarasca daca cumpara sau vinde, in functie de valoarea stabilita de B.
Foarte multumesc.

Buna seara,
am un caz foarte ciudat si totusi leg de el o intrebare.
Dar sa descriu cazul:
Trei persoane A, B si C sunt coproprietari ai unui apartament din Romania, ei traind toti trei in Germania si C fiind fiul lui B. Este vorba de un apartament superb, cu o pozitie foarte buna dintr-un mare oras din Romania. A si B au cate 3/16, C 10/16 din apartament. A ar putea revendica inca 1/3 din cele 10/16 ale lui C, dar deocamdata inca nu o face si nici nu conteaza aici. A s-a gandit ca poate n-ar fi rau, daca apartamentul care sta gol, ar apartine 100% unei singure persoane si deci s-a adresat lui B (si indirect astfel si lui C) cu o email. Le-a sugerat ca, pentru rezolvarea problemei, daca doresc, sa propuna o valoare a apartamentului si A ar hotari daca la aceasta valoare ar prelua (cumpara) partile lui B si C sau ar vinde (lui B sau C) partea proprie. Pare onorabil - unul spune pretul, celalalt hotaraste daca cumpara sau vinde. Ca raspuns B trimite un FAX prin care arata ca exista 3 variante:
1. B si C preiau partea lui A
2. A preia partile lui B si C
3. B sau C obtin prin hotarare judecatoreasca punerea in practica a variantei A.
Despre valoarea apartamentului nu spune dacat ca inainte de criza s-ar fi putut vinde cu X (de ce n-a facut-o, nu pricepe probabil nici el) si ca A sa se intereseze la misitului de atunci. A o face. Misitul ii raspunde dupa cateva zile ca ar avea un cumparator, dar cu un pret ceva mai mic (cam 10-15%), ca ar fi vorbit si cu B, dar ca acesta nu se poate hotara, ar vrea pretul X. Daca ar numi X ca valoare a apartamentului, A i-ar vinde imendiat partea sa, dar se pare ca acest pret este pentru B valabil doar in cazul vanzarii de catre el. FAX-ul il incheie B cu fraza, ca, daca nu primeste raspuns in decurs de 6 saptamaini de la A, va intra in vigoare varianta 3, deci ameninta cu darea in judecata. Intrebarea la care sa dea raspuns in decurs de 6 saptamani A a cautat-o degeaba in FAX, chiar consultand si pe altii. Nu exista.
Nu va mai plictisesc cu alte amanunte.
Sa admitem ca B ar reusi sa gaseasca problema pentru care vrea sa-l dea in judecata pe A (de exemplu ca vrea ca A ori sa cumpere partile lui B si C la un pret corespunznad unei valori de 2X, sau sa vanda partea sa lui B sau C la un pret corespunzator de X/2. Mai bine ar fi bineinteles daca A ar putea fi condamnat la cedarea gratuita a partii sale si ca recompensa ar prelua cheltuielile unei renovari serioase.).
Intrebarea mea (serioasa): Unde ar putea fi dat A in judecata, in Romania, in orasul in care se afla apartamentul sau in Germania in una din localitatile unde locuiesc A respectiv B si C?
Ar fi foarte amuzant totul, daca n-ar fi atat de trist.

Va foarte multumesc si va rog sa nu va bateti joc verbal de B, este si asa batut destul.