Activitate Exiguus

În plângerea contravențională pot fi chemați în judecată și cei care au apelat abuziv și victimizator la serviciul 112 în baza unor declarații mincinoase?

Mulțumesc mult!

Art. 254: Propunerea probelor. Rolul instanței
(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

Ce se înțelegere prin propunere? Depunerea fizică a probelor/dovezilor o dată cu cererea de chemare în judecată? Sau doar propunerea lor printr-un petit sau în solicitarea de probatoriu?

NOTE DE APĂRARE! :)

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea de chemare în judecată semnată și trimisă pe e-mail îndeplinește condiția semnăturii olografe (Decizia nr. 1941 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție), hotărând că că nu se impune semnarea cererii în original și cu atât mai puțin anularea cererii pentru lipsa semnăturii, care ar fi tipul de răspuns de formulat față de adresa unei rezoluții a judecătoriei care solicită semnarea cererii de chemare în judecată în original, olograf, sub sancțiunea anulării cererii: note de probă, note de ședință, răpsuns la adresă?

„Împotriva prezentei ordonanțe, conform art. 340 alin. 1 din C.p.p., se poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.”


În cazul ordonanței de clasare sus-citate dispusă de prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria XYZ, cărei instanțe i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță?

Știi tu mai bine decât judecătorii juriști citați mai sus?

A se vedea și „Drept procesual civil. Partea generală” (pag. 300), de Claudia Roșu și „Renunțarea la judecată, expresie a principiului disponibilității în procesul civil” de jud. Ioana-Anamaria FILOTE-IOVU:

Suntem de acord cu cele reținute în literatura de specialitate, respectiv că voința reclamantul de a se desista trebuie să fie neîndoielnică și lipsită de vicii și nici nu trebuie să ascundă o cauză ilicită sau imorală, instanța având obligația de a verifica renunțarea... ([ link extern ] >

Comentariu la articolul 406 din Noul Cod de Procedură Civilă
An: 15 februarie 2013
Autori: MITEA Valentin, DELEANU Sergiu, DELEANU Ion

Condițiile renunțării la judecată pot fi considerate următoarele:

a) Renunțarea trebuie făcută personal sau, după caz, de reprezentantul legal, cu autorizare prealabilă, ori de mandatarul cu procură specială;

b) Voința reclamantului de a desista trebuie să fie neîndoielnică și lipsită de orice vicii. Ea nu trebuie să ascundă o cauză ilicită sau imorală. Renunțarea poate fi însă însoțită de rezerve sau de condiții, ceea ce va fi de natură să-i afecteze eficacitatea;

c) Uneori, cum s-a mai precizat, eficacitatea renunțării este condiționată de acordul pârâtului. Considerăm că, pe lângă ipoteza prevăzută de art. 406 alin. (4) C. pr. civ., acordul pârâtului este necesar și atunci când: renunțarea s-a făcut cu rezerve sau cu condiții, dar îndeplinirea acelor condiții de către pârât, în principiu, poate, totuși, semnifica acordul său; când pârâtul a formulat instanței o cerere reconvențională, indisociabilă de cererea principală sau dependentă de aceasta; în orice alte situații în care va invoca motive temeinice, apreciate ca atare de instanță. Acceptarea de către pârât poate fi expresă sau tacită. Condiția acceptării atrage două consecințe: până la învoirea pârâtului, reclamantul își poate retracta renunțarea; efectul extinctiv asupra procesului nu se poate produce decât după învoirea pârâtului;

d) Reclamantul trebuie să aibă capacitatea de a renunța. Nu este deci vorba despre capacitatea de a dispune de un drept litigios, ci de capacitatea de a sta în justiție și de a dispune de cererea de chemare în judecată;

e) Instanța trebuie să verifice atât renunțarea, cât și – după caz – acordul pârâtului, pentru a sancționa o eventuală cauză ilicită sau imorală. Atunci când pârâtul refuză să consimtă la renunțarea reclamantului, instanța va aprecia legitimitatea refuzului său;

f) Renunțarea nu poate interveni într-un litigiu care are ca obiect un interes de ordine publică.

Așadar, retragerea retragerii este admisibilă când există viciu de consimțământ.

Nu e nici reglementată, însă nici interzisă.

Întrebarea vizează retragerea cererii de retragere nu retragerea cererii introductive.