Am creat acest nou topic, chiar de pe acum, deoarece sunt direct interesat de examenul de admitere in Barou, ce va avea loc la anul, insa nu cred ca sunt singurul, motiv pentru care am scris aici pe forum, in speranta crearii unui grup de useri, pentru schimburi de opinii, resurse folosite, probleme ce le vom intalni pe parcurs sau orice altceva tine de Admiterea in Barou din 2011.
Tinand cont de proverbul "Unde-s multi, puterea creste" cred ca ne-ar fi mai usor sa colaboram pe aceasta cale.
Tot aici ii invit si pe cei care au sustinut deja acest examen, sau care il sustin luna aceasta, pentru a ne povesti ce greutati au intampinat, daca binevoiesc..;)
-"Art.7/(5) Cererea de înscriere la examen însoită de actele menionate la alin. (8), care formează dosarul de înscriere la examen, se depune de candidat, în două exemplare, cu cel puin 25 de zile înainte de data examenului, la sediul baroului în care candidatul doreste să exercite profesia."
LA ART. 7(5) TREBUIE IN DOUA EXEMPLARE -TOT-DOSARUL SAU DOAR-CEREREA DE INSCRIERE?
-"Art.7/(8)...în cazul în care diploma de licenă a
fost obinută după anul 1995, se va depune si copia legalizată a foii
matricole eliberată de facultatea absolvită;"
...daca nu santem atenti-ne trezim ca ne respinge dosarul...
Cred ca din text rezulta clar ca doar cererea se depune in 2 exemplare si nu toate documentele din dosar.
Ati gasit cumva de unde se poate descarca aceasta cerere de inscriere la examen?
O zi buna!
Admitere barou 2014
manuelle
Buna ziua. Pentru admiterea in barou 2014 la Penal trebuie invatat de pe noul cod? Acesta intra in vigoare in februarie 2014. Lucrarile de specialitate dupa ... (vezi toată discuția)