Contestarea sau negarea Holocaustului

Daca in discutie este negarea atunci cum am dreptul sa nu stiu si dreptul sa neg?
Tocmai negarea ma plaseaza in sfera infractiunii.De ce este nevoie sa fiu constransa sa cred ca lucrurile s-au intamplat asa?Nu am cunoscut pe nimeni care sa spuna ca evreul,subiect pasiv sau indiferent cum i-am spune ,nu a fost desconsiderat si toate cele stiute.
Nu este nevoie sa ajung la Auschwitz pentru a putea crede,pentru a simti ca un om nu poate sa-l trateze asa pe un alt om.
Sa nu uitam un lucru important cu privire la ceea ce a fost:statul a permis,statul a instigat!

Asadar,putem sa ii spunem infractiune de pericol daca dorim dar de cine se protejeaza statul roman,in acest caz?De el?
Intr-o societate cladita pe baze sanatoase se pot petrece asemenea orori?
Se spune ca boala este tratata eficient daca se descopera cauza.Nu cred ca suntem un popor bolnav de ura,nici ca ura este infractiune.
Pot instiga la ura daca nu exista aceasta in latura mea subiectiva?

Sunt de acord ca nicio reparatie nu poate fi suficienta,sunt de acord ca acesti oameni vor sa se protejeze.
Totusi,daca neg ce se intampla?Ce se intampla daca spun ca nu a fost,nu s-a petrecut? Este vorba despre garantia ca asa ceva nu se mai poate petrece sau e o "plata"pentru greselile altora,o povara emotionala perpetua?

legally13
Sigur ca nu e un subiect activ determinat prin lege… dar se va tine cont de “cine este” - in sensul ocupatiei, functiei, influentei in societate etc – la aceasta m-am referit, in graba, crezand ca daca eu stiu la ce ma refer stie toata lumea… Uneori uit importanta exactitatii cuvantului :">

**
Sigur ca putinii evrei ramasi in RO nu se tem de pogrom… Dar ca indivizi se pot teme de atacuri izolate… Iar daca cineva s-ar apuca sa strige public ca evreii sunt (si) mincinosi cu privire la istoria lor e mai mult decat probabil ca un fanatic sa aiba o criza de personalitate si sa faca un rau ireparabil. Altfel spus: daca un singur om poate fi salvat prin aceasta reglementare poate ca e bine sa existe…
Dreptul unuia de a se exprima public despre orice nu poate pune in pericol dreptul meu la siguranta fizica si / sau psihica? Pana unde se… extinde dreptul la libera exprimare?

**
Romanii si maghiarii s-au ciomagit in ultimul timp si pentru ca e “liber la a zice orice”… Instigarea a fost cauza ciomagelilor. Aceasta se intampla cand oamenii se leapada de ratiune.. Uneori, poate ca e bine ca omul sa fie… protejat chiar de… el insusi… Evident, exagerez – dar iata unde au dus discursurile extremiste: la ciomageli… Pentru ca oamenii… sunt (sau par) oameni si – prea multi – nationalisti (un nationalism gresit inteles, cel mai adesea)…
Oarecum – exagerez – in istoria maghiarilor si a romanilor exista o… “echivalentza”: romanii au casapit maghiari, maghiarii au casapit romani (si-au facut rau reciproc), ceea ce nu se poate spune in cazul evreilor…

A cui e, de drept, Transilvania? Pai… deocamdata a Romaniei – deci, implicit, a cetatenilor sai: maghiari, romani, secui, tigani, arabi, evrei si a tuturor celor care locuiesc pe aici – si, poate, cu atat mai mult a celor care locuiesc chiar pe teritoriul Transilvaniei. Dar in ce masura poate fi un teritoriu al cuiva?
In alta “linie”, as zice ca Transilvania e a lumii… Asa cum e si Israel si oricare alta regiune din lume… Locurile apartin celor care le… locuiesc… Nu? “Adresa mea” e bucatica din acel teritoriu, si imi apartine de drept…

Iar acum cand – cica – se urmareste desfiintarea granitelor – ce importanta mai are “a cui” este o zona sau alta? Dar vor fi desfiintate – cu adevarat – granitele vreodata? Nu. Granite sunt, si sunt din ce in ce mai multe: o strada e o granita, o limita de judet e o granita, un gard e o granita, o usa e o granita…

“Discutiile trebuie sa se transeze cu ajutorul argumentelor nu cu pusca si cnutul oferite de stat”, dar in mijlocul strazii “argumentul” cel mai puternic nu doar pare ca este – chiar este – pumnul… Ce argumente ar fi fost dispusi sa asculte – atunci, la momentul ciomagelii – acei romani si acei maghiari dupa ce au fost bine “agitati”? Argumentele tin in fatza celor care pot vedea mai departe decat lungimea bratului…

Cred, totusi, ca aparam individul, daca nu reusim sa aparam adevarul si / sau societatea… Pentru ca nu s-ar ajunge la ciomageli… unde raniti sau ucisi sunt oamenii, ca indivizi, nu adevarul, nu societatea (nu acela care a dat din gura in numele libertatii de exprimare)…
Da, il arestez pe cel care s-a dus si a dat foc unui imobil… Dar nu-l arestez si pe instigator? Si de aici un sir de… intrebari… Dar e 80% posibil ca fara instigare individul respectiv nu s-ar fi dus sa dea foc unui imobil…

Nu voi intelege niciodata cum poate trai cineva cu un act de violenta extrema savarsit – acest fapt e mereu cu el, in el… dar asta e alta discutie…

Un proces public? Daaa… Ar fi o dovada de ratiune, de bun simt, chiar… Dar cine sa se inteleaga cu cine pentru “organizarea” unui asemenea proces? Si, pana sa se ajunga la o concluzie clara – la care, probabil, nu se va ajunge – ce se va intampla in strada?

Ciomagelile dintre maghiari si romani (din cauza discursurilor extremiste ale unora) nu ar putea fi argumentul (si dovada) care sa sustina necesitatea limitarii libertatii de exprimare (in public) cu privire la anumite chestiuni?

Trebuie sa ma mai gandesc… Asta-i tema pentru lucrare de doctorat!
:rofl: Neuronul meu a ametit...

Trope_doi a scris:
“Dar e 80% posibil ca fara instigare individul respectiv nu s-ar fi dus sa dea foc unui imobil…”
Iar eu pornesc de la această afirmaţie pentru a vă relata următoarele:
Când încă mă mai uitam la televizor, am văzut şi eu, ca toată lumea, ciomăgeli în stradă între români şi maghiari; credeam atunci că acele judeţe sunt undeva la limita timpului şi a omenirii, şi că nu voi ajunge pe-acolo în veci. De ceva timp însă, m-am ‘legat’ de munţii Harghitei şi Covasnei şi mă duc acolo de câte ori pot scăpa chiar şi pentru 2-3 zile. Mă încântă tot: munţii, aerul, oamenii; majoritatea sunt foarte săraci, dar toţi sunt calzi, modeşti, primitori, politicoşi; cei mai în vârstă ştiu româneşte, iar dacă nu nimeresc un cuvant, se chinuie să-l găseasca sau să se facă înţeleşi, le pare rău… Am văzut însă copii de 16-17 ani care-mi răspundeau încurcaţi şi ruşinaţi, prin semne, că nu ştiu de loc româneşte; copii sortiţi să rămână veşnic muncitori cu ziua pe lângă alţii, nici ei prea înstăriţi, deoarece fără a cunoaşte limba ţării, nu vor putea urma şcoli şi învăţa meserii spre a-şi găsi un rost într-un judeţ mai industrializat, iar aceasta nu a fost alegerea lor. Nici o asemănare, însă, între aceştia, şi cei văzuţi la tv, instigaţi la ciomăgeli. Căutam, o dată, o peşteră de mult închisă; patronul, localnic, mi-a spus că a văzut-o cândva, în tinereţe, dar că n-ar mai şti să ajungă la ea; a chemat, însă, caţiva salahori tineri şi găsind printre ei pe unul care ştia, au făcut o hartă încurcată, pe ungureşte, apoi mi-a tradus-o în româneşte, deşi mi-a spus că nici el n-ar reuşi. Drumul a fost greu, m-au zgâriat tufe mai mari ca mine, am trecut prin mlaştină până la glezne, iar când n-am mai avut încotro s-o iau şi m-am aşezat, obosită şi dezamăgită că rătăcisem drumul, să-mi trag sufletul la umbra unui copac, am văzut exact în faţa mea, ieşind din pământ, pe langă o stancă mică, un capăt de scară veche, legat cu o frânghie groasă…
Acesta este un exemplu din multele pe care le-aş putea povesti despre aceşti oameni minunaţi, dar rămaşi în ignoranţă prin necunoaşterea limbii, şi implicit, accesul limitat la învăţătură, uşor de manevrat de către instigatori, aşa cum s-a văzut, din păcate.
Un proces corect ar fi, într-un fel, ca şi între prieteni sau chiar ca în familie, când cineva îţi greşeşte şi-ai vrea să-l înţelegi ca să-l poţi ierta şi să vă continuaţi drumul împreună, căci îl iubeşti, dar ce să ierţi, dacă el nu recunoaşte c-ar fi greşit ceva?! Rămâne totul încurcat şi mocnit, adevăruri parţiale amestecate cu minciuni sfruntate, lucruri nebănuite, cu altele mult exagerate, căci în lipsa adevărului, imaginaţia brodează în neştire pe tema dată, şi totul mocneste tăcut, şi poate s-ar stinge, cu timpul, dacă n-ar mai veni câte unul să-l agite din când în când, din mârşave interese. La aceste lucruri mă gândesc adesea, când mă aflu printre acei oameni minunaţi.

Locuiesc intr-un oras linistit,in care auzi oamenii vorbind pe strada in limba romana sau maghiara.In fiecare an ne aminteste presa despre ce s-a intamplat in doua sate din acest judet,oficialitatile merg la festivitati...ne pare rau pentru semenii nostri si viata merge mai departe.Sunt lucruri care nu pot fi schimbate.
Intre romani si maghiari nu exista ura,exista iubire,adeseori,si atunci se formeaza cupluri.Nu stiu altii cum sunt,dar eu nu am avut discutii in familie pe aceasta tema.Sau da:)) Mi-am dus copilul la camin,la sectia maghiara, ca raspuns la pasivitatea sotului,nu vorbea in maghiara cu copilul.Un an l-am chinuit.:)
Cand ma intalnesc cu "dusmanul"in anumite circumstante nu ii amintesc despre ce a fost in trecut.Vorbim despre problemele vietii,despre guvernul care emite ordonante fara inteles...le abroga,le emite,si tot asa.
Stiti la ce visez?La ziua in care va fi asa bine in tara aceasta incat sa fim mandri ca locuim aici.Utopie?
Fara iertare nu exista evolutie.Uneori,oricate argumente s-ar aduce,parerile raman aceleasi.Din mandrie,prostie sau ce ar fi.Trecutul nu poate fi schimbat,doar interpretat.Oricum traim aici,avem un loc al nostru,indiferent de nationalitate.Problema noastra comuna este calitatea vietii.

[ link extern ]
Discutam probleme sensibile.Un cantec pentru cei care au scris pe aici,cu toata aprecierea mea.:)

Am fost anul acesta si in cel trecut la Mangalia.In ambele dati am fost uimita de armonia ce exista in convietuirea a numeroase etnii si religii fundamental deosebite.Am intrat in Moscheea de langa Sanatoriul Mangalia,s-a intamplat ca cel ce descuia poarta curtii sa fie chiar Muezinul(Preotul)locului,care mi-a sevit drept ghid,am pus intrebari despre inscriptiile din Coran care erau inscriptionate pe pereti si mi s-a raspuns cu multa amabilitate in L.Romana.
Nu este posibil ca daca ai bunavointa si respect pentru pamantul care-ti da bucate sa nu stii si romaneste ,daca esti maghiar sau secui si triesiti de multe generatii pe pamant romanesc.
Nu sunt de acord nici cu evreii din tara noastra care au reusit sa impuna acel stupid si abuziv articol de lege.De la strabunii mei stiu ca ,de fapt , la noi in tara au fost protejati,chiar se refugiau aici dn alte parti,pentru ca regimul era mai ocrotitor.Prima parte a copilariei,prin 1955,am petrecut-o intr-o zona mai selecta a capitalei ,unde erau amestecati familii de evrei,armeni,boieri romani de vita veche,toti cu educatie aleasa,care aveau copii cu care ma jucam,dar niciodata nu am observat o atitudine rezervata, ostila pentru niste persecutii traite.Si copiii au un foarte bun spirit de observatie.
Mai tarziu am lucrat intr-un institut de proiectari,unde seful de proiect cu care m-am inteles cel mai bine era evreu.
Nu stiu daca juridic este corect,ce gandesc ,dar prin acel art.de lege s-a creat o grupare suprasociala,un club de privilegiati.
Dar romanii care au fost pe doua fronturi, unii au ajuns in Mtii Tatra,ca tatal meu.altii au luptat pe frontul de est,unde in loc de apa beau urina,acestia ce ar trebui sa ceara, Li se da o amarata de pensie de veteran de razboi,la cati mai sunt in viata,aprox.160,cam a10-cea parte din cea a unui ,,revolutionar,,
Evreii care au ales sa ramana in Romania sa se comporte ca romani,sa nu mai ceara pe usa din dos diverse avantaje,asa cum si primul Rege al Romaniei,desi de origine germana ,cand a pasit pe pamat romanesc,cu sufletul a devenit roman,mai mult chiar decat romanii.
De acee actiunea inceputa acum 3 luni de schimbarea Romaniei in bine ,prin schimbarea sistemului de aprobare a legilor,sper sa indrepte excesele.
Orice exces duce la un dezechilibru.
Sunt uimita cati oameni cu gandire sanatoasa si bun simt gasesc pe aceasta cale,Unde s-or ascunde cand sunt pe strada?