Dupa decesul asociatului unic al unei societati comerciale m-ar interesa care sunt obligatiile administratorului firmei? Firma are datorii atat la stat cat si la furnizori. Aceste datorii sunt preluate de administrator? Cum se procedeaza in cazul acesta?
Daca in actul constitutiv exista clauza de continuare a activitatii societatii cu mostenitorii asociatului decedat, si daca mostenitorii vor sa continue activitatea, se vor efectua demersurile la Registrul Comertului pentru inregistrarea noilor asociati (mostenitorii) .
In situatia in care nu exista o asemenea clauza, puteti solicita dizolvarea si lichidarea societatii. Cerere se adreseaza Tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul firma.
Instanta va numi un lichidator, dar aveti posibilitatea sa solicitati dvs numirea unui anumit lichidator daca cunoasteti vre-unul.
Lichidatorul va valorifica bunurile societatii, va incasa creantele si daca raman creditori neachitati se poate formula cerere in atragerea raspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de aparitia starii de insolventa. Cererea va fi admisa numai daca se dovedeste ca acele persoane se fac vinovate de faptele prevazute la art. 138 din Legea insolventei.