avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 370 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Decizie de Kafka. Pe ce îmi pot baza contestaþia în ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Decizie de Kafka. Pe ce îmi pot baza contestaþia în anulare?

Trebuie să formulez o contestaţie în anulare, dar nu ştiu unde s-ar putea încadra motivele, dintre cele menţionate în C.proc.civ.

În decizia nr. 2102 din 17 martie 2005, Înalta Curte spune:

"Acţiunea în revendicare, fondată pe art. 480 C.civ. este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, acţiune reală deci, prin care reclamantul cere instanţei de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi, pe cale de consecinţă, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.

Spre deosebire de acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare, reglementată prin art. 1410 şi urm. C.civ., este specifică raporturilor juridice de locaţiune, adică acelor raporturi prin care o parte, numită locator, s-a obligat să procure celeilalte părţi, numită locatar, folosinţa pe timp determinat a unui bun individual determinat şi neconsumptibil în schimbul unei sume de bani, numită chirie.

Dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare, nicidecum pe calea acţiunii în evacuare.

....................................................


Cum însă reclamanta a înţeles să utilizeze calea acţiunii în evacuare şi nu pe cea în revendicare pusă la îndemâna sa, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acţiunii, ci doar eventual temeiul juridic al acesteia (art.129 alin. ultim Cod procedură civilă), instanţele aveau obligaţia de a respinge ca inadmisibilă acţiunea în evacuare "


ªi ce credeţi că scrie judecătorul, într-o decizie a Curţii de Apel ?

"În aceste condiţii, acţiunii de faţă (de evacuare) nu-i lipseşte temeiul de drept, chiar dacă nu a fost indicat de către parte, instanţa este cea care-l califică - art. 480 Cod Civil.
..........................................
Recursul este nefondat."


Ultima modificare: Luni, 31 Mai 2010
selfdefender, utilizator
Cel mai recent răspuns: selfdefender , utilizator 09:45, 31 Mai 2010
Din punctul meu de vedere, pe departe sa fie o decizie de tip...kafkaniana.

Actiunea pe care reclamanta trebuia sa o formuleze era una in revendicare, nu in evacuare.

Daca doriti sa formuleti o contestaţie în anulare, aceasta are sorti de izbanda numai daca gasiti vreum motiv prevazut mai jos:
Art. 317
Hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;
2. cand hotararea a fost data de judecatori cu calcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta.
Cu toate acestea, contestatia poate fi primita pentru motivele mai sus-aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.
Art. 318
Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Alineatul 2 Abrogat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.


Solutia ar fi o noua cerere adresata instantei, care sa aiba ca obiect o actiune in revendicare.
Ultima modificare: Luni, 31 Mai 2010
Darie Tudor, utilizator
Îmi cer scuze, nu cred că am fost suficient de explicit.

1. Acţiunea era de evacuare şi a fost admisă, atât pe fond, cât şi în apel.
2. Nici reclamantul, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au menţionat vreun temei de drept.
3. La recurs, Curtea de Apel a stabilit că acţiunea este bazată pe art. 480 Cod civil, dar cu toate acestea, a respins recursul ca nefondat (?!) . Coroborând decizia Înaltei Curţi cu faptul că acţiunea e bazată într-adevăr pe art.480, evacuarea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă.
4. În esenţă, Curtea de Apel a admis motivul, dar a respins recursul ca nefondat :P

Poate fi considerată aceasta o greşeală materială, în sensul art. 318 C.proc.civ ?
La art.317 nu s-ar încadra, în nici un caz.
Ultima modificare: Luni, 31 Mai 2010
selfdefender, utilizator
In expunerile de mai sus nu gasesc o vorba despre situatia de fapt, ci doar o incadrare juridica.

Motiv pentru care incerc sa ghicesc - cu iertare daca zatul meu de cafea nu ma ajuta suficient in dimineata asta :) - ca opinia dvs. este in sensul ca actiunea era una in revendicare (si nu in evacuare) pentru SIMPLUL motiv ca a fost indicat 480 c. civ. ca temei juridic. (asta ar fi ideea?)

Ei bine, eu zic ca dispozitiile art. 480 c. civ. justifica deopotriva exercitiul dreptului de proprietate (aparat pe calea actiunii in revendicare) cat si atributele ce decurg din acesta, cum ar fi dreptul de folosinta. (in materia actiunii in evacuare nu se pune in discutie insusi dreptul de proprietate, ci doar folosinta sa, nesocotita/incalcata de parati)

Prin urmare, indicarea art 480 c. civ. nu califica in mod direct actiunea ca fiind una in revendicare, acesta putand fi (la fel de bine) o actiune in evacuare, in raport de obiectul si natura acesteia, determinate de catre reclamanti, potrivit principiului disponibilitatii.

Acest singur element al temeiului de drept indicat ca fiind art. 480 c. civ. nu justifica prin el insusi calificarea actiunii ca fiind una in revendicare.
Amanuntele pe care nu ni le-ati spus ar putea face diferenta.
Ultima modificare: Luni, 31 Mai 2010
romascanu, moderator
Povestea este descrisă detaliat pe un alt topic:

www.avocatnet.ro/content/for...

În rezumat, în decizia 2102, Înalta Curte spune că dacă nu există raporturi de locaţiune, atunci nu poate fi vorba de evacuare, ci de revendicare. Am citat în primul mesaj pasaje din decizia respectivă.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Actiune in evacuare ContSters40598 ContSters40598 Ma puteti ajuta si pe mine cu temeiul de drept pentru actiunea in evacuare? O pot face pe calea ordonantei presedintiale? Trei persoane ocupa abuziv un ... (vezi toată discuția)
Nerespectare- hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila cryo cryo Am cumparat un imobil in 2006 si am incheiat contract de vanzare-cumparare. La cateva luni vanzatorul m-a convins sa inchei un contract de intretinere pentru ... (vezi toată discuția)
Actiune in evacuare sau in revendicare? mariosms mariosms Buna ziua. Intrebarea mea este urmatoarea: Am dat avans la un imobil insa ulterior vanzatorul nu a mai dorit sa perfecteze actele. Am castigat in tribunal ... (vezi toată discuția)