Mă ocup cu servicii de marketing și colaborez exclusiv cu clienți din SUA.
1) Înțeleg că, deși îmi desfășor activitatea de acasă (unde este și sediul firmei), aceasta este considerată a fi desfășurată la locația clientului. Din acest motiv, am declarat că nu am activitate la sediu.
Am procedat corect?
2) Doresc să achiziționez un calculator pe firmă. Contabilul mi-a sugerat că ar trebui să declar activitate la sediu dacă păstrez calculatorul acolo.
Ce ar trebui să fac în această situație?
3) Am aflat că, dacă folosesc mai puțin de 50% din apartament pentru activitatea mea, nu trebuie să plătesc un impozit mai mare.
Am o microîntreprindere și aș dori să înființez încă o firma (micro daca se poate).
1) Cum aș putea să deschid încă o microîntreprindere? Am înțeles că pot deține un maximum de 25% din a doua microîntreprindere. Ar fi legal să dețin 25% eu, 25% prima microîntreprindere și 50% soția?
Sau există alte variante legale?
2) Cum pot transfera sau împrumuta bani de la o microîntreprindere la alta, dacă sunt asociat în ambele? Este necesar să efectuez această operațiune cu dobândă?
Nu aș dori să retrag dividende pentru a credita firma.
3) Dacă dețin 25% dintr-o firmă, pot fi singurul care creditează firma sau va trebui ca fiecare asociat să participe la creditare, proporțional cu cota pe care o deține în firmă?
Să presupunem că dețin o firmă care are în proprietate două apartamente (valoare EUR 200.000). Sunt asociat unic.
1) Este posibil să adaug o altă persoană la firmă (sotia), prin cesiune de părți sociale, fără costuri/impozite/aprobari? Adică această persoană va obține o parte din firmă gratuit, fără o majorare de capital?
Am citit că acest lucru este posibil, dar mi se pare ciudat că cealaltă persoană primește o "avere" fără să plătească vreun impozit (evident va plăti impozit pe dividende).
2) Este mai ușor dacă persoana deține, să zicem, 1% din firmă și dobândește încă 49% gratuit?
Vreau sa cumpar 1-2 apartamente pe firma si sa le inchiriez pe AirBNB/booking - adica regim hotelier.
1) In acest caz impozitul anual pe cladire va fi rezidential sau nerezidential?
2) ce caen aleg?
3) am nevoie de vre-o autorizare de la ministrul turismului sau primarie sau acordul vecinilor?