buna ziua,
Va supun atentiei situatia in care am ajus, dupa doi ani de munca.
In anul 2008, am fost angajat pe perioada nedeterminata, cu un program de lucru de 2 ore/zi, fiind si pensionar. Dupa inceperea activitatii mele propriuzise, s-a constatat ca, timpul de 2 ore este insuficient. Patronul mi-a platit orele suplimentare cerute de mine, apoi mi-a cunatificat timpul lucrat cu cartela magnetica.
In anul 2009, atunci cand am cerut marirea de salariu la nivelul mediei din anul anterior, s-a invocat criza economica. Am acceptat ca, in loc de 200 ron, sa primesc 450 ron, fara limita de timp, urmand ca, in anul 2010, sa revenim asupra drepturilor salariale.
Desi am cerut de la inceputul anului o analiza, conducerea a tergiversat luarea unei decizii, pana cand, la data de 8 aprilie 2010, am inregistrat o instiintare catre conducerea societatii prin care ceream, ori dublarea salariului fara limita de timp, fie cuantificarea timpului lucrat cu caretela magnetica, cerand, in acelasi timp, plata orelor suplimentare efectuale in lunile feb, mart, aprilie. In caz contrar, incepand cu data de 10 aprilie imi depun demisia si, dupa perioada de preaviz, inteleg sa nu mai lucrez in societate.
In acelasi timp, datorita nemultumirilor tuturor salariatilor fata de modul de solutionare a cererilor privind salariile, majoritatea acestora au hotarat infiintarea unui sindicat care sa-i reprezinte, numindu-ma ca imputernicit special in acest scop.
In perioada de preaviz, pe data de 14 aprilie, am intrebat conducerea societatii daca ma mai prezint la examinarea din 15 apr pt obtinerea atestatului pe functie si mi s-a comunicat ca, trebuie sa ma prezint, pentru ca vom continua colaborarea, si sunt de acord sa-mi mareasca salariul. In aceste conditii, m-am prezentat la examinare, am trecut proba. La data de 27 aprilie 2010, am prezentat in scis conducerii societatii optiunea mea de a renunta la demisie, mai ales ca, aveam acordul verbal de continuare a colaborarii, acord intarit si de trimiterea mea la examinare, cu ordin de deplasare.
Am fost "bagat in sedinta" de conducerea societatii unde mi s-au adus reprosuri la faptul ca m-am implicat in activitatea sindicala, sugerandu-mi-se ca, daca nu infiintez sindicatul, imi vor fi indeplinite toate cererile. Am refuzat, spunand ca, actele de inscriere au fost depuse la judecatorie si ca, din partea mea ar fi un gest lipsit de demniate sa renunt.
Fata de aceasta pozitie, conducerea societatii a rupt orice discutie cu mine. Intre timp, si-au cautat un alt om care sa indeplineasca sarcinile mele de serviciu, iar la data de 15 mai, mi-au comunicat ca, sunt de acord cu demisia mea si pot sa plec.
Spunand ca demisia nu mai este de actualitate deoarece in acest interval de timp am avut acordul conducerii de a continua activitatea si ca, nu-mi pot nici desface contractul de munca, pentru ca nu exista motive si, in plus, intre timp, am devenit lider de sindicat.
Intelegand ca nu se pot atinge de contractul meu de munca, au dispus sa lucrez 2 ore pe zi, cu salariul avut dar, locul meu de munca este in pavilionul administrativ.
Precizez ca functia mea este de responsabil cu siguranta circulatiei, ca pe acest p[ost nu poate fi decat o singura persoana si ca, fisa postului imi impune prezenta in apropierea caii ferate, acolo unde se desfasoara activitate ferovoara.
Fata de aceste aspecte se pun urmatoarele intrebari:
1. este legala dispozitia prin care mi se interzice, de fap, indeplinirea sarcinilor din fiosa postului?
2. este legala desemnarea altui salariat pentru indeplinirea sarcinilor mele, deoarece aceste sarcini nu pot fi indeplinite de doua persoane;
3. este acesta un abuz, atat la nivelul codului muncii, cat si a legiii sindicatelor/
:
Ce este de facut?
Cel mai recent răspuns:
titi marina , utilizator
08:09, 19 Mai 2010