ADMITERE AVOCATURA PARTEA A DOUA

Instituţia „Cercetarea procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi” a fost introdusă în Codul de procedură civilă prin O.U.G. nr.138/2000, în titlul III „Procedura înaintea primei instanţe”, capitolul III, secţiunea III1, art.2411 - 24122. Ulterior , prin O.U.G. nr.59/2001, aceste dispoziţii au fost abrogate ,fiind reintroduse, apoi, prin Legea nr.219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă .
Obiectivul principal al acestei reglementări a fost acela de a moderniza procedura judecării litigiilor civile în vederea creşterii calităţii actului de justiţie prin soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, degrevarea activităţii instanţelor de judecată, responsabilizarea participanţilor la actul de justiţie . Astfel, părţile interesate în stabilirea, în termen cât mai scurt şi cu bună credinţă, a situaţiei de fapt reale, vor avea posibilitatea legală să realizeze administrarea probelor prin avocaţii lor, sub controlul operativ al instanţei ori de câte ori este cazul. Înainte de administrarea probelor în aceste condiţii, instanţa va fi obligată să cerceteze cauza sub toate aspectele care ar putea pune problema participării şi a altor persoane în proces ori care ar face inutilă continuarea judecăţii şi, implicit, administrarea de probe .
Procedura administrării probelor de către avocaţi se va desfăşura potrivit unui program încuviinţat de instanţă, în care sunt fixate şi termene pentru administrarea probelor, ţinându-se seama de volumul şi complexitatea acestora. Astfel, îndată ce probele au fost administrate în modul arătat, se creează posibilitatea ca instanţa să treacă direct la dezbaterea în fond a cauzei.
art.2411 C.proc.civ. prevede că dispoziţiile referitoare la administrarea probelor de către avocaţi sunt aplicabile numai în cazul litigiilor patrimoniale, afară de acelea ce privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Ca urmare, administrarea probelor de către avocaţi este posibilă doar în cazul litigiilor patrimoniale referitoare la drepturi asupra cărora legea permite a se face tranzacţie . Sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei proceduri litigiile nepatrimoniale şi litigiile patrimoniale cu privire la drepturi asupra cărora tranzacţia nu este posibilă .
Procedura administrării probelor prin avocaţi este facultativă şi nu obligatorie, trăsătură ce rezultă din Art.2412 alin.1 C.proc.civ. , potrivit căruia, la prima zi de înfăţişare părţile pot conveni ca avocaţii care le asistă şi le reprezintă să administreze probele în cauză, conform noilor dispoziţii legale. De asemenea, din textul citat rezultă că această procedură necesită acordul de voinţă al părţilor, trăsătură ce reiese şi din art.2412 alin.2 teza a II-a C.proc.civ. Mai mult, acest din urmă text dispune că, dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat, consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat.
Consimţământul pentru administrarea probelor de către avocaţi se va da de către părţi, personal sau prin mandatar cu împuternicire specială.
Procedura poate fi aleasă de către părţi doar dacă acestea sunt asistate (reprezentate) de către avocaţi sau de către consilieri juridici, caracteristică ce rezultă din obiectul de reglementare al procedurii. Potrivit art. 2413 C.proc.civ., în cazul reprezentării părţilor în condiţiile art. 2412 C.proc.civ., şedinţele de judecată se pot desfăşura în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a avocaţilor sau a consilierilor juridici. Participarea obligatorie a consilierilor juridici rezultă din textul art. 24122 alin.1 C.proc.civ., care prevede că dispoziţiile secţiunii se aplică în mod corespunzător şi consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezintă partea. La şedinţele de judecată, desfăşurate în condiţiile de mai sus, sunt admise şi părţile ori, când este cazul, mandatarii lor.
Procedura instituită de art. 2411 - 24122 C.proc.civ. este derogatorie de la procedura de drept comun a administrării dovezilor, caracteristică ce rezultă din art. 24121 C.proc.civ. care prevede că dispoziţiile secţiunii a III-a din capitolul III sunt aplicabile dacă în secţiunea III1 nu se prevede altfel. De asemenea, textul citat prevede că, la cererea avocatului sau a părţii interesate, instanţa poate lua măsura amenzii şi obligării la plata de despăgubiri, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.1081 - 108 4 C.proc.civ.
Tot o caracteristică a acestei proceduri este şi aceea că ea reprezintă o excepţie de la principiul publicităţii şi al nemijlocirii şi, într-o oarecare măsură , de la principiul oralităţii procedurii de administrare a probelor .
Deşi, aparent, este diminuat rolul activ al judecătorului, în realitate acesta poate fi exercitat pe tot parcursul procedurii. Astfel, potrivit art.2414 alin.1 pct.7, judecătorul poate ordona din oficiu probele pe care le consideră necesare pentru judecarea procesului. De asemenea, în situaţia în care instanţa socoteşte necesar, va dispune readministrarea probelor (toate sau numai unele dintre ele) în faţa sa (art.24120 alin.1 C.proc.civ.).
Însă noua procedură de administrare a probelor întăreşte principiul celerităţii sau operativităţii procesului civil, care, de fapt, este unul dintre scopurile pentru care a fost instituită procedura în discuţie . De asemenea, principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare se manifestă deplin în cadrul administrării probelor de către avocaţi.
Înainte de începerea procedurii propriu-zise de administrare a probelor, trebuie îndeplinită o procedură prealabilă, în cadrul căreia instanţa şi părţile au anumite obligaţii, nu înainte, însă, ca judecătorul să încerce împăcarea părţilor, dispoziţiile art.131 C.proc.civ. fiind aplicabile (art. 2414 alin.3 C.proc.civ).
Potrivit art. 2414 C.proc.civ., după constatarea valabilităţii consimţământului dat de către părţi în condiţiile art. 2412 C.proc.civ., instanţa va proceda astfel:
1. va soluţiona excepţiile invocate de părţi ori ridicate din oficiu.
2. va hotărî asupra cererilor de intervenţie , formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii, adică ale art.49-66 C.proc.civ.
Dacă cererile de intervenţie voluntară sau de intervenţie forţată formulate de către reclamant au fost depuse după prima zi de înfăţişare, se vor aplica dispoziţiile art 2415 alin.2 pct.1 C.proc.civ. şi ale art.2417 C.proc.civ.
3. va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor.
4. va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate.
În situaţia în care pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, vor fi aplicabile dispoziţiile art.270 C.proc.civ.
5. la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art.1141 alin.6 C.proc.civ.
6. va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor, în cazul în care se iveşte vreuna din aceste situaţii.
7. după soluţionarea împrejurărilor menţionate la pct.1-6 ale art.2414 alin.1 C.proc.civ. ori atunci când nu intervine nici una din aceste împrejurări, instanţa va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului. Dispoziţiile art.168 C.proc.civ., privind încheierea de încuviinţare a dovezilor, sunt aplicabile.
8. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de înfăţişare.
Pentru administrarea probelor de către avocaţi, instanţa va stabili un termen de până la 6 luni, ţinând seama de volumul şi complexitatea dovezilor încuviinţate, termen care va putea fi prelungit doar în situaţiile şi pentru durata strict prevăzute de lege.
În afară de obligaţiile pe care le are instanţa anterior administrării probelor, legea impune unele obligaţii şi părţilor. Astfel:
1. art.2412 alin.3 C.proc.civ. prevede că fiecare parte este obligată să declare că, pentru procedura administrării probelor prin avocaţi, îşi alege domiciliul la avocatul care o reprezintă.
2. obligaţia părţilor de a participa, personal şi asistate sau reprezentate de avocat, la termenul de încuviinţare a dovezilor.
3. în cel mult 15 zile de la încuviinţarea probelor, părţile, prin avocaţii lor, vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora, purtând semnătura avocaţilor în care se vor arăta locul şi data administrării fiecărei probe. Programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu , şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor. Nerespectarea nejustificată a acestui program atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă (art.2416 alin.1 şi 4 C.proc.civ.).
4. programul încuviinţat în condiţiile menţionate mai sus va fi comunicat de către reclamant procurorului, dacă acesta participă la proces în condiţiile art.45 alin.3 şi 4 (art.2416 C.proc.civ.).
5. obligaţia suportării cheltuielilor necesare administrării probei de către partea care a propus-o (art.2416 alin. final C.proc.civ.).
Potrivit art.2416 alin.3 teza I C.proc.civ., probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. De la această regulă există două excepţii: cercetarea la faţa locului se efectuează de către instanţă potrivit dispoziţiilor de drept comun, art.215-217(art.24114 C.proc.civ.); luarea interogatoriului se va face de către instanţă în camera de consiliu (art.24115 C.proc.civ.).
Dacă în cursul administrării probelor de către avocaţi apar situaţii, numite incidente procedurale, care impun intervenţia instanţei pentru soluţionarea lor, termenul de 6 luni stabilit pentru administrarea probelor va putea fi prelungit, potrivit art.2415 alin.2 pct.1-4 C.proc.civ.
După administrarea tuturor probelor încuviinţate, reclamantul , prin avocatul său, va redacta concluziile scrise, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi şi, când este cazul, Ministerului Public (art. 24117 alin.1 C.proc.civ).
Potrivit art. 24117 alin.2 C.proc.civ., după primirea concluziilor scrise ale reclamantului, fiecare parte prin avocatul său şi Ministerul Public trebuie să redacteze propriile concluzii scrise, pe care le va înmâna reclamantului, conform alin.1, celorlalte părţi, precum şi Ministerului Public, dacă este cazul.
După aceasta se va trece la alcătuirea dosarului.
La expirarea termenului stabilit de instanţă potrivit art.2415 C.proc.civ., avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanţei dosarul alcătuit .
Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecată, dat în cunoştinţă părţilor, care nu va putea fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului. Dacă la administrarea probelor a participat şi reprezentantul Ministerului Public, acesta trebuie citat .
La termenul fixat, instanţa poate proceda la judecarea în fond a cauzei, acordând cuvântul părţilor, prin avocatul sau consilierul lor juridic, precum şi, dacă este cazul, procurorului, pentru a pune concluzii.

Buna seara

Este cineva din Bacau

Noi am dat procedura penala si procedura civila oral
mai avem trei examene in zilele de 29, 30 si 03

Ma poate ajuta cineva cu urmatoarele subiecte de la Dr Civil
1 Actiunile de carte funciara reglementate de Legea nr. 7/1996
2. Inscrierile in cartea funciara, reglementate de Legea nr. 7/1996
3. Legatul, notiune clasificare

Va multumesc

multumesc mult Dani ,daca mai poti sa ma ajuti cu un subiect ti-as fi recunoscatoare :">
MIJLOACE GENERALE DE APARARE ALE PARATULUI.NOTIUNE.CLASIFICARE.ANALIZA LOR.
S-a mai discutat de subiectul acesta ,dar as ruga pe cei care il au in intregime sa-l posteze pe forum.MULTUMESC

E cam greu de gasit subiectul asta cu Mijloacele generale de aparare........ #-o

Cam aceasi e situatia si la subiectul de proc civ: Executarea silita indirecta imobiliara- s-a discutat mult pe site dar nimeni nu l-a postat. Macar la sub asta se stie ca se gaseste in cod pe mai mult pagini :((

In procesul civil se intersecteaza doua actiuni civile, si anume una a reclamantu-lui si una a paratului. In acest sens, paratul se poate manifesta diferit: u6m9mq
- Sa recunoasca pretentiile reclamantului
- Sa recunoasca dreptul dedus judecatii
- Sa formuleze contrapretentii (propriile pretentii) etc.
Aceste posibilitati vor fi enumerate in continuare sub numele tehnic de mijloace de actiune:
1. Marturisirea
Consta in recunoasterea unui fapt dedus judecatii, recunoastere care poate fi apoi opusa autorului ei.
De regula, marturisirea in procesul civil, apartinand paratului, are semnificatia unei simple probe, dar uneori are chiar semnificatia unui act juridic (Ex: Este un act juridic de recunoastere a filiatiei atunci cand paratul marturiseste paternitatea).
Marturisirea se aseamana cu achiesarea de catre parat la pretentiile reclamantu-lui, dar nu se identifica cu aceasta din cel putin doua motive: a) Marturisirea este un mijloc de proba, iar achiesarea la pretentiile reclamantu-lui este un mijloc de stingere a procesului civil. b) Uneori, acolo unde nu e admisa achiesarea (Ex: In materie de divort) este admisa marturisirea ca mijloc de proba.
Pentru a opera marturisirea trebuiesc satisfacute urmatoarele 8 exigente:
1. Marturisirea este o manifestare unilaterala de vointa facuta de catre parat, care nu presupune acordul reclamantului.
2. Marturisirea priveste un fapt dedus judecatii.
3. Marturisirea e, in principiu, irevocabila (pentru ca, uneori, ar putea fi revoca-ta, daca paratul va face dovada erorii de fapt).
4. Marturisirea, ca manifestare unilaterala de vointa, trebuie sa se faca personal, iar daca se face printr-un mandatar, acesta trebuie sa aiba o procura speciala (imputernicirea de a face din acte de dispozitie).
Prof considera ca marturisirea e un act de dispozitie.
5. Marturisirea trebuie sa provina de la o persoana capabila, in masura sa faca acte de dispozitie in procesul civil.
6. Marturisirea trebuie sa fie neechivoca, neindoielnica si neviciata (nu trebuie obtinuta prin constrangere, violenta si sa nu aiba o cauza ilicita, un obiect imoral).
7. Daca prin recunoasterea faptului, marturisirea ar putea avea consecinte asupra dreptului dedus judecatii, acest drept trebuie sa fie unul de care partea poate sa dispuna.
8. In pofida a ceea ce ar putea rezulta din cuprinsul art. 1206, C.civ. (cu privire la marturisire), uneori marturisirea e divizibila, scindabila, instanta putand sa retina o parte din marturisire si, eventual, sa inlature o alta parte.
Pentru a intelege mecanismul scindarii marturisirii, trebuie sa distingem intre cele trei forme ale acesteia: a) Marturisirea simpla -; Consta in recunoasterea, pur si simplu, de catre parat a faptului dedus judecatii, o astfel de marturisire nefiind scindabila, divizibila (cele-lalte doua forme pot fi scindate, fiind divizibile). b) Marturisirea calificata -; Consta in recunoasterea faptului, dar odata cu recu-noasterea, paratul ii atribuie o alta semnificatie juridica (Ex: Atunci cand reclaman-tul este intrebat daca recunoaste ca a primit 10 milioane imprumut, iar el recunoaste ca a primit suma, dar nu imprumut, ci ca o liberalitate, instanta va scinda marturisi-rea si va lua ca buna suma pe care a recunoscut-o paratul iar modul in care a primit-o va fi stabilit prin alte probe). c) Marturisirea complexa -; Consta in recunoasterea faptului dedus judecatii, dar adaugarea unui alt fapt care il anuleaza pe cel recunoscut (Ex: Cand paratul recunoaste ca a primit 10 milioane, dar spune ca i-a restituit. Instanta scindeaza mar-turisirea, luand ca buna suma si dispunand alte probe pentru dovedirea eventualei restituiri).
In reglementarea actuala, marturisirea este o simpla proba, neavand o forta supe-rioara altor probe. Ea poate sa rezulte uneori chiar tacit, implicit (Ex: Din modul in care se comporta inculpatul).
Potrivit art. 225, C.pr.civ., refuzul partilor de a se prezenta la interogatoriu sau refuzul de a raspunde la intrebarile puse de instanta poate fi considerat ca o marturi-sire sau ca un inceput de dovada.

2. Invocarea unor exceptii procesuale
Exceptiile sunt diferite incidente care pot aparea in cursul procesului, iar mijlo-cul tehnic de invocare a acestor incidente il constituie exceptiile procesuale, regle-mentate, in principiu, prin dispozitiile art. 137, C.pr.civ., dar si disparat prin alte pre-vederi din C.pr.civ.
Exceptiile procesuale nu apartin in exclusivitate paratului, ele putand fi invocate si de reclamant, dar, de regula, ele sunt invocate de catre parat, in sens larg vorbind, ca mijloace de aparare de catre acesta in procesul civil.
Exceptiile pot fi numeroase si foarte variate:
1) Exceptiile cu privire la partile din proces:
- Lipsa de capacitate procesuala a partii;
- Lipsa de calitate procesuala;
- Lipsa calitatii de reprezentant, de mandatar;
- Imunitatea de jurisdictie civila - Pe baza Conventiei de la Viena din 1961, misiunile diplomatice si agentii diplomatici nu pot fi judecati de catre instanta civila nici macar in procesul civil. Totusi, exista trei cazuri prevazute de Conventie in care sunt competente instantele romane.
2) Exceptiile cu privire la instanta de judecata:
- Depasirea de catre instanta a atributiilor puterii judecatoresti, adica incalcarea de catre instanta a normelor de competenta generala (incalcarea de catre instanta a separatiei puterilor in stat). In astfel de cazuri se poate utiliza recursul si recursul in anulare.
- Incalcarea normelor de competenta materiala sau teritoriala.
- Gresita alcatuire a completului de judecata sau gresita alcatuire a instantei. In unele procese prezenta procurorului este obligatorie. Daca el nu este prezent se poate invoca aceasta exceptie.
- Incompatibilitatea judecatorului;
- Recuzarea judecatorului;
- Stramutarea pricinii;
3) Exceptiile in legatura cu actele de procedura si cu termenele procedurale:
- Prematuritatea cererii de chemare in judecata;
- Lipsa unui interes in exercitarea actului de procedura;
- Nulitatea actului de procedura;
- Decaderea partilor, prin implinirea termenului, din dreptul de a mai face un act de procedura;
4) Exceptiile in legatura cu judecata, cu modul de derulare a procesului:
- Neindeplinirea de catre reclamant a procedurii prealabile, atunci cand legea instituie o asemenea procedura.
- Neindeplinirea de catre reclamant a procedurii de conciliere (rezolvare pe cale amiabila a procesului).
- Litispendenta -; Consta in sesizarea a doua sau mai multe instante concomitent cu rezolvarea aceluiasi litigiu.
Mai exista si alte exceptii:
- Conexitatea
- Perimarea judecatii
- Prescriptia extinctiva
- Autoritatea de lucru judecat
- Suspendarea judecatii sau intreruperea judecatii
Potrivit art. 137, C.pr.civ., discutand grosso modo (in mare), putem distinge doua mari categorii de exceptii: a) Exceptii de fond -; Cele cu privire la conditia de exercitare a actiunii civile si cu privire la dreptul dedus judecatii (Ex: prescriptia extinctiva, autoritatea de lucru judecat). b) Exceptii de procedura propriu-zisa -; Cele referitoare la desfiintarea proce-sului civil, precum exceptia de necompetenta, de perimare a judecatii, lipsa de calitate procesuala.
Prof pune problema ordinii de invocare si de rezolvare a exceptiilor procesuale si considera ca, in lipsa unor prevederi exprese, se pot retine doua reguli: a) Se va invoca cu prioritate acea exceptie procesuala care face de prisos abordarea fondului indiciului (Ex: Exceptia autoritatii de lucru judecat, exceptia prescriptiei extinctive). b) Se va invoca mai intai acea exceptie procesuala care face de prisos invocarea altor exceptii (Ex: Exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata pentru ca nu a fost timbrata, exceptia necompetentei instantei).
Exceptiile se rezolva de catre instanta printr-o incheiere interlocutorie daca e res-pinsa exceptia si instanta retine cauza spre judecata, aceasta incheiere putand fi atacata odata cu fondul.
Tot printr-o incheiere interlocutorie se rezolva exceptiile daca ea este admisa de instanta, dar totusi retine cauza spre judecare in fond. De asemenea, o astfel de incheiere va putea fi atacata odata cu fondul litigiului.
Exceptia se rezolva printr-o hotarare daca o instanta o admite, iar prin admitere se dezinvesteste de acea cauza. Hotararea de admitere va putea fi atacata prin caile de atac prevazute de lege.

3. Renuntarea de catre parat la invocarea decaderii
Decaderea este sanctiunea care intervine in cazul in care un act de procedura nu a fost facut in termenul prevazut de lege sau pana la etapa procesuala stabilita prin lege (Ex: Apelul exercitat in 15 zile de la darea hotararii).
Se pune problema in ce conditii, operand decaderea, paratul poate renunta la in-vocarea decaderii. Daca e vorba de o norma juridica imperativa, paratul nu poate sa renunta la executarea dreptului decazut.
Pentru a renunta la invocarea acestei sanctiuni trebuie indeplinite urmatoarele cinci conditii: a) Norma care stabileste termenul sa fie dispozitiva, nu una imperativa sau de ordine publica. b) Termenul de decadere sa se fi implinit (Nu se renunta anticipat la invocarea incalcarii unor termene, ci doar dupa implinirea termenului). c) Renuntarea la invocarea decaderii trebuie sa se faca personal si numai pentru el, nu si pentru alti participanti in proces, iar daca se face prin mandatar trebuie sa aiba o procura speciala. d) Renuntarea la invocarea decaderii trebuie sa se faca conditii si fara rezerve. e) Renuntarea, facandu-se prin manifestare unilaterala de vointa, trebuie sa fie neindoielnica si neviciata.
4. Neinvocarea nulitatii unui act de procedura sau confirmarea (acoperirea) nulitatii unui act de procedura
Acest lucru se face in urmatoarele conditii: a) Nulitatea actului sa rezulte din incalcarea unei norme juridice dispozitive, adica sa fie vorba despre o nulitate relativa, nu absoluta. b) Nulitatea sa se fi produs, paratul neputand sa renunte anticipat la invocarea nulitatii actelor de procedura din proces. c) Renuntarea sa se faca expres sau, daca ea rezulta tacit, vointa de a renunta sa fie reala, neindoielnica si neviciata. d) Paratul sa aiba capacitatea juridica de a renunta sau de a confirma nulitatea relativa. e) Renuntarea sau confirmarea sa se faca personal, iar daca se realizeaza prin mandatar, acesta sa aiba procura speciala.

5. Formularea unor aparari in fond
Prin aceasta se intelege luarea in discutie a insusi dreptului dedus judecatii sau a fundamentului juridic al dreptului elegat (dedus in judecata).
Apararile in fond se caracterizeaza prin urmatoarele: a) Apartin in exclusivitate paratului. b) Pot fi facute numai ulterior rezolvarii tuturor exceptiilor de procedura. Doar in mod exceptional, instanta poate sa uneasca o exceptie de procedura cu apararile in fond daca este necesara administrarea de probe comune atat exceptiei, cat si rezolva-rii fondului litigiului. c) Apararile in fond, spre deosebire de exceptiile de fond, pot fi facute uneori chiar in afara unui proces civil (Ex: Inainte de deschiderea procesului, partea poate invoca exceptia de neexecutare a contractului, iar apararile in fond pot fi facute chiar in afara unui proces civil).

6. Cererea reconventionala
Reprezinta cererea prin care paratul insusi formuleaza contrapretentii fata de reclamant si totodata isi formuleaza apararile fata de cele invocate de reclamant prin cererea de chemare in judecata. De regula, paratul poate face cerere reconventionala pentru a se ajunge la compensatia judecatoreasca a datoriei.
Cererea reconventionala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) Sa fie o cerere conexa celei principale, sa fie in legatura cu aceasta, pentru a putea fi judecate impreuna. De exemplu, daca reclamanta face o cerere de divort pentru vina exclusiva a paratului, iar paratul face cerere reconventionala pentru vina exclusiva a reclamantei. In lipsa acestei cereri instanta nu ar putea pronunta desfacerea casatoriei din vina exclusiva a reclamantei, potrivit principiului “nimeni nu poate sa-si invoce propria culpa”. b) Sa fie facuta deodata cu intampinarea, la termenul stabilit de instanta sau pana cel mai tarziu la prima zi de infatisare (prima zi de infatisare este o institutie procesuala definita in Codul de procedura civila ca fiind ziua in care partile, fiind legal citate, pot pune concluzii in fond). c) Cererea reconventionala, in principiu, nu e obligatorie, paratul putand sa o faca separat intr-un cu totul alt proces, exceptand situatia in care aceasta este indiso-ciabila de cererea principala. d) Pentru a se retine cererea reconventionala si pentru a se judeca deodata cu cererea principala trebuie ca astfel sa fie posibila prorogarea competentei instantei judecatoresti (extinderea acestei competente) pe temeiul art. 17, C.pr.civ., fara a se incalca normele imperative referitoare la competenta instantelor judecatoresti.
In legatura cu aceasta ultima conditie exista controverse in doctrina. Potrivit unei opinii, deoarece art. 17, C.pr.civ. e asezat sub titlul “Dispozitii speciale”, acestea sunt dispozitii derogatorii si se poate rezolva o cerere reconventionala o data cu cererea principala, incalcandu-se normele juridice imperative de competenta.
Dupa o alta opinie, pe care o impartaseste si Prof, nu se pot incalca normele juridice imperative de competenta.
Aici se impune o observatie, si anume aceea ca, daca cererea reconventionala nu se afla intr-un raport de conexitate cu cererea principala (nu au nici o legatura sau daca a fost depusa prea tarziu sau daca prin retinerea ei spre judecata s-ar intarzaia realizarea cererii principale), solutia nu este respingerea cererii reconventionale (Prof considera ca, totusi, daca este in fond, aceasta va fi respinsa), ci disjungerea ei, separarea ei spre a fi rezolvata intr-un proces distinct.
Se pune problema daca este posibil ca reclamantul sa faca o cerere reconven-tionala fata de cererea reconventionala a paratului. Prof considera ca se poate face o astfel de cerere, deoarece cererea reconventionala a paratului e o adevarata cerere de chemare in judecata prin care reclamantul initial ar deveni parat.