Dintr-o întâmplare am dat peste acest forum şi parcurgând posturile şi explicaţiile dvs. am luat hotărârea de a vă cere sfatul.
Locuiesc într-un bloc cu 8 etaje la parterul căruia există spaţii comerciale, actualmente ocupate, în parte, de sediul unei societăţi şi de un punct de lucru al acesteia, o alimentară. Cu ceva ani în urmă în spatele blocului în dreptul uşii de acces pentru aprovizionare al alimentarei, sub pretextul necesităţii existenţei unui spaţiu de depozitare a ambalajelor, a fost construit un gard din prefabricate cu o adâncime de la zidul blocului de aproximativ 8 metri, accesul la cele două scări ale blocului fiind limitat astfel la numai 2 -3 m. Acest gard a fost construit fără acordul asociaţiei de proprietari şi cu atât mai puţin al meu, care locuiesc exact deasupra.
În timp, sfidând orice regulă, societatea respectivă a acoperit acea suprafaţă delimitată de gard şi bloc. Mai mult după ce au acoperit suprafaţa, la interior au fost ridicate ziduri de BCA şi au fost construite birouri pentru societate. Înţelegând că 0,8 m de la peretele blocului revine în proprietate asociaţiei de proprietari, am sesizat organele abilitate ale primăriei pentru dezafectarea acelui gard şi a construcţiei interioare ridicate ulterior, atât pe spaţiul asociaţiei cât şi pe spaţiul public. Cei care au venit de la primărie, au constatat cele sesizate, dar s-au limitat la a-i sancţiona cu o amendă (probabil pentru lipsa curăţeniei pe acel acoperiş), dar nimic referitor la legalitatea construcţiei. Din discuţia cu reprezentanţii primăriei ( sunt sceptic cu privire la fermitatea lor) am înţeles că managerul acelei alimentare chiar a refuzat prezentarea documentelor cu semnăturile locatarilor.
De aceea vă rog a mă sfătui:
- Dacă cele de mai sus intră sub incidenţa Legii 230/2007, art. 39, 42;
- Ce alte demersuri trebuie să mai fac şi către ce instituţii;
- Chemarea în judecată a societăţii de către asociaţia de proprietari, nu cred că este o soluţie, deoarece atât vechiul cât şi actualul preşedinte şi administrator au dat din umeri, iar eu sunt prea „mic” pentru a mă lupta cu acea societate, suficient de puternică, atât financiar cât şi pe relaţii, probabil „ de sponsorizare”;
- Ce alte legi reglementează sau fac referire la situaţia expusă.
Vă mulţumesc anticipat şi aştept cu interes şi alte teme de interes comun postate pe forum.
Cel mai recent răspuns:
ioanamihaela , utilizator
21:26, 15 Iulie 2010