Am vazut acum cativa ani un film genial, cu Kevin Spacey, Helen Hunt si Haley Joel Osment care se numea Pay It Forward, adica "Da Mai Departe" Pentru cei care nu l-au vazut, este vorba de conceptul de facere de bine (nu, nu se continua cu zicala aceea cu mama!), inlantuit, care pana la urma a dat nastere unui fenomen global. La vremea aceea parea ceva utopic, desi frumos, parca te uitai la o poveste de adormit copiii, asa cum multe din filmele de pe vremea aceea sugerau (apropo, mi-e dor de un film bun, original, asa cum nu s-a mai facut poate de la "American Beauty").
De ce am pomenit acest film? Pentru ca azi mi s-a facut un bine. De catre un om care nu avea nicio obligatie fata de mine, care ma cunoaste doar de cateva saptamani si care, aparent, nu are niciun interes. (spun aparent, pentru ca inca nu-mi vine sa cred ca cineva in zilele noastre mai face un gest fara sa astepte o rasplata). Nu are rost sa mentionez nici fapta, dar mai ales numele, pentru ca nu am cerut permisiunea persoanei de a o numi. Oricum, daca va citi vreodata aceste randuri va intelege despre cine este vorba si va citi recunostinta printre randuri si mirarea naiva care ma cuprinde chiar si acum, la cateva ore dupa ce ne-am vazut.
Acest gest ma obliga. A fost facut fara sa cer ajutor si, dupa cum am spus, GRATIS, ceea ce ma obliga sa "dau mai departe". Simt ca un asemenea gest nu poate fi lasat sa se evapore pur si simplu printre alte gesturi banale, ca trebuie consfintit si marturisit, ca trebuie sadit pentru a genera alte fapte bune. Sunt atat de multi oameni care au nevoie de ajutor, unii o spun, altii se sfiesc, dar cu totii simtim o caldura invaluitoare atunci cand avem povara nevoii ridicata de pe umerii nostri. Ar fi greu sa ma opresc doar la 3 oameni, asa cum era in film. Sunt multi cei din jurul meu carora chiar si o vorba buna le-ar lumina ziua si le-ar da speranta.
Voi cand ati ajutat ultima data pe cineva? Sau va mai aduceti aminte cand vi s-a oferit ultima data ajutorul?
talk4u,
Cred ca gresiti… Exista o “vorba”: ai incredere in oameni dar asteapta-te la orice de la ei. :)
Asa fac: am incredere in oameni… Sigur ca am si dezamagiri, dar e mai simplu asa… Prefer sa fiu dezamgita decat sa nu am incredere in oameni. Cine stie cate persoane au fost dezamgite de mine…?
Ca si in dragoste: mai bine sa iubesti si (eventual) sa suferi decat sa nu cunosti bucuria dragostei…
Cred ca cei care doresc ca sufletele sa se deschida catre ei ar trebui sa faca primul pas: sa-si deschida sufletul - cu orice risc [chiar si cu acela ca unii sa “intre cu bocancii”]. Prefer sa regret (eventual) ca am facut ceva decat sa regret ca nu am facut, desi as fi vrut…
Trope_doi, probabil sunteţi tânără şi cunoaşteţi expresia ‘a intra cu bocancii în sufletul cuiva’ doar din cărţi… Credeţi-mă, nu e o experienţă pe care să ţi-o doreşti! Iar după câteva de genul ăsta, înveţi să-ţi pui sufletul la adăpost; căci un suflet rănit e o povară prea grea şi inutilă, chiar şi atunci când mergi doar ‘în căutarea timpului pierdut’…
Daaa… Sigur ca sunt tanara - toti suntem tineri cat vrem (sau cat putem)…:) In Octombrie implinesc 44 de ani si nu mi-am trait viata privind pe gaura cheii si minunanandu-ma ce se intampla dincolo. Evident ca nimeni nu-si doreste ca cineva sa-i intre in suflet “cu bocancii” ! Dar nici sa punem sufletul intr-o “rama” nu cred ca este in regula… Cum am putea spune ca traim – nu doar existam – daca incercam “sa ne ferim” de oameni?
Stiu exact - dar exact (simtind in “felul meu”, evident) - ce inseamna ca cineva sa “intre cu bocancii” in suflet. Sigur ca doare… dar durerea aceasta face parte din viata… Si nu ma refer aici la “durerile din dragoste”… Ar fi prea simplu… Pur si simplu nu pot ramane suparata prea mult timp… Pur si simplu acord “circumstante atenuante” fiecarui om despre care cred ca “m-a ranit” - sigur am “ranit” si eu cateva persoane si am regretat - mi-am calcat” singura sufletul cand am ales “calea rautatii”…
Am vazut - prea des - oameni cu adevarat neajutorati (in sensul ca sunt atat de buni incat ceilalti ii iau de prosti)… Am intalnit si o multime de ipocriti - si nu-mi venea a crede ca ei vor sa fie crezuti neajutorati, sinceri… si buni… Chiar si ipocritii beneficiaza de ajutorul celorlalti, atunci cand au nevoie…
Dincolo de toate acestea: am primit foarte mult de la oameni - stiu ca oamenii pot oferi… Sunt oameni care “te privesc” cand esti “cazut” dar nu te ajuta… Stiti unde este paradoxul? Acesti oameni ar ajuta daca li s-ar cere ajutorul - altfel nu se implica deoarece nu sunt siguri ca nu ar rani orgoliul persoanei “cazute”… dar ar sari imediat in ajutor daca ar fi solicitati… Uneori, daca dorim ajutor trebuie sa-l cerem - sa nu consideram ca se subintelege ca avem nevoie de ajutor…
Am o multime de exemple despre oameni care ajuta fara a li se cere si de oameni care ajuta daca si numai daca li se cere… Sigur, am si exemple de oameni care nu se implica deloc, crezand ca ei nu vor ajunge niciodata sa aiba nevoie de ajutor - si, evident, se inseala: nimeni nu poate trai singur (sau foarte putin sunt cei care pot); dar chiar si acest gen de oameni gaseste ajutor la ceilalti atunci cand are nevoie…
Cand ai sufletul deschis suporti si durere, dar satisfactiile sunt cu mult mai mari.
Evident, scriu despre ceea ce am trait si am cunoscut de-a lungul timpului. Si chiar cred - cu tot sufletul - ca oamenii sunt buni “in esenta”… Daca cineva simte nevoia sa “ma loveasca” (pentru ca asta ii aduce fericire)… sa ma loveasca (macar stiu ca, pentru o clipa, a inteles ce inseamna fericirea).
Poate gresesc, dar... imi asum raspunderea...
Unii ma considera naiva - desi, de la o anumita varsta nu-i mai spune “naivitate” :"> - insa nu sunt: cred in oameni dar ma astept la orice de la ei…
Nu astept recunostinta de la nimeni (nu actionam intr-un fel sau altul pentru a primi ceva in schimb) dar le sunt recunoscatoare celor care m-au ajutat de-a lungul timpului…
Am primit de la altii si incerc sa “dau mai departe”…
Tiganii au o “rugaciune”: “Da-mi, Doamne, sanatate, bucurie si bogatie, mie si dusmanilor mei” - si tot ei “explica”: singurii care nu au “dusmani” sunt prostul, nebunul, saracul si bolnavul… Altfel spus: cat timp ai “dusmani” esti sigur ca nu esti nici prost, nici nebun, nici sarac si nici bolnav…
@talk4u
Inaltator subiectul, insa ma intreb citind mesajul de inceput....In ce lume rece si anosta ati trait pana acum de sunteti surprinsa de astfel de gest omenesc? Cred ca trebuie sa ma consider fericita ca traiesc printre oameni care fac frecvent gesturi de sprijin gratuit. Poate asta este adevarata bogatie,implinirea sufleteasca ca a mai trecut o zi in care ai mai ajutat pe cineva.E adevarat ca din ce in ce mai mult oamenii se pietrifica,dar noi alegem in ce cercuri sa traim si o spun cu mana pe suflet...inca mai exista OAMENI.Ma bucur ca ii mai descopera si altii.
@Ruje
Miscarea Pay it Forward exista de cativa ani dintr-un motiv bine intemeiat: sociologii o hranesc, pentru a scoate lumea din starea de "raceala" si "plictiseala", pe care as numi-o chiar blazare, in care intram odata cu trecerea timpului. Daca dumneavoastra sunteti inconjurata de oameni care fac bine in fiecare zi, atunci puteti fi fericita, ati tras lozul castigator, traiti pe taramul Tineretii fara Batranete si al Vietii fara de Moarte. Si nu o spun cu rautate, dati-mi voie sa ma explic:
Iti trebuie o anumita energie sa faci bine, pentru ca binele se naste din energie. Se pun in miscare niste forte atunci cand ajuti pe cineva. Cei ce sunt batrani la suflet nu mai au energie nici sa se deplaseze din punctul a catre punctul b, nu fac niciodata bine. Sunt ursuzi si carcotasi si doresc sa primeasca atentia tuturor, fara sa ofere nimic in schimb.
Cei care isi pastreaza sufletul tanar ofera din energia si tineretea lor si celorlalti, prin aceste mici gesturi de binefacere. Nu mai trebuie sa spun ca persoana care m-a ajutat, este mult mai tanara decat mine. Observati va rog grupurile de tineri, de la liceeni si pana la studenti, cand incep incet, incet, sa devina individualisti: sunt cu totii parte a unui grup, se ajuta, se inteleg, se tolereaza si isi impartasesc nevoile, pentru a gasi o solutie. Si de cele mai multe ori solutia vine de la cel de langa. Iata ce poate face tineretea (fizica, sau psihica / sufleteasca): sa uneasca, sa ofere solutii si sa faca oameni fericiti.
avocatnet.ro explicăm legislația
Manuela Rășină, administrator
trope_doi, utilizator
Anna2010 
Nicolaie Ciobotaru 
rodica_post