Sunt in concediu de crestere copil de un an de zile, totusi in fiecare luna sunt chemata sa revin la locul de munca si primesc chiar amenintari foarte subtile cum ca nu as mai putea sa revin pe acelasi post daca mai stau mult in concediu. Inainte de a intra in concediu aveam contract de munca pe perioada nedeterminata cu o vechime de trei ani .
As vrea sa va spun ca lucrez la o banca de top din Romania care in perioada concediului meu a fuzionat cu un alt grup bancar. As vrea sa stiu daca drepturile mele raman aceleasi chiar si in conditiile unei fuziuni.
Multumesc!
1. Angajatorul nu este îndreptăţit să facă presiuni asupra dvs. în situaţia în care aveţi concediu pentru creşterea copilului. Acesta, cf. art. 51 din Codul muncii este un caz de suspendare a contractului de muncă:
"(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului, in urmatoarele situatii:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;"
Trebuie menţionat că suspendarea contractului implică două mari consecinţe: salariatul nu mai prestează munca, iar angajatorul nu mai plăteşte drepturile salariale.
2. Evident că toate obligaţiile angajatorului faţă de salariaţi se transmit unităţii rezultate prin fuziune:
"CAPITOLUL V - Protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia
Articolul 169
(1) Salariatii beneficiaza de protectia drepturilor lor in cazul in care se produce un transfer al intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia catre un alt angajator, potrivit legii.
(2) Drepturile si obligatiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de munca existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.
(3) Transferul intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor de catre cedent ori de catre cesionar. ".
Cu alte cuvinte, aveţi dreptate pe toate fronturile :)
Da, aveti dreptate petoate fronturile..Atentie, insa! Angajatorul nu va poate concedia cat timp sunteti in concediu de ingrijirea copilului...Adevarat. De asemenea nu poate desfiinta postul dumneavoastra. DAR, luati seama ca intre timp se reduc si se transforma posturile ... Cand o sa va intoarceti , postul dumneavoastra nu va fi desfiintat , dar va fi "in aer" si nu se va mai regasi in structura bancii reformate.. In consecinta, acesta va putea fi desfiintat fara probleme dupa ce va veti intoarce la servici. Sfatul meu este sa va interesati la banca si sa vedeti ce posturi se ofera si sa participati activ la aceasta restructurare. Pentru aceasta nu este necesar sa renuntati la concediu dar nimeni nu va impiedica sa va prezentati la banca si sa optati pentru un post . Poate ca totusi cei de la banca nu v-au facut insinuari rautacioase ci, v-au dat un sfat ... pe care poate ca ar trebui sa-l urmati.