Activitate sorincu

anemary29 a scris:

asta nu inteleg .ce se intampla cu noul cod pana la data de 1 sept?cum adica ultima prorogare?

Legea noului CP, art. 446, alin (2): "Legea nr. 301/2004 – Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare şi Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă."

Nu sunt jurist, asa incit cele ce voi scrie in continuare exprima doar o opinie personala, care s-ar putea sa fie teribil de gresita.

Conform art. 208 din Codul Penal, furt = "luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamântul acestuia, în scopul de a si-l însusi pe nedrept".

Acum, daca puteti demonstra ca, la momentul in care v-ati insusit produsul, exista practica respectiva, si ca aceasta practica era cunoscuta si acceptata de conducerea magazinului la care lucrati (de responsabilul de magazin), atunci nu se poate proba lipsa consimtamintului - si, prin urmare, nu putem vorbi de furt.

Consimtamintul dat pentru o clasa de actiuni este dat, logic, pentru fiecare actiune din clasa respectiva. Daca, de exemplu, eu ii dau voie lui X sa bea apa de la mine din bucatarie oricind ii este sete, atunci X nu mei trebuie sa imi ceara permisiunea pentru fiecare caz in parte cind ii este sete si vrea sa bea apa de la mine din bucatarie.

Pe de alta parte, daca practica respectiva exista si era cunoscuta si acceptata, atunci bunul insusit de dumneavoastra nu a fost insusit pe nedrept; el a fost insusit in schimbul promisiunii de a-l plati la o data ulterioara insusirii, promisiune care a fost onorata.

Prin urmare, ambele atribute ale furtului, asa cum este el definit in Corul Penal - insusirea fara consimtamint (ca actiune) si insusirea pe nedrept (ca scop) - lipsesc cu desavirsire din caracterizarea faptei dumneavoastra. Cu alte cuvinte, fapta dumneavoastra nu poate fi numita "furt".

Ce ma nedumereste pe mine este insa altceva. Voi presupune ca sefa dumneavoastra era la curent cu practica respectiva si o accepta. Nu inteleg atunci de ce a inceput cercetarea disciplinara in cazul dumneavoastra tocmai cu referire la aceasta practica. Asta nu are sens decit daca propriii ei sefi nu erau la curent cu practica despre care vorbim. Ma puteti lamuri cumva in aceasta chestiune?

1. Ati luat un produs din magazin si v-ati anuntat colega.

Exista o astfel de practica la magazinul la care lucrati? (Va intreb pentru ca exista magazine in care angajatii pot cumpara produse din magazin "pe datorie", cu plata la salariu). Exista un caiet, ceva in care angajatii se trec, anuntind produsele pe care le-au luat si data la care le vor plati?

2. Ati platit contravaloarea produsului, sefa dumneavoastra fiind de fata.

Cind s-a intimplat acest lucru - inainte sau dupa ce a inceput ancheta disciplinara?

Daca imi schimb numele (de exemplu prin casatorie), trebuie sa anunt responsabilul cartii de imobil pentru a opera modificari? Daca prin absurd exista aceasta obligatie si eu nu am respectat-o, nerespectarea e sanctionabila in vreun fel?

Domnule rarespopa, va impartasesc opinia cum ca in Romania violenta in familie este un fenomen raspindit. Nu inteleg insa ce legatura este intre acest fenomen si incredintarea minorilor - si de ce rezolvarea ultimei probleme ar trebui conditionata de eradicarea violentei in familie, asa cum sugerati dumneavoastra.

Pe de alta parte, proiectul noului Cod Civil recunoaste (pentru prima oara in Romania) custodia comuna si afirma ca ea este regula de aplicat in caz de divort intre parinti.

"Art. 397. – După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel."

Prin urmare, dupa cit se pare legiuitorul intelege prin "interes superior al copilului" dreptul acestuia de a fi crescut, intr-o forma sau alta, de ambii sai parinti. Incredintarea catre un singur parinte devine astfel exceptia. Credeti ca asta e un lucru rau?

rarespopa a scris:

Problematica "interesul superior al copilului" va ramane intotdeauna la aprecierea instantelor deoarece legea nu poate acoperii intinderea mare a cazurilor, a particularitatilor si a problemelor ce alcatuiesc continutul acestui concept. Este mult prea vast si plin de nuante.

Sa nu va suparati, dar asta inseamna ca legea este inlocuita cu arbitrariul vointei judecatorului - ceea ce din foarte multe puncte de vedere nu pare deloc in regula.

Si mie mi se pare corecta redefinirea.

...Sunt si in favoarea articolului 17, savirsirea infractiunii comisive prin omisiune:

art. 17 Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:
a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.

Multumesc frumos. Inclusiv pentru sugestie - e binevenita. Mai am doar o singura intrebare: in ce caz contribuabilul va raspunde penal?

Later edit. Ah, si inca o intrebare. Daca functionarul care se ocupa cu fisele fiscale nu a fost suficient de atent pentru a cere reactualizarea cel putin o data pe an a declaratiilor si a documentelor, poate risca sa fie acuzat de neglijenta in serviciu?

DanDaniel a scris:

Stiu foarte bine ca e ca si o declaratie falsa insa ma intereseaza ce consecinte poate avea ulterior (de exemplu daca tatal real doreste peste ani sa conteste aceasta recunoastere etc.).

Sunt cazuri si cazuri. In cazul meu, un alt barbat m-a impiedicat sa recunosc paternitatea copilului meu, mi-a interzis sa-mi vad copilul etc. Am initian (impreuna cu mama) un proces de contestare a paternitatii pe care l-am cistigat. la proces, piritul a recunoscut ca a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a ma impiedica sa-mi recunosc copilul.

Spun toate astea din doua motive. Primul - ca nu toti cei care isi asuma paternitatea unui copil o fac din motive laudabile. Respectivul nu ma suporta nici acum, si in anturajul sau (rude, prieteni, colegi de serviciu, sefi, vecini etc.) continua sa pretinda ca este tatal copilului meu, caruia ii atribuie numele lui de familie (desi copilul poarta numele meu). Mie personal reaua intentie mi se pare evidenta. Respectivul si-a asumat paternitatea copilului meu pentru a incerca sa ma indeparteze de linga mama copilului (si de linga copil) si pentru ca "ii e rusine" sa recunoasca fata de cei din anturajul sau ca nu este tatal copilului.

Al doilea motiv: la procesul de paternitate, intrebat daca e de acord cu cele sustinute de reclamanti, piritul a avut o ezitare. Se temea, evident, de posibile consecinte negative de genul celor la care se refera domnul DanDaniel. Judecatoarea i-a spus insa ca nu pot exista consecinte negative in ceea ce il priveste. Prin urmare, daca chiar si intr-un caz in care asumarea falsa a paternitatii s-a facut din motive vadit rele, e clar ca in cazul unor motive luminoase astfel de consecinte nu pot exista.

Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar nici eu nu reusesc sa inteleg conceptul de "dependenta innascuta" a copilului fata de mama. Domnul trope_doi a citat din opiniile unui psiholog. La exemplele de acolo (abandon, comercializare) adaug si faptul ca, sute de ani, femeile care faceau parte din aristocratie nu si-au crescut niciodata copiii direct, ci au apelat la doici. Chiar si in zilele noastre, mamele cu venituri mai ridicate prefera sa munceasca si sa isi lase copilul in grija altcuiva (si ma refer aici la copii cu virste intre 0 si 3 ani).

PS Imi amintesc ca pe o tema inrudita cu cea de pe acest fir am avut o discutie in contradictoriu cu domnul trope_doi. ma bucur ca, acum, punctele noastre de vedere par a fi compatibile :D.