diana ramona a scris:
amitza a scris:
si nu uitati ca talharia este furtul savarsit prin violenta.
nu mai luati de bun tot ce intalniti prin carti, ar trebui sa si analizati motivele care stau in spatele ril urilor pronuntate.
Sunt de acord ca exista concurs real intre violare de domiciliu si talharie , insa intre furt calificat si violare de domiciliu nu . Nu se poate aplica prin analogie prevederile acestei decizii care vizeaza in mod evident doar talharia in concurs cu violarea de domicliu , NU FURTUL CALIFICAT .
Haideti sa luam spre analiza art 41 CP care reglementeaza infractiunea complexa cum este si furtul calificat .
Infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element sau circumstanta agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala , ori evident , cand se foloseste un mijloc fraudulos ( care e de fapt o infractiune ) ptr comiterea furtului , aceasta este absorbita .
O sa va dau scriere la Decizia enuntata in mesajul anterior nr 1016/1995 a CSJ :
Prin sentinta penala nr. 2067/27.12.1993 a Judecatoriei Tulcea, ramasa definitiva prin neatacare cu apel, fata de inculpatul minor R.I. s-a luat masura educativa a libertatii supravegheate pe timp de 1 an, pentru savarsirea infractiunilor de violare de domiciliu si de furt calificat, prevazute in art. 192 alin. 2 si art. 208, 209 lit. e si g, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
S-a retinut ca, in noaptea de 26.05.1993, prin folosirea unor chei potrivite, inculpatul a sustras dintr-o locuinta bunuri in valoare de 15.000 lei.
In cauza, s-a declarat recurs in anulare, criticandu-se hotararea, intre altele, sub aspectul incadrarii juridice a faptei.
Recursul in anulare este intemeiat .
Conform art. 41 alin. 1 C.pen., in cazul infractiunii continuate si al infractiunii complexe nu exista pluralitate de infractiuni, iar potrivit art. 41 alin. 3 din acelasi cod, infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element sau circumstanta agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.
Pe de alta parte, constituie infractiunea de furt calificat prevazuta in art. 209 lit. g C.pen., furtul savarsit prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase.
In speta, inculpatul a savarsit furtul prin folosirea fara drept a unei chei mincinoase, imprejurare corect caracterizata ca circumstanta agravanta a infractiunii de furt calificat, prevazuta in art. 209 lit. g C.pen .
Legat de celalalt aspect prin care sustineti ca
si nu uitati ca talharia este furtul savarsit prin violenta.
va contrazic in sensul ca si furtul savarsit prin amenintare este tot talharie . ;)
In continuare , legat de
nu mai luati de bun tot ce intalniti prin carti, ar trebui sa si analizati motivele care stau in spatele ril urilor pronuntate.
Daca dvs va considerati mai competent decat prof univ. dr. decan , formator la Institutul National de Magistratura , judecator la Curtea constitutionala Tudorel Toader , atunci , astept sa publicati si dvs cu analiza personala bine argumentata . =D>
de cele mai multe ori cartile sunt scrise de seminaristi, si tocmai din motivul ca este profesor universitar, decan, judecator...............;)
a) raportul între infracţiunea de furt prin efracţie şi violarea de domiciliu
Potrivit opiniei general acceptate în doctrină şi în practica judiciară, în principiu infracţiunea de violare de domiciliu va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de furt în vederea căreia a fost săvârşită, dat fiind că legătura dintre ele este una de circumstanţă şi nu una necesară.
Consensul între doctrină şi practică dispare însă atunci când este vorba despre furtul săvârşit prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase. Cu privire la această ipoteză, dacă doctrina majoritară apreciază astăzi că soluţia este tot aceea a concursului de infracţiuni , practica judiciară, în marea ei majoritate, consideră că furtul calificat în această ipoteză va absorbi şi infracţiunea de violare de domiciliu, deoarece respectivele mijloace implică prin ele însele o violare de domiciliu furtul fiind de neconceput fără utilizarea lor.
Amintim doar câteva soluţii culese din practica judiciară şi care constituie o ilustrare elocventă a acestei orientări: dacă inculpatul a pătruns în timpul nopţii în locuinţa persoanei vătămate găsind uşa de la intrare descuiată şi a sustras mai multe bunuri, există două infracţiuni de furt şi respectiv violare de domiciliu în concurs ; când însă furtul s-a comis prin efracţie, escaladare ori folosirea fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase, acesta devine o infracţiune complexă care absoarbe violarea de domiciliu .
Înainte de a face câteva observaţii pe marginea acestei din urmă soluţii şi a argumentelor invocate în doctrină în sprijinul ei, considerăm utilă prezentarea unei probleme apărute în practică tocmai ca urmare a promovării punctului de vedere în discuţie. Instanţele au dat adeseori soluţii contradictorii în privinţa calificării faptei inculpatului care a pătruns mai întâi într-un imobil, iar apoi a comis acolo un furt prin efracţie. S-a apreciat astfel că, dacă inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate pe poarta lăsată deschisă, iar apoi a forţat încuietoarea pivniţei de unde a sustras mai multe bunuri, trebuie reţinute în concurs infracţiunile de violare de domiciliu şi furt calificat . În motivare se arată că violarea de domiciliu s-a consumat în momentul intrării în curte pe poarta deschisă, iar faptul că inculpatul a realizat aceasta cu scopul comiterii furtului nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice, el având reprezentarea pătrunderii fără drept într-un imobil, ceea ce nu constituie o agravantă a infracţiunii de furt.
A fost promovată însă şi soluţia contrară, considerându-se că, în cazul în care inculpatul a pătruns în curtea părţii vătămate pe poarta descuiată iar apoi, prin spargerea unui geam, a intrat în locuinţă de unde a sustras mai multe bunuri, nu se poate reţine şi violarea de domiciliu, aceasta fiind absorbită în forma calificată a furtului. Se mai arată că inculpatul nu a intenţionat să fure din curte, ci din locuinţă, unde nu putea însă ajunge decât străbătând curtea, astfel încât există o "unitate infracţională deplină" .
Considerăm corectă prima soluţie, sub rezerva precizărilor pe care le vom face în continuare.
În ceea ce ne priveşte
nu suntem de acord cu susţinerea potrivit căreia furtul prin efracţie absoarbe violarea de domiciliu. În replică la argumentele invocate de promotorii acestei teze vom arăta că
legătura dintre cele două infracţiuni nu este nici pe departe una necesară. Aceasta deoarece
nu orice furt comis în condiţiile art. 209 lit. i C. pen. presupune şi o violare de domiciliu. Cu titlu exemplificativ amintim: furtul unor bunuri prin forţarea portierei unui autoturism aflat într-o parcare; furtul săvârşit în condiţiile art. 209 lit. i din localul unei societăţi comerciale, al unei instituţii publice etc. Nici chiar furtul comis prin efracţie într-o locuinţă nu presupune întotdeauna o violare de domiciliu. Este cazul persoanei care pătrunde în locuinţă cu consimţământul proprietarului iar apoi, profitând de lipsa acestuia din încăpere, forţează un sertar de unde sustrage o sumă de bani. Faţă de această ultimă ipoteză, credem că este evidentă necesitatea sancţionării mai severe a celui care atentează nu doar la patrimoniul unei persoane ci şi la inviolabilitatea domiciliului acesteia, pătrunzând în locuinţă fără acordul ei.
Pe de altă parte, nimeni nu contestă caracterul complex al infracţiunii de furt săvârşit prin efracţie, dar subliniem că această complexitate se datorează includerii în conţinutul infracţiunii respective a faptei de distrugere şi nu a celei de violare de domiciliu. Cât priveşte furtul comis prin escaladare sau folosirea fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase, acesta nu are caracter complex - în conţinutul său legal neputând fi identificată o altă acţiune ce constituie ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală - agravarea răspunderii penale în acest caz datorându-se îndrăznelii sporite de care dă dovadă făptuitorul.
Unii autori consideră că punctul de vedere privind absorbţia infracţiunii de violare de domiciliu în infracţiunea de furt comis în condiţiile art. 209 lit. i C. pen. ar deriva din reglementarea cuprinsă în Codul penal anterior, care incrimina violarea de domiciliu ca o "infracţiune de instrument" şi o sancţiona numai "dacă fapta nu constituia o infracţiune mai gravă" (art. 496 C. pen. anterior). Cum furtul calificat era o infracţiune mai gravă, violarea de domiciliu, având o aplicaţie subsidiară, ceda locul acestuia . Credem însă că soluţia, chiar sub imperiul codului anterior a fost preluată din dreptul francez, unde instanţele reţin o infracţiune unică de furt prin efracţie, chiar dacă fapta a fost comisă prin pătrundere într-o locuinţă. Această practică îşi găseşte însă fundamentul în prevederile art. 311-4 § 6 C. pen. care se referă la furtul "comis într-un spaţiu locuit sau într-un loc utilizat ori destinat pentru păstrarea de fonduri, valori, mărfuri sau materiale, pătrunzând prin viclenie, efracţie sau escaladare" . Este evident că infracţiunea de furt reglementată de art. 311-4 § 6 C. pen. francez este o infracţiune complexă în structura căreia se include şi violarea de domiciliu , soluţie ce nu poate fi însă fundamentată în dreptul nostru faţă de dispoziţia art. 209 lit. i C. pen.
De aceea considerăm că se impune o reconsiderare a practicii judiciare în materie,
în sensul că violarea de domiciliu se reţine întotdeauna în concurs cu furtul dacă sunt întrunite elementele constitutive ale ambelor infracţiuni, indiferent dacă furtul este sau nu comis în condiţiile art. 209 lit. i C. pen.
Florin Streteanu, formator INM, profesor universitar, etc, etc,
dreptul trebuie inteles in esenta sa, nu memorat din carti, cu tot cu numarul paginii ;)
avocatnet.ro explicăm legislația
alina_vi