Bună dimineaţa,
Privitor la cele relatate de dumneavoastră se impun următoarele precizări:
- începând cu data de 1 octombrie 2004, pensiile din sistemul public stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001(data aplicării Legii nr. 19/2000) au fost recalculate potrivit principiilor instituite de Legea nr. 19/2000.
- astfel, pentru o persoană, s-a valorificat întregul stagiu de cotizare(toată vechimea), utilizându-se la determinarea punctajului mediu anual, salariile şi sporurile recunoscute de lege, menţionate în carnetul de muncă, sau în alte înscrisuri doveditoare.
- la determinarea punctajului anual, în procesul de evaluare, trebuia valorificată şi vechimea din sistemul agricol, timpul util, în conformitate cu prevederile art. 162, alin.2, din Legea nr. 19/2000, astfel încât de la acea dată, tatăl dumneavoastră să beneficieze de o singură pensie.
Numai că persoanele angajate pentru o perioadă determinată din acea vreme, care s-au ocupat strict cu procesul de recalculare a pensiilor, au scăpat din vedere pensia de agricultor a tatălui, acesta beneficiind în toată această perioadă de două prestaţii.
Nu încerc să scuz funcţionarii casei teritoriale de pensie, şi nici nu am cum, având în vedere perioada mare de timp care s-a scurs de la terminarea recalculării pensiilor şi momentul "descoperirii", celor două pensii în plată, pe cnp-ul tatălui, dar ştiu ce au moştenit aceşti funcţionari după încheierea procesului de recalculare.
Nu este nici vina tatălui dumneavoastră, care cu bună credinţă a încasat cele două pensii, ştiind că a muncit atât în sectorul de stat, cât şi în sectorul agricol.
Din păcate legea nu-l absolvă de obligaţia de arestitui sumele încasate necuvenit în această perioadă, pentru că în caz contrar s-ar încălca principii de drept şi ar fi o îmbogăţire fără just temei pentru tatăl dumneavoastră.
ªi pentru că tot am vorbit de perioada în care tatăl dumneavoastră a încasat sume necuvenite, ar trebui să ştiţi că debitul nu poate fi stabilit decât pe o perioadă de maxim 3 ani în urmă de la data "descoperirii", termenul general de prescripţie.
Nu ne-aţi lămurit cu privire la proces. Ce calitate are tatăl dumneavostră în acest proces? Cine a formulat cererea de chemnare în judecată? Ce obiect are cererea?
Da multumesc ptr timpul de reactie imediat .Momentan nu pot da mai multe detalii(am zis ca o pot face) deoarece eu nu sunt in tara in acest timp .Tot ce pot spune este ca astazi vorbind cu tatal meu prin tlf am aflat ca el este cel care i-a dat in judecata.