avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 904 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Angajament de plata. LEGAL?
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Angajament de plata. LEGAL?

In primul rand salutare tuturor!

Am si eu mai multe probleme si sper sa gasesc raspuns la dvs.

1. Sunt angajat la o SC din Bucuresti cu norma intreaga si de cand m-am angajat mi se opreste o garantie din salariu, tinand cont ca eu nu am gestiune, este corect?

2. SC respectiva este un supermarket si s-a facut un inventar, iar de curand ni s-au adus niste angajamente de plata (la toti angajatii) conform carora avem de platit o anumita suma de bani (difera de la angajat la angajat in functie de vechime si de salariu) specificand in angajament "in conformitate cu prevederile art.27 alin. 2 si art. 32 din Legea 22/1969. Este corect acest angajament de plata? Ce se intampla in cazul in care nu semnam acest angajament? Ce pot sa fac in cazul in care se fac presiuni sa semnam angajamentul de plata?

Deocamdata atatea detalii am, sper sa imi raspundeti si va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: klewos , utilizator 12:27, 12 Septembrie 2007
Legea pe care aţi menţionat-o este Legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legatură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste (modificată prin Legea 54/1994). Treceţi peste formulele depăşite de gen "organizaţii socialiste" etc. (ele au fost inlocuite prin legea de modificare).

Revenind... vă redau textele articolelor invocate de angajator:


"Articolul 27
(1) Cand paguba in gestiune a fost cauzata de gestionar impreuna cu alt angajat al agentului economic, autoritatii sau institutiei publice, ei raspund integral, fiecare in masura in care a contribuit la producerea pagubei.

(2) Daca nu se poate determina masura in care fiecare a contribuit la producerea pagubei, despagubirea se repartizeaza intre cei in cauza proportional cu castigul mediu al fiecaruia pe ultimele 3 luni; in cazul pagubei constatate intr-o gestiune in care manipularea bunurilor se face in colectiv de mai multi angajati sau in schimburi succesive, fara predare de gestiune intre schimburi, despagubirea se repartizeaza si proportional cu timpul lucrat de fiecare, de la ultima inventariere, in gestiunea in care s-a produs paguba.

Articolul 32
(1) La constatarea unei pagube in gestiune, persoana raspunzatoare poate sa-si ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia; angajamentul scris constituie titlu executoriu.

(2) Daca, ulterior, aceasta persoana constata ca nu datoreaza sau ca datoreaza numai in parte suma pentru care si-a luat angajamentul, ea va putea face cerere de desfiintare a angajamentului la organul de jurisdictie competent, in termen de 30 zile de la data cand a cunoscut aceasta imprejurare.

(3) De asemenea, validitatea angajamentului va inceta in intregime sau in parte atunci cand agentul economic, autoritatea sau institutia publica sau organul de jurisdictie competent constata, cu prilejul verificarii sau, dupa caz, al solutionarii unei cauze care are legatura cu angajamentul, ca acesta a fost luat pentru o suma nedatorata.

(4) Organul de jurisdictie competent poate suspenda executarea angajamentului.

"

[Articolul 1, alineatul (1) al legii precizează:
"Gestionar, in intelesul prezentei legi, este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau institutie publica care are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrarea, folosinta sau detinerea, chiar temporara, a unui agent economic, autoritate sau institutie publica, indiferent de modul de dobindire si de locul unde se afla bunurile."]


În plus, Codul muncii (articolele 270-275) reglementează condiţiile răspunderii partimoniale a salariaţilor - condiţii pe care trebuie să le raportaţi la cazul dvs. concret.


Ceea ce se poate deduce din articolele menţionate şi din situaţia pe care aţi descris-o este că:
- firma are o pagubă în gestiune;
- autorul pagubei nu este cunoscut;
- despăgubirea s-a repartizat faţă de persoanele care au manipulat bunurile (fără predare de gestiune);
- aţi fost inclus între "persoanele răspunzătoare".

Ceea ce puteţi face este să solicitaţi toate informaţiile relevante de la angajator şi să vă justificaţi nevinovăţia. O sesizare la ITM este, de asemenea, recomandabilă. Ultima soluţie este instanţa, dar trebuie 1. să aveţi probe care să dovedească susţinerile pe care le faceţi şi 2. să acţionaţi rapid în termenul de 30 de zile de la data la care aţi constatat că nu datoraţi sau datoraţi parţial sumele imputate.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Concediu medicalsi lipsa in gestiune elena47 elena47 as dori sa stiu daca in timpul cat am fost in concediul medical sa constatat ca in unitatea in care lucrez a iesit minus o anumita suma. va rog sa-mi spuneti ... (vezi toată discuția)
Stabilire sarcini pentru salariati cu gestiune tyadaria tyadaria Buna seara! angajatorul meu (restaurant/alimentatie publica) mi-a solicitat (eu fiind inspector RUAI) sa introduc in fisele de post atributii privind ... (vezi toată discuția)
Gestiune colectiva!!! ajutati-ma! Beauty Beauty Buna ziua Cer ajutorul tututror specialistilor de pe acest forum...............sunt disperata si va rog ajutati-ma! Care sunt pasii legali din partea ... (vezi toată discuția)