Am avut un proces de partaj în instanță în care tocmai s-a pronunțat sentința. Am cerut partajartea unui teren intravilan de 1200mp cu deschiderea la stradă de 19m.
În anul 2005, am angajat un cadastrist pentru a face cadastrul terenului pentru că mă înțelesesem cu sora mea să-i cumpăr dreptul ei asupra a 1/2 din acest teren. Ulterior nu a mai fost de acord să-mi vândă partea ei. Atunci, pentru că omul cu cadastru avea toate actele necesare, l-am rugat să facă o documentație de dezmembrare în două loturi cu deschiderea de 9,5m la stradă. După ce a ieșit documentația, am dus-o la notariat pentru a semna partajul voluntar. Sora mea a refuzat să vină să semneze contractul de partaj. Ulterior am rupt orice relație cu ea.
În anul 2009 am deschis un proces de partaj în instanță, în care am cerut împărțirea în alt mod decât în acea documentație cadastrală, și anume în două loturi unul în față iar celălalt în spate cu o cale de acces. Aflasem între timp că dacă vom împărți terenul în două loturi cu deschiderea de 9,5m, loturile rezultate nu vor mai putea fi construibile. Eu vreau să construiesc aici o locuință, în care să poată locui și mama noastră, a mea și a pârâtei, care locuiește acum singură în jumătate din casa părintească ce i-a revenit în urma divorțului de tatăl nostru decedat, casă ce se află pe acest teren care ne-a revenit nouă.
Casa a devenit o paragină. Anul trecut un țigan a forțat ușa de la intrare, a pătruns peste mama, a bătut-o și a violat-o. Pe sora mea, care o dușmănește pe mama de zeci de ani, nu a interesat-o. Soțul meu a fost chemat de poliție la fața locului la 2 noaptea, el s-a dus cu mama la procesul care a urmat plângerii penale. Noi suntem acum în dușmănie cu neamul țiganului, care ne acuză de implicare în condamnarea lui la 5 ani de pușcărie.
Pentru că nu am putut construi în 2005 o casă solidă, așa cum am dorit, mama fiind nevoită să locuiască în casa ei coșcovită din paiantă, pentru violul din 2009 eu și mama o consider pe sora mea autorul moral.
Acesta a fost motivul pentru care am decis anul trecut să pun capăt stării de indiviziune, și am apelatb la instanță.
La alegerea variantei de partajare, avocata surorii mele a invocat faptul că am avut o înțelegere atunci când am făcut documentația cadastrală de dezmembrare la care ea nu renunță, (deși a refuzat în 2005 să semneze partajul la notariat) și a cerut instanței ieșirea din indiviziune conform acelei documentații. Nu este adevărat. Eu am făcut acea documentație pentru a înceta starea de conflict generată de deținerea în indiviziune a terenului.
Instanța, prin sentința pronunțată spune:
” Expertul topograf a întocmit o propunere de lotizare (varianta 1) în conformitate cu această partajare, pe care instanța urmează a o valida, întrucât, pe de o parte, ea este expresia voinței anterioare a părților, care are valoarea unui contract (partajul nefiind un act solemn, el este valabil încheiat chiar în formă verbală), iar pe de altă parte, această variantă este una echitabilă, ambele loturi având aceleași dimensiuni pe laturi și aceeași deschidere la strada principală. Întrucât loturile formate au valori egale, nu se impune stabilirea de sulte.
Reclamanta nu poate reveni unilateral asupra voinței de partajare anterior exprimate, înțelegerea părților impunându-se atât acestora, cât și instanței, care nu ar putea-o desființa, indiferent de argumentele prezentate de reclamantă cu privire la posibilitatea de a construi pe loturile astfel formate.”
Întrebarea este ce șanse aș avea ca în recurs să schimb această soluție dată de Judecătoria Buftea? Eu nu revin unilateral asupra acelei înțelegeri. Prima care a refuzat-o a fost sora mea, atunci când a refuzat să vină să semneze. Acesta a fost motivul pentru care am apelat la instanță.
Deși terenul a fost evaluat la 66.000 euro, calea de atac la care am dreptul este recursul în 15 zile de la comunicare. Nu ar fi trebuit să am drept și la apel?
:offtopic: Interventie moderatori
Pe forumul acesta se discuta probleme juridice.Faptul ca cineva a postat sau si-a deschis cont pe un alt site nu are nicio legatura cu topicul deschis .
Din pacate , am vazut pe propria mea piele cum au fost solutionate anumite dosare de catre judecatoria citata de dvs , dar asta nu inseamna ca majoritatea cazurilor de acolo sunt solutionate identic - fara a se lua in seama probatoriul administrat in cauza respectiva.
Nu am deschis cont pe un alt site. Este chiar un site pe care il folosesc drept suport pentru dosar. Nu am altfel cum să-l pun în întregime la dispoziţia publicului.
Postarea mea nu este "off topic". Acest topic a fost deschis de mine pentru a întreba dacă a auzit cineva despre partajul în formă verbală. Aşa a motivat Judecătoria Buftea soluţia dată în sentinţa din dosarul de partaj al soţiei mele.
ªi eu am văzut pe propria piele cum se dau soluţii la Buftea. Anul trecut, un ţigan a pătruns peste soacra mea în casă a bătut-o şi a violat-o, la cei 73 de ani ai ei. Am explicat mai în detaliu cum au stat lucrurile pe site-ul partaj.webs.com.
Ţiganul a fost reţinut imediat după săvârşirea faptei, dar un judecător de la Buftea l-a pus în libertate a doua zi, din lipsă de probe. Plin de revoltă, am trimis un e-mail la toate ziarele şi televiziunile posibile, în care semnalam respectiva măgărie.
A doua zi l-au arestat pe ţigan, după care a fost condamnat la 5 ani de puşcărie pentru viol.
Dacă nu făceam valuri, am convingerea că ţiganul era liber şi azi.
Cam acesta este obiceiul locului pe la Judecătoria Buftea. Am auzit că aproximativ 70% dintre soluţii cad în Apel şi Recurs. Halal justiţie.
Multumesc celor care mi-au trimis mail-uri private. Înţeleg că nu vreţi să vă puneţi rău pe faţă cu judecătorii de la Buftea. E foarte bine şi prin mail-uri private. Păcat că nu află şi ceilalţi adevăratele dumneavoastră păreri despre instanţele din Romania.
Sunt convins că în Recurs soluţia dată de Buftea va cădea. E o prostie! Auzi: "Partajul nefiind un act solemn este valabil chiar şi în formă verbală." Niciun avocat nu mi-a putut explica pană acum utilitatea practică a unui partaj verbal. În fond e vorba de partajarea unui teren construibil, nu a unei găleţi de nuci din nucul aflat pe terenul în indiviziune.
Sucesiune
tomasso
Am primit hotararea Judecatoriei in urma sucesiunii , conform careia mie si surorii mele ne-a fost atribuit un teren extravilan cu suprafata de 2100mp intr-o ... (vezi toată discuția)