Deci daca amendă poate fii prin lege între 1000 și 10000, iar eu primesc 6000, doar in cazul in care se menționează în procesul verbal, in mod expres, că în cazul în care achit pe loc sau in termen de 48 de ore, pot achita jumătate din valoarea minima, adică 3000 lei?
Altfel achit valoarea amenzii, adică 6000 lei.
Buna ziua, din nou! Mă confrunt cu o problema și înainte de a-mi asuma orice, vreau sa vad unde să mă incadrez. In ceea ce privește o amendă, știu că din punct de vedere rutier (dacă ești șofer) o amendă oricât de mare e, dacă o achiți cât mai repede, achiți jumătate din valoare cea mai mica a amenzii aplicabilă unui șofer. Mă interesează dacă există vreo lege care să reglementeze acest aspect in alte domenii, sau daca legea respectivă se aplica doar in acest context
Da, pentru aceeași faptă. Spre exemplu, îmi închid balconul cu geamuri termopan fara autorizație. Primesc amendă, o achit, dar păstrez geamurile puse. Pot primi încă o dată amendă pentru aceeași faptă?
Buna ziua!
As vrea sa îmi închid balconul cu geamuri termopan. Din câte am înțeles, conform noi legi, nu mai am nevoie de autorizație de construcție, ci doar o aprobare de la asociație. Este adevărat?
Menționez că eu mi-am depus dosarul pentru certificatul de urbanism pe care l-am și obținut, dar care este negativ că raspuns.
Mulțumesc foarte mult pentru răspunsul prompt!
Să înțeleg că dacă vom face contract prenuptial, acesta intra în vigoare și are valoare doar daca ne și căsătorim, respectiv își menține valoarea până la un eventual divort?
Bună ziua! Eu am două întrebări:
1. Dacă trăim în concubinaj și avem în copil se poate trece copilul atât pe numele meu cât și pe numele lui?
2. O "casatorie" se poate face doar la notar cu declaratii din partea amandorura din care sa rezulte împărțirea bunurilor în cazul unei despărțiri?