ADMITERE AVOCATURA PARTEA A DOUA

Tocmai m-am intors de la examen.
Drept civil: 1. Raportul de donatii
2. Testamentul autentic.
3. Cauza actului juridic civil

Salutare!!!
Am si eu o nelamurire :-/
La proc pen sub 50... introducerea plangerii prealabile la instanta
Mai este posibil? La mine in cod e abrogat articolul....si sunt convins ca nu doar la mine in cod :D
????

ABROGAT
A fost scos subiectul. 50:D
Actiunea in revendicare imobiliara este principalul mijloc juridic civil de aparare a dreptului de proprietate. Este acea actiune reala prin care reclamantul solicita instantei de judecata recunoasterea dreptului de proprietate asupra unui bun determinat si obligarea paratului la restituirea posesiei bunului. Sau "actiunea prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar"
caractere juridice:
- o act reala
- o act petitorie
- o actiune imprescriptibila
-promovata de titularul dr de proprietate
PROBA DR DE PROPRIETATE
DIFICULTATILE JURIDICE ALE PROBEI
NOTIUNEA DE TITLU
SITUATII POSIBILE: - reclamantul si paratul invoca titluri de proprietate asupra bunurilor provenite de la autori diferiti (castiga dr mai preferabil)
- rec si par prez titluri ce provin de la acelasi autor (castiga cel care a indeplinit cerintele de publicitateimobiliara. dc nu le-a facut niciunul cel cu data mai veche)
- dc reclamantul prezinta titlul, act va fi admisa in favoarea sa dc are data certa anterioara posesiei paratului
- dc paratul are titlu act va fi respinsa
- dc nu are nici unul si nici nu invoca un mod originar de dobandire act va fi respinsa ca neitemeiata

TERMENUL DE PRESCRIPTIE
EFECTELE ACTIUNII IN REVENDICARE
RESTITUIREA BUNULUI
RESTITUIREA FRUCTELOR
PROBLEMA CHELTUIELILOR FACUTE DE POSESORUL NEPROPRIETAR

SUBIECTE la PROBA: Drept civil

1. Accesiunea imobiliară artificială.

Accesiunea imobiliară artificială sau industrială este modul de dobindire in temeiul caruia, proprietarul uni teren dobindeste imobilele incorporate prin actiunea omului terenului sau, cu obligatia de a plati valoarea materialelor si a muncii depuse; presupune,deci, intervenţia omului şi, spre deosebire de cea naturală, implică şi plata unor despăgubiri. Ea este reglementată de dispoziţiile art.489-494-C.civ
Accesiunea imobiliara artificiala :
Accesiunea imobiliara artficiala presupune spre deosebire de cea naturala interventia omului si obligatia proprietarului ce beneficiaza de ea sa-i plateasca despagubiri celui in detrimentul caruia s-a produs.
C.C. reglementeaza accesiunea imobiliara artficiala in 2 cazuri si anume :
A)Lucrarile facute de proprietar pe terenul sau dar cu materialele altcuiva
B)Lucrarile facute de o persoana cu materialele sale pe terenul altuia.

A)Lucrarile facute de proprietar pe terenul sau cu materialele altcuiva :
Potrivit art.493 C.C. “Proprietarul pamantului care a facut constructii, plantatii si lucrari cu materiale straine, este dator sa plateasca valoarea materialelor”. Acelasi text mai precizeaza ca proprietarul materialelor nu are dreptul sa le ridice.
B)Lucrarile facute de o persoana cu materialele sale pe terenul altuia, este ipoteza prevazuta de art.494 C.C. Acest text distinge la randul sau 2 situatii juridice si anume :
1)Situatia constructorului de rea credinta
2)Situatia constructorului de buna credinta

1)Situatia constructorului de rea credinta:
Este constructor de rea credinta acela care desi cunoaste ca un teren apartine altcuiva executa totusi lucrarea. In acesta situatie proprietarul terenului, are posibilitatea de a opta pentru pastrarea lucrarilor a caror proprietar devine prin efectul accesiunii cu obligatia de a despagibi pe constructor cu valoarea materialelor si pretul muncii, fara a avea insa in vedere sporirea valorii fondului. In virtutea dreptului sau de a opta, proprietarul terenului poate obliga insa pe constructor sa-si ridice pe cheltuiala sa lucrarile facute si sa plateasca daune intere pentru prejudiciile suferite de proprietarul locului. In practica instantelor judecatoresti s-a stabilit, constant ca solutia daramarii sau desfiintarii de constructii va fi pe cat posibil inlocuita cu cea a acordarii de despagubiri. Daca totusi se opteaza pentru ridicarea constructiilor, vor fi urmarite si dispozitiunile Legii nr.50/1991 in privinta autorizatiei de desfiintare prevazuta de art.9.

2)Situatia constructorului de buna credinta :
Este constructor de buna credinta acela care, necunoscund ca terenul apartine altcuiva, crezand ca este al sau, ridica pe el diferite lucrari. In acesta situatie, proprietarul terenului devine si proprietar al constructiei fara a mai putea cere daramarea si ridicarea lucrarilor. Totodata, el este tinut sa-l dezdauneze pe constructor. In acesta privinta, art.494 C.C. confera proprietarului terenului posibilitatea de a opta fie pentru plata valorii materialelor si a pretului muncii, fie pentru plata unei sume de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului. Pana la achitarea cuvenitelor dezdaunari, constructorul de buna credinta are un drept de retentie cu privire la constructiile facute de el. Dreptul de creanta al constructorului este prescriptibil in timp de 3 ani de la formularea de pretentii de catre proprietarul terenului.


2. Actul juridic unilateral ca izvor de obligaţii.

Actul juridic civil unilateral este rodul unei singure vointe, al vointei unei singure parti. Cu toate ca , in dreptul nostrum civil , nu se pot naste raporturi juridice obligationale, prin vointa unei singure personae, din care sa rezulte drepturi si obligatii pentru o persoana care nu a consimtit la nasterea lor, exista un argument conform caruia, avind la baza simetria actelor juridice, actul juridic civil poate fi modificat sau desfintat numai la fel cum a fost incheiat.
Astfel sunt, de exemplu:
Oferta de a contracta Ofertantul a decis sa vanda un imobil si formuleaza aceasta oferta unei alte persoane. Oferta sa va trebui mentinuta pana la sfarsitul termenului prevazut in aceasta sau, daca nu s-a prevazut nici un termen, un interval de timp rezonabil. Asadar, independent de vreo acceptare, oferta de a contracta produce, prin ea insasi, efecte juridice: daca ofertantul nu o mentine intregul interval de timp, se razgandeste si nu mai vrea sa vanda, el trebuie sa il despagubeasca pe destinatarul ofertei pentru toate cheltuielile pe care acesta le va fi facut cu evaluarea ofertei.
Gestiunea de afaceri Este un fapt juridic illicit, prin care o persoana devine creditor sau debitor prin actele incheiate, in numele sip e seama sa de o alta persoana. Este considerate de unii autori ca o vointa unilaterala de obligatii. Nu este adevarat acest lucru , deoarece vointa gerantului,prin simpla ei manifestare nu creaza drepturi si obligatii geratului, fiind necesara ratificarea gestiunii de catre acesta.
Stipulatia pentru altul este o exceptie veritabila de la principiul relativitatii efectelor contractului, obligatia fata de tertul beneficiar nefiind nascuta din vointa unilaterala a promitentului.( testamentul, acceptarea unei succesiuni, renuntarea la o mostenire, denuntarea unui contract, confirmarea unui act anulabil, recunoasterea unui copil etc.)

Promisiunea publica de recompense. Este angajamentul unei persoane, facut publicului larg in general, de a plati o recompensa celui care indeplineste un anumit act sau fapt.Daca insa o persoana savirseste fapta sau actul pentru care s-a promis si se prezinta sa primeasca recompensa, aceasta a acceptat in mod tacit oferta si prin aceasta s-a incheiat un contract, intre promitent si persoana respectiva.
Promisiunea publica de premiere a unei lucrari, in cazul castigarii unui concurs Consta in angajamentul unei personae, asumat in public, prin diferite mijloace de comunicare in masa, de a acorda un premiu persoanei care va realize, in cadrul unui concurs, lucrarea ca fiind apreciata cea mai buna. Si in acest caz acele persoane care sau prezentat la concurs au acceptat in mod tacit oferta si prin aceasta s-a incheiat un contract, intre promitent si fiecare concurent, sub conditie suspensiva.
Oferta de purga a imobilului ipotecat Conforf art 1804-1806 C. civ. Tertul dobinditor al unui imobil poate degreva bunul respective de dreptul de ipoteca. Pentru aceasta el trebuie sa notifice creditorului ipotecar, ca s-a hotarit sa-I ofere, fie pretul imobilului cind a fost cumparat, fie valoarea lui, oferta care trebuie mentinuta timp de 40 zile.Notificarea se numeste oferta de purga.
Titlurile de credit. Sunt inscrisuri ce constata existenta unei creante care indreptatesc pe posesorii lor legitimi sa primeasca o suma de bani sau o cantitate de marfuri sau bunuri de gen Sunt: cambia , cecul, biletul la ordin
Actul de infiintare de catre un asociat a unei societati comerciale cu raspundere limitata.Conform legii 31/1990, republicata, o singura persoana poate infiinta, in calitate de asociat unic, un SRL. Prin vointa solitara a unei personae se naste un nou subiect de drept.




3. Acţiunea în grăniţuire.

Grăniţuirea este o acţiune petitorie deoarece are ca scop delimitarea proprietăţilor învecinate. Cu toate acestea, grăniţuirea nu impune reclamantului să-şi dovedească dreptul său de proprietate cu privire la porţiunile de teren asupra cărora cere a se stabili hotarul. Dacă însă, cu ocazia grăniţuirii reclamantul pretinde o parte determinată din terenul limitrof susţinând că vecinul ar deţine-o fără drept, grăniţuirea implică o revendicare, iar reclamantul trebuie să-şi dovedească dreptul său (art. 584 Cod civil)
Cu alte cuvinte, cel ce solicită grăniţuirea trebuie să-şi justifice proprietatea numai prin prezumţia legală de posesiune. În schimb, în materie de revendicare reclamantul trebuie să-şi stabilească dreptul său de proprietate asupra porţiunii de teren revendicat.
Pe de altă parte, grăniţuirea, respectiv determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, chiar stabilită prin hotărâre judecătorească, nu constituie lucru judecat pentru porţiunile de teren cu privire la care s-a constatat o împrejmuire şi o contestaţie. O astfel de contestare, lasă deschisă calea acţiunii în revendicare prin contestaţia la grăniţuire sau pe cale principală.
În această acţiune reală de hotărnicie părţile au o situaţie egală cu privire la sarcina probei, întrucât fiecare dintre părţi este în acelaşi timp şi reclamant si pârât.
Distincţia între acţiunea în revendicare şi acţiunea în grăniţuire este de multe ori delicată, întrucât grăniţuirea se poate complica adeseori prin problema proprietăţii, părţile emiţând reciproc pretenţia atribuirii unei porţiuni de teren pe care cealaltă o neagă.
Toate aceste acţiuni reprezintă însă o sancţiune parţială a proprietăţii întrucât dreptul pe care îl garantează este grefat pe una din funcţiile sale dominante, sau pe unul din avantajele accesorii pe care le conferă.



4. Acţiunea în revendicare imobiliară.

Exercitiul actiunii in revendicare implica in primul rand dovada dreptului de proprietate, iar in procesul civil sarcina probei apartine reclamantului, dispozitiunea art. 112 din Codul de procedura civila fiind plastic evidentiata de adagiul "actori incumbit probatio". De altfel dispozitia art. 1169 Cod civil potrivit careia cel ce face o sustinere trebuie sa o dovedeasca, isi gaseste pe deplin aplicarea in cazul actiunii in revendicare.
Daca teoretic lucrurile par simple, in practica ele sunt mult mai complicate, datorita unor imprejurari obiective de multe ori grau de depasit. Nu de putine ori nu exista inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, sau al transferului proprietatii. Este totodata posibil ca inscrisurile sa nu fie insotite de schite sau planuri pentru delimitarea imobilelor s.a.m.d.
Fata de dificultatile intampinate in materia revendicarii imobiliare, practica judecatoreasca a stabilit o serie de principii care se aplica in solutionarea acestor cauze in urmatoarele ipoteze:
A) Ambele parti invoca titluri scrise ce fac dovada dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
Dupa cum titlurile provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti solutionarea litigiului poate cunoaste doua ipoteze si anume:
a) Cand ambele titluri provin de la acelasi autor trebuie analizat daca partile si-au transcris sau nu titlul in registrul de transcriptiuni imobiliare, avand castig de cauza acela care si-a transcris titlul Daca nici una dintre parti nu si-a transcris titlul, va fi apreciat ca valabil in speta cel de data mai veche, potrivit principiului "qui prior tempore potior jure".
Potrivit aceluiasi principiu, va fi apreciat mai puternic titlul anterior transcris in registrul de transcriptiuni, daca ambele au fost transcrise.
b) Cand titlurile provin de la autori deosebiti, va avea castig de cauza partea al carui titlu este mai preferabil, potrivit principiului "nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet". Pentru a stabili care este titlul preferabil, instantele au in vedere urmatoarele criterii:
- verificarea autorilor si a dreptului pe care acestia il aveau cu privire la bunul in litigiu;
- cand nu exista alte mijloace de proba in afara de titluri se va da castig de cauza partii al carui titlu are data certa mai veche.
B) O singura parte are titlu privind proprietatea bunului revendicat.
Daca paratul invoca un asemenea titlu, atunci actiunea reclamantului va fi respinsa.
Dimpotriva daca titlul este invocat de catre reclamant, el va avea castig de cauza cu doua conditii:
- titlul sa emane de la un tert;
- data titlului sa fie anterioara posesiei paratului.
C) Nici una dintre partile litigante nu are titlu "De plano", actiunea ar trebui respinsa, deoarece in favoarea posesorului opereaza prezumtia de proprietate instituita de art. 1864 Cod civil. Asa fiind, posesorul parat ar avea castig de cauza in baza principiului "in pari causa melior est causa possidentis".
Acestei situatii transante, practica judecatoreasca i-a adus insa un amendament, constand in analiza prealabila a celor doua posesii aflate in conflict.
Ar avea deci castig cel ce invoca o posesie mai indelungata, utila sau de buna credinta.

5. Acţiunea în revendicare mobiliară.

Actiunea in revendicare mobiliara cunoaste un regim juridic deosebit de cel al actiunii imobiliare. Caracterul particular rezida in dispozitiile art. 1909 Cod civil potrivit carora "Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp".
Fata de aceasta dispozitiune a legi, revendicarea bunurilor mobile este practic imposibila, deoarece posesorul beneficiaza de la bun inceput de prezumtia de proprietate. in cazul bunurilor mobile corporale, posesia creeaza in favoarea posesorului o prezumtie absoluta de proprietate impotriva careia nu se admite proba contrarie.
Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil, se aplica asadar numai in privinta bunurilor mobile care pot fi posedate, deci numai bunurile mobile corporale, susceptibile de detentiune materiala. De la aceasta regula exista o singura exceptie ce priveste titlurile la purtator, a caror valoare este incorporata in titlu, incat el constituie insasi corporalitatea dreptului pe care il reprezinta apropiindu-se in acest mod de natura exterioara a bunurilor mobile corporale. Regula prevazuta de art. 1909 alineatul 1 Cod civil este aplicabila numai cu privire la bunurile mobile privite in mod individual nu si unor mase sau universalitati de bunuri mobile cum ar fi de exemplu o succesiune a bunurilor mobile. Rezulta asadar ca actiunea in revendicare mobiliara nu ar putea fi exercitata decat atunci cand nu sunt aplicabile prevederile art. 1909 alineat 1 Cod civil, deci in situatiile in care nu-si mai are aplicare prezumtia absoluta de proprietate. O asemenea imprejurare este reglementata de textul art. 1909 alineatul 2 Cod civil potrivit caruia "cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cand l-a pierdut sau cand i s-a furat, de la cel la care il gaseste, ramanand acestuia recurs in contra celui de la care il are".
intrucat textul nu precizeaza impotriva cui s-ar putea indrepta actiunea in revendicare, prin sintagma "de la cel care-l gaseste", adica de la cel care-l detine se individualizeaza categoria de persoane ce pot sta in calitate de parati. Caci acel la care se afla bunul poate fi in egala masura autorul furtului, gasitorul bunului sau un dobanditor de buna credinta impotriva caruia se poate indrepta proprietarul care a pierdut posesia sa. Actiunea in revendicare mobiliara indreptata impotriva posesorului de buna credinta porneste de la ideea ca cel la care se gaseste bunul, l-a dobandit la
randul sau de la autorul furtului sau de la gasitor. in aceasta ipoteza, bunul mobil poate fi revendicat in interiorul termenului de 3 ani calculat din momentul cand bunul a fost furat sau pierdut. Literatura juridica a avut de solutionat problema de a sti daca acest termen este de prescriptie ori de decadere. Chestiunea implica un real interes practic, deoarece spre deosebire de termenele de decadere, termenele de prescriptie sunt susceptibile de intrerupere si suspendare. S-a raspuns asadar ca termenul de 3 ani nu este de prescriptie, ci un termen fix, de decadere la expirarea
caruia se stinge insusi dreptul de proprietate al celui care revendica. Revendicandu-se bunul de la posesorul nelegitim, proprietarul revendicant, nu are obligatia sa-i plateasca acestui posesor contravaloarea bunului, chiar daca
posesorul ar face dovada ca a cumparat la randul lui bunul si ca a platit pretul. La randul sau, acesta se poate intoarce pentru desdaunare impotriva celui de la care a dobandit bunul.
De la regula prevazuta de art. 1909 alineat 2 Cod civil deroga dispozitiunile art. 1910 Cod civil care prevad ca "Daca posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumparat la balci sau la targ, sau la o vindere publica, sau de la un
negutator care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia lucrul inapoi decat intorcand posesorului pretul ce l-a costat". intr-o asemenea ipoteza, adevaratul proprietar se va indrepta impotriva hotului sau gasitorului de la care va recupera suma pe care el la randul sau i-a platit-o dobanditorului de buna credinta.
b. Actiunea in revendicare mobiliara impotriva hotului, gasitorului sau dobanditorului de rea credinta, se intemeieaza pe imprejurarea ca posesia de rea credinta nu are valoarea unui titlu de proprietate.
O asemenea actiune este perfect admisibila, deoarece nici un considerent nu justifica aplicarea dispozitiunilor art. 1909 alineat 1 Cod civil atunci cand adevaratul proprietar cheama in judecata pe tertul dobanditor de rea credinta. in
lipsa unui termen prevazut de lege, urmeaza ca o asemenea actiune sa fie promovata in termenul prevazut de art. 1890 din Codul civil, adica de 30 de ani.
c) Actiunea in revendicare impotriva celui care detine bunul direct de la proprietar are in vedere situatia detentorului precar.
Acesta detine lucrul in virtutea unor relatii contractuale cu proprietarul sau.
Asa fiind, detentorul precar nu se bucura de prezumtia instituita de art. 1909 alin. 1 din Codul civil, motiv pentru care nici actiunea pentru restituirea bunului nu se intemeiaza pe dispozitiile art. 1909 alineatul 2 Cod civil.

6. Acţiunile de carte funciară reglementate de Legea nr. 7/1996,republicată.

Menirea cartilor funciare este aceea de a oferi o imagine completa si exacta a situatiei juridice si materiale a imobilului la care se refera, prin descrierea constructriva a imobilului, precizarea drepturilor reale imobiliare si atitularilor acestora, precum si a unor acte si fapte juridice care privesc drepturile personale si alte raporturi juridice in legatura cu imobilul
Legea nr 7/1996 reglementeaza actiunile de carte funciara astfel:
a) Actiunea in prestatie tabulara
Actiunea in prestatie tabulara este actiunea civila prin intermediul careia cel in favoarea caruia s-a constituit sau s-a transmis un drept real imobiliar, cere instantei obligarea instrainatorului, respective a acelui care a consfintit la constituirea sau transmiterea dreptului, sa-I predea dobinditorului inscrisul constatator al conventiei lor, ce constituie singurul exemplar doveditor, in caz de refuz instanta putind sa dispuna inscrierea.
Reglementarea actiunii in prestatie tabulara se face prin legea 7/1996 fiind o actiune ce sa nascut prin conventia partilor incheiata in forma ad validitatem cum cere legea.
Conditiile pentru ca actiunea sa fie admisa sunt:
• Actul juridic doveditor sa se fi incheiat intrun singur exemplar
• Actul juridic doveditor sa se afle in posesia instrainatorului
• Instrainatorul sa recunoasca incheierea conventiei si existenta inscrisului
• Posesorul inscrisului, respective instrainatorul sau cel care a consfintit constituirea dreptului sa refuze predarea lui.
a)1. Actiunea in prestatie tabulara speciala prevede faptul ca actiunea poate fi indreptata si impotriva tertului subdobinditor ce si-a inscris dreptul real in cartea funciara
conditiile intrunite cumulative pentru promovarea actiunii sunt:
• actul juridic civil in baza caruia se solicita prestatia tabulara sa se fi incheiat anterior celei in baza caruia a fost inscris dreptul tertului in cartea funciara;
• tertul sa fi dobindit imobilul cu titlu gratuity sau daca la dobintit cu titlu oneros sa fi fost de rea credinta.

b) Actiunea in rectificare
Actiunea in rectificare este actiunea prin care orice persoana interesata poate solicita, in cazurile prevazute de lege,radierea sau indreptarea inscrierilor de carte funciara, in scopul stabilirii concordantei dintre starea tabulara si situatia juridical reala a imobilului inscris in cartea funciara
Aceasta avind doar character de corectare se face pe calea unei actiuni necontencioase in baza unei cereri adresate registratorului de carte funciara la care se ataseaza documentatia tehnica aferenta.
Rectificarea unei inscrieri in cartea funciara se poate face pe cale amiabila, in ipoteze in care partile dau o declaratie autentica, iar daca nu se realizeaza pe aceasta cale se va putea face pe baza unei hotariri judecatoresti definitive si irevocabile.
Caractere juridice. In functie de obiectul sau, actiunea poate avea caracter real sau personal.
Este o actiune reala atunci cind se refera la inscrieri privitoare la nasterea, modificarea sau stingerea drepturilor imobiliare iar in schimb, cind se urmareste inscrierea privitoare la drepturile de creanta , ea are character personal.
Se impune precizarea ca actiunea in rectificare are un caracter subsidiar deci, accesoriu si excludem posibilitatea promovarii daca nu exista un capat de cerere principal.
Actiune ain rectificare este prescritibila dupa cum urmeaza:
• Fata de tertii dobinditori de buna-credinta ai unui drept real imobiliar printr-un act juridic cu titlu gratuit ( donatie sau legat) termenul de prescriptie este de 10 ani
• Fata de tertii dobinditori de buna-credinta cu titlu oneros, termenul de prescriptie al actiunii este de 3 ani
Ambele termene incep sa decurga de la data cererii de inscriere a tertului dobinditor de buna-credinta si in ambele situatii sunt exceptate cazurile in care dreptul material la actiunea de fond nu s-a prescris
Pot avea calitatea de reclamant in cadrul actiunii de rectificare urmatoarele personae:
a) persoana care a avut un drept inscris in cartea funciara, si care este vatamata prin noua inscriere facuta de o alta persoana
b) persoana care are un drept inscris in cartea funciara dar care este lezata prin inscriere, succesori acestuia si creditori sai chirografi
c) persona care urma sa aiba un drept inscris in cartea funciara, adica titularul unui drept extratabular vatamat prin inscriere
Pot fi chemati in calitate de parati:
a) dobinditorul nemijlocit si succesori sai universali sau cu titlu universal
b) succesorii cu titlu particular ai dobinditorului nemijlocit, in conditiile prevazute de art. 37-38 din lege
Orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara, daca printr-o hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca:
1. inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul inscris a fost gresit calificat;
3. nu mai sint intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea;
4. inscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului
Nevalabilitatea actului in temeiul caruia sa efectuat inscrierea.nevalabilitatea actului juridic lipseste de temei inscrierea
Nevalabilitatea inscrierii in cartea funciara Aceasta poate viza deopotriva greseala functionarului , urmare a trascrieri in cartea funciara, netinid seama de ceea ce judecatorul a dispus sasu inscrierea in cartea funciara fara a tine cont de situatia din cartea funciara care ar fi impus solutia de respingere a cererii.
Calificarea gresita a dreptului inscris Suntem in prezenta unei asemenea situatii atunci cind prin actul juridic s-a constituit o servitude de trecere si prin incheiere se dispune inscrierea unui drept de uz
Cazul in care nu mai sunt intrunite cerintele de existenta ale dreptului inscris
Incetarea efectelor actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea ceea ce inseamna ca inscrierea a fost valabila in momentul inscrierii dar urmare a unoi eveniment, fapt sau act ulterior inceteaza sa mai produca efecte ( rezolutiunea contractelor, revocarea donatiilor pentru neexecutarea sarcinilor etc)
Inscrierea in cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala a imobilului.

7. Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice.


Prin capacitatea de a incheia actul juridic civil se intelege acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a incheia actul juridic, adica de a-si asuma obligatii prin incheierea acestui act. Pentru aceasta subiecrtul trebuie sa indeplineasca , cumulativ , doua conditii:
- capacitatea de folosinta
- capacitatea de exercitiu ceea ce inseamna tocmai aptitudinea omului ori colectivului de oameni de a dobindi drepturi si obligatii prin incheierea de acte juridice civile.
În materia dreptului civil, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu are capacitate de exerciţiu. În ceea ce priveşte discernământul, acesta se manifestă în mod diferit, în funcţie de înaintarea în vârstă a persoanei fizice, cât şi de sănătatea minţii acesteia. Astfel, se consideră ca minorul sub 14 ani nu are discernământ. Decretul 31/1954 prevede că actele juridice, pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, se fac de către reprezentanţii lor legali. Reprezentanţii legali ai minorului cu vârsta sub 14 ani sunt părinţii sau tutorele. De menţionat sunt prevederile art.105 din Codul familiei, care stabileşte că părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlineşte vârsta de 14 ani. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul tutorelui. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani poate valabil încheia personal şi singur acte de conservare, precum şi acte mărunte, zilnice (cumpărături obişnuite din magazine, cumpărarea de bilete pentru spectacole sau de bilete pentru transportul în comun). La împlinirea vârstei de 14 ani, lipsa capacităţii de exerciţiu încetează, persoana fizică dobândind capacitatea de exerciţiu restrânsă, ceea ce înseamnă că din acel moment minorul va putea încheia acte juridice, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui.
În dreptul penal, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Lipsa discernământului înlătură vinovăţia făptuitorului şi, în consecinţă, caracterul penal al faptei. Desigur că nu se exclude răspunderea civilă a persoanelor care, la momentul săvârşirii faptei, îl aveau pe minor sub supraveghere sau îngrijire (părinţi, tutore), dar numai în măsura în care s-ar dovedi că din culpa lor s-a săvârşit fapta.Capacitatea deplină de exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă, prezumându-se că el nu are nici suficientă experienţă de viaţă şi nici suficient discernământ. Nu are capacitate de exerciţiu: a) minorul care nu a împlinit 14 ani, b) persoana pusă sub interdicţie.Prin urmare, capacitatea juridică deplină de exerciţiu implică încheierea unor acte juridice în nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu îl poate înstrăina prin acte proprii. Subiecte colective de drept sunt diversele organizaţii: societăţi comerciale, ministere, parlament, dar şi statul. În dreptul civil, subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice, care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă etc. Trebuie precizat că există numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice, de exemplu instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii etc


8. Capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice.

Capacitatea de folosinţă
Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin aceea că aceasta nu este generală şi egală, ci este specifică fiecăreia dintre acestea. O persoană juridică are doar drepturi şi obligaţii izvorînd din scopul pentru care a fost înfiinţată, existînd aşadar principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.

Dobîndirea capacităţii de folosinţă:
Persoana juridică dobîndeşte această capacitate din momentul în care ia fiinţă. Are o capacitate de folosire restrînsă chiar de la data actului de înfiinţare (adică înainte de înregistrare), cît priveşte drepturile ce se constituie în favoarea ei; (neîndeplinirea obligaţiilor necesare pentru ca persoana juridică să ia naştere în mod valabil)?.

Încetarea capacităţii de folosinţă:
pentru persoana juridică în cazul dizolvării.
Dizolvarea poate avea loc:
• prin voinţa persoanelor care au constituit-o;
• de drept - la împlinirea termenului pentru care a fost înfiinţată;
- în funcţie de realizarea sau de imposibilitatea realizării scopului propus;
- în cazul scăderii numărului membrilor organizaţiei sub limita stabilită de lege sau statut.
În cazul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.
Capacitatea de exerciţiu
Presupune aptitudinea unei persoane de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii săvîrşind acte juridice.
În privinţa persoanelor juridice urmează a se avea în vedere că drepturile şi obligaţiile lor se exercită prin intermediul organelor persoanei juridice, ale căror acte şi fapte juridice sînt actele şi faptele personei (jurdidice) însăşi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Atît timp cît nu au fost constituite încă aceste organe, persoana juridică poate exista, avînd deci capacitate de folosinţă, însă ea nu va avea deocamdată capacitatea de exerciţiu. Voinţa organelor de conducere este voinţa persoanei juridice, astfel că actele întocmite în numele său o obligă. O persoană juridică răspunde de paguba provocată prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate sau prin fapta sa ilicită şi culpabilă cu bunurile din patrimoniul său.
Este vorba aşadar de actele şi faptele juridice săvîrşite de organele de conducere ale persoanei juridice în limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoană juridică nu răspunde de obligaţiile personale ale asociaţilor ce o compun, aceştia răspunzînd în nume propriu.
Statul este personană juridică, apărînd ca subiect de drepturi şi obligaţii.


9. Capacitatea succesorală.

FELURILE SUCCESIUNII
1. Succesiunea legală este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care de cujus
( persoana decedată) nu lasă testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile succesorale – se mai numeşte ab intestat, adică fără testament.
2. Succesiunea testamentară este cea care se face în virtutea voinţei persoanei decedate, manifestate pe timpul cât aceasta a fost în viaţă prin una din formele de testamente prevăzute de lege.
3. Succesiunea convenţională se poate realiza printr-o donaţie de bunuri viitoare, care poate avea ca obiect fie întregul patrimoniu ce îl va lăsa donatorul la moartea sa, fie o fracţiune din acesta, fie unele bunuri anume individualizate.
Capacitatea succesorală. Art. 654 C.civ. prevede ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii.

Persoanele care au capacitate succesorală:
- persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii.
- persoanele dispărute. Cel dispărut este socotit în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
- persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii. Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
- persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii. Persoanele juridice au capacitate succesorală la data dobândirii personalităţii juridice în condiţiile legii.
Persoanele care nu au capacitate succesorală:
- persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă.
- incapacităţi speciale de a dobândi anumite bunuri prin succesiune.
a. cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
b. certificatele de proprietate nu pot fi înstrăinate către persoane fizice sau persoane juridice străine.
- comorienţii. sunt persoanele care, având vocaţie succesorală una faţă de alta, decedează în aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit celeilalte şi, deci, cine pe cine moşteneşte.

2.Nedemnitatea succesorală. În cazul moştenirii legale se mai cere o condiţie negativă: aceea ca moştenitorul să nu fie nedemn. Nedemnitatea sau nevrednicia constă în decăderea din dreptul de a moşteni a succesibililor vinovaţi de săvârşirea unor fapte grave faţă de defunct sau de memoria acestuia.
Cazurile de nedemnitate:
- Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea ( să existe din partea succesibilului o acţiune intenţionată de ucidere sau o tentativă de ucidere a celui despre a cărui moştenire este vorba; să existe o hotărâre judecătorească de condamnare a succesibilului vinovat).
- Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea. Este acuzaţia care poate duce la condamnarea la moarte. Este inoperantă, deoarece pedeapsa cu moartea a fost abolită în legislaţia română.
- Nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moştenire este vorba.
Efectele nedemnităţii.
Fiind o pedeapsă civilă care operează în virtutea legii, nedemnitatea face ca moştenitorul vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei faţă de care s-a făcut culpabil de faptele expres şi limitativ prevăzute de lege.
a. În raport cu ceilalţi moştenitori, nedemnul este obligat să restituie toate bunurile pe care le-ar deţine în calitate de moştenitor legal al defunctului.
b. În raport cu terţii, problema care se pune este aceea a soartei juridice a actelor încheiate de nedemn cu privire la bunurile succesorale în intervalul de timp de la data deschiderii succesiunii şi până în momentul constatării nedemnităţii.
c. În raport cu descendenţii nedemnului, aceştia nu pot veni la moştenirea unui ascendent prin reprezentarea nedemnului, ci numai în nume propriu.

3.Vocaţia (chemarea) succesorală. Este conferită fie de lege, fie de voinţa lui de cujus prin testament sau contract de donaţie de bunuri viitoare.Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală.

10. Cauza actului juridic civil.

Cauza reprezintă elementul actului juridic civil ce constă în motivaţia încheierii unui astfel de act. Împreună cu consimţământul, cauza formează voinţa juridică. Ea este cea care răspunde la întrebarea “de ce“,
“pentru ce s-a încheiat actul juridic” ? Potrivit Codului civil, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză
falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. De aici decurge că, pentru a conduce la încheierea unui act juridic valabil, cauza trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• Cauza trebuie să existe.
Când cauza lipseşte ca urmare a lipsei discernământului, lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic, aceasta fiind sancţiunea încheierii actului juridic de către o persoană lipsită de discernământ.
Când lipsa cauzei este urmarea lipsei scopului încheierii actului, sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.
_ Spre exemplu, în cazul contractelor sinalagmatice (bilaterale), scopul încheierii actului se găseşte în contraprestaţia celeilalte părţi.
Dacă una dintre părţi vinde un bun fără a pretinde nici un preţ pentru acesta şi fără să existe intenţia de a gratifica cealaltă parte, contractul va fi nul ca act de vânzare pentru lipsa cauzei.
• Cauza trebuie să fie reală.
Cauza este falsă atunci când există eroare asupra motivului determinant al încheierii actului. Ea atrage sancţiunea nulităţii relative a actului juridic civil.
• Cauza trebuie să fie licită şi morală.
Potrivit Codului civil “cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”.
În ceea ce priveşte proba cauzei, Codul civil prevede: “Convenţia este valabilă cu toate că cauza nu este expresă.
Cauza este prezumată până la dovada contrarie”.Textul citat conţine următoarele două prezumţii relative (împotriva
cărora este admisibilă proba contrară):
a) prezumţia de existenţă a cauzei;
b) prezumţia de valabilitate a cauzei.
Deci, cel ce invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei trebuie să-şi dovedească susţinerile, şi nu cealaltă parte, care susţine că actul s-a încheiat pentru o cauză existentă şi valabilă.
Inexistenţa şi falsitatea cauzei pot fi probate prin dovedirea lipsei discernământului, lipsei unui element esenţial la încheierea actului juridic ori erorii asupra mobilului determinant. Caracterul ilicit sau imoral al cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Din punct de vedere structural, noţiunea de cauză cuprinde două elemente: cauza imediată şi cauza mediată.
- Cauza imediată este un element abstract şi invariabil, în cadrul
unei anumite categorii de acte juridice.
_ Toţi vânzătorii, spre exemplu, au aceeaşi cauză mediată: obţinerea preţului bunului pe care îl vând.
- Cauza mediată constă în motivul determinant al încheierii unui anumit act juridic civil. Motivul determinant priveşte fie calităţile prestaţiei, fie însuşirile persoanei. Cauza mediată este un element subiectiv, concret, variabil de la un act juridic la altul.
_ Spre exemplu, o persoană vinde un autoturism pentru că doreşte să-şi cumpere altul nou, altă persoană vinde pentru că doreşte să-şi achite o datorie din banii obţinuţi, altă persoană vinde pentru că este un moment bun pe piaţa de autoturisme etc.



11. Cesiunea de creanţă.


12. Circulaţia juridică a construcţiilor proprietate privată.

Circulaţia juridică a construcţiilor proprietate privată cuprinde doua modalitati reglementate de lege si anume PRIN ANTECONTRACT si PRIN CONTRACT ONEROS.
Prin antecontract, care poate fi incheiat in forma ad validitatem si sub semnatura private.
Legea 50/1991 reglementeaza soarta juridical a constructiilor abrogind decretul 144/1958.Privitor la constructii, instrainarea acestora a fost supusa formei autentice a actului, pentru a stramuta proprietatea, astfel incit antecontractele de instrainare nu nasteau intre parti decit obligatia de a face, respective de a incheia actul in viitor in forma autentica ceruta de lege. O astfel de obligatie, este susceptibila de executare directa, atipica, pentru ca se realizeaza in absenta unui titlu executoriu. Totusi, in practica judiciara s-a statuat ca, odata intrata in vigoare legea50/1991, actele de vinzare cumparare incheiate anterior, sub semnatura private, reprezinta in noua situatie create acte translative de proprietate. Ca atare, nu mai este necesara pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de act autentic de vinzare. Mai mult inscrisul sub semnatura private , poate fi prezentat la biroul de carte funciara pentru inscrierea in registrul de publicitate, pentru a produce efecte pentru terti.
Instrainarea constructiilor este valabila si prin simplul acord al partilor , fara intocmirea unui inscriscare, daca este totusi redactat, serveste nevoilor de proba a contractului sin u pentru valabilitatea instrainarii.
Codul civil consacra principiul consensualismului, potrivit caruia vinderea este perfecta intre parti si proprietatea se transmite de la vinzator la comparator daca partile sau inteles asupra lucrului si asupra pretului, chiar daca lucrul nu s-a predat iar pretul nu s-a numarat
Tot codul civil consacra si pricipiul caracterului translativ de drepturi reale a conventiilor incheiate prin simplul accord al partilor.


13. Circulaţia juridică a terenurilor proprietate privată.

I. Definitie. Clasificare. Dreptul de proprietate.
Circulaţia terenurilor potrivit Legii nr. 54/1998. –Din cuprinsul Legii nr. 54/1998 (dar şi din ansamblul legislaţiei în materie: Legea nr. 18/1991, Codul civil, Legea nr.16/1994 a arendei etc., se pot desprinde cel puţin trei principii majore:
- principiul liberei circulaţii juridice a terenurilor;
- principiul potrivit căruia înscrisul autentic este o condiţie de validitate a înstrăinării terenurilor;
- principiul potrivit căruia înstrăinarea terenurilor prin vânzare se va face cu respectarea
dreptului de preemţiune. În acest sens Legea nr. 54/1958 stabileşte: „Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preemţiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor” (art. 5).
Relaţiile sociale cu privire la terenuri care fac obiectul de reglementare al dreptului funciar au loc între particulari –persoane fizice şi persoane juridice de tip privat , între persoanele juridice de tip public , precum şi între acestea din urmă şi particulari . De aceea , unele norme juridice cu privire la terenuri aparţin dreptului public , iar altele aparţin dreptului privat .
În funcţie de destinaţie , terenurile se clasifică astfel :
- terenuri cu destinaţie agricolă , care se împart în :
- terenuri agricole productive : terenuri arabile , viile , livezile , păşunile , fâneţele , pepinierele viticole , pomicole .
- terenuri cu vegetaţie forestieră , amenajări piscicole.
- terenuri cu destinaţie forestieră , din care fac parte .
- terenurile împădurite
- terenurile destinate împăduririlor ,
- terenurile neproductive – râpe , bolovănişuri , dacă acestea sunt cuprinse în amenajamentele silvice .
- terenuri aflate permanent sub ape : albiile cursurilor de ape , fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale .
- terenuri din intravilan , aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt amplasate construcţiile , alte amenajări ale localităţilor
- terenuri cu destinaţie specială , din care fac parte : terenuri folosite pentru transporturi , terenuri folosite pentru construcţii şi instalaţii hidrotehnice , de transport al energiei electrice şi gazelor naturale , exploatări miniere şi petroliere , plajele , rezervaţiile , monumentele naturii , ansamblurile şi siturile istorice şi altele asemenea.
Pentru ca cetatenii sa poata avea dreptul la terenuri, exista in acest sens dreptul de proprietate.
Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului său posesia , folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun , exclusiv şi perpetuu, în putere proprie şi în interes propriu , cu respectarea normelor juridice în vigoare .
După forma dreptului de proprietate asupra terenurilor , terenurile se clasifică în:
- terenuri aflate în proprietate privată
- terenuri aflate în proprietate publică .
Terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice , destinate cercetării şi producerii seminţelor şi materialului săditor din categorii biologice superioare şi animalelor de rasă , aparţin domeniului public al statului şi rămân în administrarea acestora – art. 35 alin. 2 din lege nr. 18/1991 . .
Titlul de proprietate se emite de către Comisia judeţeană de aplicare a Legii fondului funciar , pe baza documentelor înaintate de către comisiile locale , după validarea propunerilor înaintate de către comisii .
Titlul de proprietate , pentru cetăţenii în viaţă , se emite persoanelor îndreptăţite ( soţ , soţie ) , iar pentru moştenitori se emite un singur titlu de proprietate pentru terenurile ce au aparţinut autorului lor , în care se nominalizează toţi solicitanţii îndreptăţiţi , urmând ca pentru ieşirea din indiviziune , aceştia să procedeze potrivit dreptului comun
Potrivit art. 14 alin. 2 din legea nr. 18/1991 , republicată , atribuirea efectivă a terenurilor se face , în zona colinară , pe vechile amplasamente , iar în zonele de câmpie , pe sole stabilite de comisie şi nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietăţii . Ulterior , prin art. 2 alin. 1 din legea nr. 1/2000 , regula punerii în posesie pe vechile amplasamente a fost generalizată , cu condiţia ca acestea să fie libere , adică să nu fie ocupate de construcţii sau să nu fi făcut obiectul punerii în posesie în favoarea altor persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate . În acest sens . legea nr. 1/2000 prevede că drepturile dobândite cu respectarea prevederilor legii fondului funciar , pentru care au fost eliberate adeverinţe de proprietate , procese verbale de punere în posesie sau titlul de proprietate , rămân valabile fără nici o altă confirmare .
Punerea în posesie a proprietarilor se va face în prezenţa fiecărui proprietar care va semna tabelul de luare în primire a terenului . În acest scop , comisiile locale trebuie să încunoştinţeze în scris , cu confirmare de primire , persoanele care au domiciliul în alte localităţi şi cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate , asupra datei la care va avea loc punerea în posesie .

II.Inalienabilitatea temporară a terenurilor agricole.
Articolul 1310 Cod civil consacră principiul liberei circulaţii a bunurilor susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate . Tot articolul 1310 stabileşte şi excepţia de la această regulă , în sensul că prin lege se poate stabili prohibirea înstrăinării anumitor bunuri , care sunt scoase din circuitul civil .
Aceste prohibiţii pot fi absolute , când anumite bunuri , care prin natura lor sau printr-o declaraţie a legii sunt de uz public şi deci inalienabile , sau relative , care se referă la bunuri , care deşi nu sunt declarate inalienabile , pot fi vândute doar numai de anumite persoane sau numai în anumite condiţii .
Prin legea nr. 18/1991 au fost declarate inalienabile temporar anumite bunuri imobile , cum este situaţia terenurilor agricole asupra cărora s-a constituit dreptul de proprietate , potrivit art. 19 alin. 1 , art. 21 şi art. 43 din lege .
Art. 19 alin. 1 stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care solicită să li se constituie un drept de proprietate asupra terenurilor care s-au aflat în patrimoniul C.A.P.-urilor , respectiv să fi lucrat efectiv cel puţin trei ani în fostele C.A.P.-uri sau să nu fi adus teren în cooperativă , sau să fi adus mai puţin de 5.000 mp. , indiferent dacă au fost cooperatori sau angajaţi , să-şi stabilească domiciliul în localitatea respectivă şi să nu aibă teren în proprietate , în acea localitate .
Articolul 20 din lege dispune că în localităţile cu excedent de suprafaţă de teren agricol şi cu deficit de forţe de muncă în agricultură se poate atribui , fără alte condiţii, celor care solicită în scris terenuri agricole până la 10 ha. în echivalent arabil de familie , iar dacă solicită aceasta alte familii din alte localităţi , se impune obligaţia de a-şi stabili domiciliul în localitatea unde cer teren agricol şi de a renunţa la proprietatea avută în extravilan , în localitatea de unde pleacă .
Prin prevederile art. 43 din legea nr. 18/1991 în ce priveşte constituirea dreptului de proprietate , se dispune că în zonele montane cu climă defavorizată , se pot atribui , la cerere , terenuri agricole celor care solicită în scris aceasta , cu condiţia ca să se oblige să le lucreze şi să creeze gospodării. În acest caz atribuirea făcându-se prin ordin al prefectului în limita a 10 ha. în echivalent arabil de familie , la propunerea primăriilor locale. În toate aceste cazuri de constituire a unui drept de proprietate asupra unui teren agricol , potrivit art. 32 din legea nr. 18/1991 , beneficiarilor dreptului de proprietate le este interzisă înstrăinarea terenurilor prin acte între vii , timp de 10 ani socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea. Nerespectarea acestei dispoziţii legale imperative este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a actului de înstrăinare , nulitate ce poate fi invocată de către primărie , prefectură , de către procuror sau de orice persoană interesată .
Articolul 49 din legea nr. 1871991 prevede că persoanele cărora li s-a constituit dreptul de proprietate în condiţiile art. 19 alin. 1 , 21 şi 43 sunt obligate să respecte întocmai condiţiile impuse de lege , astfel că , dacă nu le respectă , ei pierd dreptul de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor realizate pe acestea .
Pentru reconstituirea proprietăţii private asupra terenurilor şi crearea condiţiilor pentru o nouă organizare a exploatării acestora , prin lege , s-a dispus desfiinţarea fostelor cooperative agricole de producţie şi lichidarea acestora . În scopul lichidării patrimoniului fostelor cooperative agricole de producţie , prin decizia Prefecturii a fost constituită o comisie. Exploatarea terenurilor agricole se poate face în mod individual de către deţinătorii lor , dar şi în diferite forme de asociere .
Formele de asociere în vederea exploatării terenurilor pot fi :
1. asocieri simple care iau naştere pe bază de înţelegere între două sau mai multe familii , având ca scop exploatarea terenurilor agricole , creşterea animalelor , prelucrarea şi vânzarea produselor .
2. societăţi comerciale cu personalitate juridică , constituite în baza legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale .
3. societăţi agricole cu personalitate juridică constituite în temeiul legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură .
Arendarea terenurilor se face în condiţiile prevăzute de legea arendării nr. 16/1994 .
Exploatarea agricolă poate consta în : organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi îmbunătăţiri funciare , utilizarea de maşini şi instalaţii , aprovizionarea , prelucrarea şi valorificarea produselor agricole şi neagricole , alte asemenea activităţi .
Societatea agricolă , reglementată prin legea nr. 36/1991 , publ. în M.Of. nr. 97/1991 , nu are caracter comercial şi , prin urmare , în raporturile dintre asociaţi , dintre aceştia şi societăţile agricole , precum şi în raporturile dintre societăţile agricole, nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului comercial .
Obligaţiile societăţii agricole sunt garantate cu patrimoniul social , asociaţii fiind răspunzători numai cu părţile lor sociale .
Prin statut se vor determina condiţiile pentru admiterea asociaţilor în societate . numărul minim de asociaţi , care nu poate fi mai mic de 10 , capitalul social format din părţi sociale de valoare egală , a căror mărime nu poate fi mai mică de 10.000 lei fiecare , numărul de părţi sociale pe care îl poate avea un asociat , modul de evaluare a părţilor sociale , în cazul aportului în natură , inclusiv a folosinţei pământului. Societăţile agricole se constituie prin act scris autentificat de notar şi prin statut.
Actul de constituire va fi semnat de membrii fondatori , iar semnăturile acestora şi împuternicirile vor fi legalizate de primar. Actul de constituire împreună cu statutul vor fi prezentate notarului public de către împuterniciţii membrilor fondatori ai societăţii .




14. Comparaţie între proprietatea comună pe cote-părţi şi proprietatea comună în devălmăşie.

15. Condiţiile actului juridic civil. Capacitatea de a încheia actul juridic civil. Obiectul actului juridic civil.

16. Contractul de rentă viageră.

Prin contractul de renta viagera o persoana, numita credirentier, instraineaza un bun sau plateste o suma de bani in schimbul unei prestatii periodice, care urmeaza a i se plati pana la decesul sau de catre o alta persoana, numita debirentier.
Daca prestatia periodica in bani se plateste pe un timp determinat si nu pana la decesul credirentierului, contractul nu mai este renta viagera. De regula, contractul de renta viagera este un contract cu titlu oneros, si anume un contract cu titlu oneros aleatoriu (elementul "alea" constand in sansa de castig-pierdere pentru ambele parti, depinzand de un eveniment viitor si nesigur, decesul credirentierul). Totusi, potrivit dispozitiilor art. 1640 Cod Civil, renta viagera se poate constitui si cu titlu gratuit, prin donatie sau testament, astfel incat de ratele de renta sa beneficieze alta persoana decat instrainatorul bunului (renta se va plati tertului numai pana la moartea credirentierului initial). In acest caz constituirea rentei este supusa conditiilor de forma si de fond prevazute pentru donatii si testamente. Potrivit legii (art. 1643 Cod Civil) renta se poate constitui in favoarea uneia sau mai multor persoane. De asemenea, desi nu se prevede expres, calitatea de debirentier poate apartine mai multor persoane.

CONDITII DE VALABILITATE. Daca persoana in favoarea careia renta a fost constituita (credirentierul initial sau tertul beneficiar) incetase din viata la momentul constituirii rentei viagere, contractul este lovit de nulitate absoluta (art. 1644 Cod Civil), sansa de castig-pierdere pentru ambele parti, definitorie pentru un contract aleatoriu asa cum este contractul de renta viagera, fiind inlaturata in acest fel. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1645 Cod Civil, contractul de renta viagera este lovit de nulitate si in cazul constituirii rentei in favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit in interval de 20 de zile de la data incheierii contractului, boala respectiva – existenta in momentul incheierii contractului – fiind cauza mortii. Daca insa renta s-a constituit in favoarea mai multor credirentieri si numai unul dintre acestia a incetat din viata in momentul constituirii sau in intervalul de 20 de zile mai sus-mentionat, contractul va ramane valabil, fiindca sansele de castig-pierdere pentru ambele parti subzista. Daca moartea credirentierului a intervenit dupa termenul de 20 de zile, instanta poate constata nulitatea contractului pentru lipsa elementului "alea" (sansele de castig-pierdere) numai daca se va dovedi ca debirentierul a avut cunostinta de moartea lui iminenta.
PLATA RENTEI. Cuantumul ratei de renta se stabileste in mod liber, prin vointa partilor. In conformitate cu dispozitiile art. 1648 Cod Civil, debirentierul nu se poate libera de plata rentei restituind bunul sau suma primita de la credirentier, intrucat contractul are caracter astfel incat va produce efecte obligatorii oricat de lunga ar fi viata celui ce beneficiaza de ratele de renta si oricat de oneros ar fi pentru debirentier.

Debirentierul nu se poate libera de obligatia platii rentei nici prin vanzarea bunului si asumarea acestei obligatii de catre cumparator, decat daca credirentierul consimte la inlocuirea acestuia. Este de mentionat faptul ca in caz de moarte a debirentierului, obligatia de plata a rentei se transmite asupra mostenitorilor acestuia deoarece aceasta obligatie nu este legata de o calitate personala a defunctului (asa cum este pensia de intretinere datorata intre soti sau rude) si nici contractata intuitu personae (in considerarea persoanei debirentierului), cu exceptia situatiei in care partile au convenit prin contract incetarea rentei viagere prin moartea debirentierului. In aceasta din urma situatie mostenitorii defunctului vor datora ratele de renta scadente si neachitate de debirentier in timpul vietii. Daca la scadenta debirentierul nu plateste, credirentieul poate cere executarea silita asupra patrimoniului debirentierului in vederea obtinerii unei sume de bani suficiente pentru a-si asigura plata regulata a rentei. In acest sens, instanta ar putea dispune ca suma sa fie depusa cu titlu de capital la o institutie bancara, pe numele debirentierului, dar in favoarea credirentierului.
URMARIREA RENTEI. Potrivit dispozitiilor Codului Civil, numai renta constituita cu titlu gratuit si declarata neurmaribila prin conventia partilor nu va putea fi urmarita de catre creditori, intrucat credirentierul nu a dat nimic in schimbul ratelor de renta si deci nu si-a micsorat patrimoniul. Daca renta nu a fost declarata neurmaribila va putea fi urmarita de creditori pentru realizarea creantelor sale, iar renta constituita cu titlu oneros nici nu va putea fi declarata neurmaribila, deoarece reprezinta echivalentul bunului instrainat sau sumei platite.
INCETAREA CONTRACTULUI
Rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiilor nu poate fi ceruta de catre credirentier, decat daca, astfel cum rezulta din dispozitiile art. 1647 Cod Civil, debirentierul nu prezinta garantiile stipulate pentru asigurarea platii rentei, le reduce prin fapta sa sau daca in contract s-a prevazut un pact comisoriu expres (clauza contractuala expresa privind rezolutiunea contractului). In caz de rezolutiune, debirentierul trebuie sa restituie bunul sau suma de bani primita, in schimb ratele de renta nu se vor inapoia, acestea avand caracterul unei clauze penale (clauza prin care se fixeaza anticipat valoarea daunelor-intere suferite de credirentier). Termenul de prescriptie a dreptului la actiune prin care se urmaresc ratele de renta neplatite este de trei ani si se calculeaza separat pentru fiecare rata de renta din momentul in care au devenit exigibile.





POATE VA SUNT DE AJUTOR.......:)