Acțiune în temeiul Leg.10/2001. Admisă la fond. Se atacă fondul cu recurs și se trimite pentru rejudecarea fondului.La primul fond nu se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință.
În stadiul procesual de rejudecare a fondului, este admisibilă cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință ? Dacă DA, care este temeiul juridic ?
Vă mulțumesc
Gh Antonescu
Debitorul refuză în mod tacit executarea, cu toate că :
-a primit Încheierea din partea Biroului Executorului Judecătoresc
-a depășit terenul stabilit pentru executare.
Care sunt procedurile următoare?
Cât timp se alocă în acest caz?
Vă mulțumesc
Mulțumesc, nu nu am făcut solicitări. Au fost mai „ inteligenți „ . Au tras de timp, până la depășirea terenului de decădere
Bună ziua !
Pe data de 19.02.2007, sentință civilă, în temeiul Leg 10/2001, menționează în dispozitiv : „ admite contestația formulată împotriva pârâților : instituția A , instituția B prin instituția D. Constată dreptul contestatorului la despăgubiri în cuantum de XX „ . Dosarul conținând și sentința civilă ajunge la instituția E ( desemnată prin lege să resolve aceste dosare ) . Această instituție tergiversează executarea hotărîrii, până acum. Constatând refuzul tacit, m-am adresat către instituția B prin D. Intituția D răspunde : „ Sentința civilă constată dreptul la despăgubiri, fără a menționa expres partea care trebuie să acorde aceste despăgubiri. ..... Având în vedere că sentința civilă nr.. a rămas definitive și irevocabilă prin Decizia nr... pronunțată de ..., a intervenit prescripția, întrucât solicitarea dvs pentru executare a fost făcută peste termenul de 3 ani. „
Există o soluție viabilă ?
Vă mulțumesc
Dacă nu există moștenitori legali din cele patru clase, dacă nu există legate, ce descendenți pot veni la dezbatere ?
Mulțumesc
Bună ziua!
Nu știu dacă interpretez corect sau nu, următoarele ce mi se par a veni în contradicție :
*) Notă importantă:
Pentru aplicarea prezentei legi, a se vedea prevederile art 4.
Art.4 : Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, la data intrării în vigoare a prezentei legi
Dispozițiile Art 4 din Leg 165/2013 , nu vin oare în contradicție cu Aplicarea în timp a legii civile, respectiv prevederile Art.6 Cod Civil ?
Bună ziua
Am înțeles că toate pronunțările finale ale instanțelor sunt hotărâri judecătorești, ele deosebindu-se datorită instanțelor care le pronunță.
Solicit două lămuriri :
1. care este temeiul legal care obligă partea ce a căzut în pretenții, să execute hotărârea, fără ca ceastă parte să refuze în mod explicit executarea hotărârii ?
2. partea care a câștigat, are posibilitatea de a renunța la beneficiul hotărârii, văzând că executarea se amână pe o perioadă de timp destul de lungă ? Dacă DA, care este temeiul legal ?
Vă mulțumesc