In cadrul unui proces de partaj , una din probleme este dreptul de creanta si retentie asupra unui apartament. Acest apartament este bunul meu propriu, fiind achizitionat de mine inainte de casatorie si pentru care subsemnatul Marius L. am un contract de vanzare-cumparare si un extras de carte funciara pe care apar ca unic cumparator , necasatorit la data intocmirii contractului de vanzare-cumparare. Cu toate acestea la Instanta de fond- Judecatoria Petrosani, fostei sotii i s-a admis un drept de retentie si un drept de creanta egal cu jumatate din valoarea de circulatie a aprtamentului , pe baza unor declaratii de intervenient ale tatalui fostei sotii si a unor declaratii de martori prin care acestia sustin ca mi-ar fi dat jumatate din banii de achizitionare a apartamentului la momentul cumpararii lui.
Singura dovada a fostei sotii este un extras de la banca prin care tatal ei a scos o suma de bani de la banca exact in data cumpararii apartamentului de catre mine, dar neexistand vreun act, vreun inscris prin care sa se arate ca mi-ar fi dat mie vreun ban. E vorba de o coincidenta pe care acum incearca sa o speculeze in favoarea lor.
Eu am dovedit cu Contractul de vanzare-cumparare act autentic, cu Extrasul de carte funciara in care eu sunt cumparator singur, necasatorit, cu declaratii de martori, cu Adeverinta cu salariile nete ale subsemnatului de la angajare pana la achizitionarea apartamentului, ca apartamentul e bunul meu propriu fiind cumparat din fonduri proprii inainte de casatorie.
Cu toate acestea fostei sotii i s-a admis cererea de instituire a unui drept de creanta si de retentie asupra acestui apartament. Am facut Apel la Tribunalul Hunedoara, apoi Recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, unde sentinta Tribunalului a fost casata si trimisa spre rejudecare, in prezent dosarul fiind din nou in faza de apel la tribunalul Hunedoara.
Va rog sa ma ajutati in aprecierea acestei situatii, respectiv acestui drept de creanta si retentie asupra apartamentului bunul meu propriu, si sa ma sfatuiti ce as putea sa fac pentru respingerea acestuia in cadrul apelului care se judeca in prezent .
Va multumesc.
dreptul de creanta il poate avea doar pt imbunatatirile facute in casa pe timpul casatoriei. insa nu si pt dreptul la imobil. mi se pare nelegala sentinta instantei de fond. ar fi bine sa va angajati un avocat acum in faza de rejudecare a cauzei.
Stare civila...???
ancutzic@
buna ziua!
as dori , daca se poate sa ma indrumati referitor la urmatoarea problema....
Sunt casatorita din iunie 2006cu sotul meu, si cum ne doream o casa a ... (vezi toată discuția)