In hotararea de mai jos, desi cererea a fost analizata in proc. necontecioasa, toate cele trei instante de jurisdictie au analizat prescriptia! Interesant , zic eu, atat timp cat lipseste contradictorialitatea in aceasta procedura.
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÃ
Decizia nr. 510/2006
Dosar nr. nou 10920/2005
Dosar nr. vechi 2634/2005
ªedinţa publică de la 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 august 2004, prin adresa nr. 389 din 28 iulie 2004 a B.E.J. s-a solicitat, la cererea creditoarei B.N.R., încuviinţarea executării silite mobiliare a debitoarei A.F.C.N., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 7350 din 14 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a solicitat, totodată, şi actualizarea sumelor prevăzute în titlul executoriu.
Prin încheierea nr. 1260 din 25 august 2004, pronunţată în dosarul nr. 9007/2004, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi, în consecinţă, a respins cererea creditoarei, ca prescrisă.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 405 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând că în cauză a operat prescripţia dreptului de a cere executarea silită, deoarece de la momentul naşterii dreptului de a cere executarea şi până la înregistrarea cererii au trecut mai mult de trei ani şi nu s-a făcut vreo dovadă în sensul suspendării ori întreruperii termenului de prescripţie.
Prin decizia comercială nr. 327 din 19 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de creditoare, a anulat încheierea atacată şi, evocând fondul, a admis cererea acesteia.
A încuviinţat executarea silită mobiliară a debitoarei până la concurenţa sumei de 5.875.905.469 lei (3.497.481.409 lei contravaloare chirie, energie electrică, cheltuieli de întreţinere şi contravaloare servicii prestate, 2.271.444.798 lei penalităţi şi 106.979.262 lei cheltuieli de judecată) în baza titlului executor sentinţa civilă nr. 7350 din 14 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 5367/2000, sumă ce va fi actualizată, plus cheltuieli de judecată în sumă de 120.500 lei.
A obligat-o pe intimată la 39.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin cereri de executare silită, cereri care au fost admise, cursul prescripţiei s-a întrerupt în condiţiile art. 4052 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., pentru apelantă începând să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani; susţinerile intimatei în sensul că executarea silită prin poprire s-a perimat sau că apelanta ar fi renunţat la executarea silită prin poprire nu pot fi primite, nefiind dovedite; de altfel, odată înfiinţată, poprirea, aceasta operează continuu, neîntrerupt şi, mai mult, din coroborarea înscrisurilor depuse de ambele părţi, rezultă că intimata a recunoscut datoria pe care o are faţă de apelantă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs debitoarea, criticând hotărârea pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, pct. 8 şi pct. 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia şi modificarea în totalitate a deciziei curţii de apel, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Recurenta susţine astfel că, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), întrucât în mod greşit instanţa de apel a apreciat că executarea silită prin poprirea conturilor nu s-a perimat, atât timp cât înfiinţarea popririi a fost încuviinţată încă din 2003, prin încheierea nr. 1500 din 11 decembrie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi sunt aplicabile dispoziţiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ., creditorul lăsând să treacă 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare; mai arată că greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a titlului executoriu în baza căruia s-a solicitat încuviinţarea executării silite mobiliare, întrucât titlul executoriu a fost dat fără observarea formelor legale şi de un complet necompetent al secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, deşi natura litigiului era civilă şi nu comercială.
În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii, deoarece, în ce priceşte recunoaşterea datoriei, nu se poate considera că produce efectul întreruperii prevăzut de lege, atât timp cât din cuprinsul angajamentului de plată nu rezultă fără echivoc că suma ce urmează să se plătească este cea înscrisă în titlul executoriu sau că reprezintă o datorie din perioada înscrisă în titlul executoriu.
În fine, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., arată că, fiind de bună credinţă, a propus creditoarei stingerea datoriei prin compensare, solicitare la care nu a primit răspuns.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
În ce priveşte prima critică formulată în scris, potrivit căreia greşit s-a apreciat de către instanţa de apel că executarea silită prin poprirea conturilor nu s-a perimat se constată că nu este întemeiată întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că cererea de poprirea a fost admisă prin hotărâre judecătorească definitivă şi a fost pusă în executare de către executorul judecătoresc prin indisponibilizarea conturilor debitoarei deschise la mai multe bănci, poprirea, odată înfiinţată operând continuu şi neîntrerupt, atât asupra sumelor existente în cont la data înfiinţării, cât şi asupra sumelor viitoare ce urmează a fi încasate de terţul poprit.
Prin urmare, în mod corect s-a considerat că prin cererile de executare silită admise, cursul prescripţiei a fost întrerupt în condiţiile art. 4052 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., începând să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, iar în ceea ce priveşte perimarea cererii de executare silită prin poprire invocată de recurentă se reţine că aceasta trebuia constatată din oficiu sau la cererea debitoarei sau pe cale de excepţie în cauza ce priveşte această executare şi nu în altă cauză şi desigur, se impun a fi respectate dispoziţiile art. 252 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel.
Referitor la critica în conformitate cu care greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a titlului executoriu se reţine că este de asemenea neîntemeiată întrucât această excepţie se referă la o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat şi este inadmisibilă, deoarece putea fi invocată eventual, de debitoare doar la momentul soluţionării cauzei în care s-a pronunţat hotărârea ce constituie titlul executor, la fond sau în căile de atac prevăzute de lege şi nu în prezenta cauză.
Privind cel de al treilea motiv de recurs, prin care se susţine că sumele din titlul executoriu nu concordă cu cele din angajamentul de plată şi, drept consecinţă, nu ar reprezenta o recunoaştere voluntară, cauză de întrerupere astfel cum greşit a interpretat instanţa, se reţine că este şi acesta neîntemeiat.
Astfel, pe de o parte este evident că angajamentul de plată din 9 iulie 2002 nu poate cuprinde decât o sumă mai mare decât cea prevăzută în titlul executoriu, care se referea la sumele datorate de la data pronunţării 14 noiembrie 2000; pe de altă parte, suma de 8.504.771.272 lei (dosar apel) recunoscută de debitoare prin angajamentul de plată este aprobată de cea rezultată din expertiza tehnică efectuată, prin care au fost reactualizate sumele din titlul executoriu, aceasta fiind de 8.443.676.160 lei (dosar apel); în fine debitoarea a făcut un nou act voluntar de executare, achitând o mică parte din debit, astfel cum rezultă din ordinul de plată din 29 august 2005 (dosar recurs)
Ca atare, instanţa, a cărei hotărâre este criticată şi sub acest aspect, a reţinut corect că debitoarea a recunoscut datoria pe care o are faţă de creditoare, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 4052 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, se constată că temeiul legal invocat (pct. 10 art. 304 C. proc. civ.) era abrogat la data formulării recursului şi, oricum, din actele dosarului rezultă că propunerea debitoarei privind stingerea datoriei prin compensare nu a putut fi luată în considerare întrucât documentele prezentate de aceasta nu justificau sumele ce doresc să fie compensate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea A.F.C.N. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea A.F.C.N. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 327 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 februarie 2006
avocatnet.ro explicăm legislația
dmdc 
ariss88