Servitute de trecere. Condiţii pentru stabilirea servituţii.
Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Dreptul de servitute.
Index alfabetic. Dreptul civil.
- Servitute de trecere.
C.civ. Titlul IV. Despre servituţi.
În aplicarea art. 618, art. 620 şi art. 634 C.civil, servitutea de trecere nu tebuie constituită, prin hotărâre judecătorească, fără acordul proprietarul terenului aservit, în cazul în care nu numai că este prejudiciat proprietarul vecin, ci şi atunci când accesul la drumul public a fost îngreunat prin fapta aceluia care cere stabilirea dreptului de trecere, exceptând cazul în care dreptul s-a stabilit prin posesia reglementată de art. 623 C.civ.
Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2154 din 18 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2440 din 5 decembrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.C. Betulla Prod SRL Năsăud, împotriva pârâţilor B.R.T., B.I. şi B.H., prin care se solicită stabilirea unei servituţi de trecere.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 481/A din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea că, atunci când existenţa locului înfundat se datoreşte faptei reclamantei, care, după cumpărarea terenului, şi-a edificat o construcţie în curmezişul terenului, lăsându-şi, în spatele casei, un culoar insuficient pentru trecerea cu un autovehicul, aceasta nu este îndreptăţită să pretindă, de la pârâţii vecini, o servitute pe terenul acestora.
Reclamanta a formulat recurs susţinând că singura chestiune care s-a modificat, de la realizarea partajului şi până la promovarea prezentei acţiuni, a fost faptul că pe lângă accesul pietonal, a solicitat şi acces cu maşina, servitutea solicitată fiind admisibilă.
Recursul nu este fondat
Potrivit prevederilor în art. 616 Cod civil, prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului, se înţelege acel loc care nu are o ieşire la calea publică.
În aplicarea acestui text, se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică, precum şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
Reclamanta, la data dobândirii proprietăţii, avea ieşire la calea publică, situaţie ce rezultă din procesul de ieşire din indiviziune ce a avut loc între autorii părţilor din proces.
Din analiza expertizei din procesul de partaj, rezultă că imobilele, cu nr. top 1202/2 şi 1201/2, atribuite autorului reclamantei aveau asigurat accesul la calea publică peste nr. top 1201/1/a, teren ce aparţine tot reclamantei şi pe care nu existau construcţii.
Raportul de expertiză, efectuat la fond, scoate în evidenţă că, în prezent, s-au edificat construcţii care, prin modul de amplasare, a restrâns considerabil calea de acces, îngustându-se până la 1,7 m în dreptul punctului “C” iar la colţul casei spre grădină să ajungă la 1 m.
Este lipsit de relevanţă cine a construit, ulterior partajului, autorii sau chiar reclamanţii, deoarece, şi în cazul efectuării construcţiilor de către cei de la care au cumpărat reclamanţii, aceştia din urmă şi-au asumat un risc la cumpărare, cunoscând topografia terenului. Oricum, aşa cum rezultă şi din planşele fotografice, terenul nu este înfundat, există cale de ieşire la calea publică, dar îngustată, din culpa reclamanţilor sau autorilor lor, care au construit pe terenul ce constituia o cale de ieşire mai lată la drumul public.
Or, atunci când existenţa locului înfundat se datoreşte faptei reclamanţilor, care şi-au amplasat construcţii pe calea de ieşire la stradă, nu sunt îndreptăţiţi să pretindă de la vecini o trecere peste terenul acestora.
Nu are nici o importanţă, pentru dezlegarea pricinii, dacă pârâţii locuiesc sau nu permanent în locuinţa vecină reclamanţilor, ei au tot dreptul să se bucure de toate prerogativele drepturilor de proprietate.
Critica referitoare la nedovedirea de către pârâţi a susţinerilor că imobilul – casă de locuit fiind vechi de peste 100 ani - ar fi afectat de circulaţia unor autovehicule este, de asemenea, nefondată.
Din dispoziţiile art. 618 şi 634 Cod civil rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, şi nu să se ia în considerare în mod precumpănitor şi exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
În raport cu aceste dispoziţii, este de luat în considerare apărarea pârâţilor că trecerea unor autovehicule în imediata apropiere a casei lor, veche de 100 de ani, le-ar putea produce mari pagube.
Nefondată este şi critica referitoare la interpretarea făcută de instanţe art. 620 Cod civil, deoarece textul condiţionează solicitarea oricărei servituţi de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit.
Faţă de cele de mai sus, s-a respins ca nefondat recursul.
Servitute de trecere
Colegiul civil al Tribunalului Suprem
Decizie nr. 1682 din 18/11/1957
Servitute de trecere. Posibilitatea ca proprietarul fondului aservit să ofere un alt loc de trecere nu este legată de modul în care a luat naştere servitutea (art. 634 C. civ.)
C.N. a chemat în judecată pe soţii I. şi A.K. pentru a se dispune schimbarea locului pe unde se exercita de către ei servitutea de trecere, prin proprietatea sa.
În justificarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 634 C. civ., reclamanta arată că a efectuat unele lucrări noi pe terenul proprietatea sa, care sînt de natură să modifice condiţiile exercitării servituţii.
Tribunalul popular al raionului Cluj, prin sentinţa civilă nr. 168 din 15 februarie 1957, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul popular arată că din moment ce stabilirea locului de trecere s-a făcut prin convenţia părţilor, schimbarea traseului respectiv nu se poate face decît tot prin acordul lor.
Recursul introdus de reclamantă în contra sentinţei instanţei de fond a fost respins ca neîntemeiat de Tribunalul regional Cluj, colegiul civil, prin decizia nr. 2636 din 11 iunie 1957.
Împotriva ambelor hotărîri sus-menţionate, Preşedintele Tribunalului Suprem al R.P.R. a declarat recurs în supraveghere, pe motiv că soluţia pronunţată este urmarea greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 634 C. civ.
După cum s-a arătat în expunerea de fapt, tribunalul popular consideră că din moment ce stabilirea locului prin care se exercită servitutea de trecere s-a făcut prin convenţia părţilor, traseul respectiv nu poate fi modificat decît tot prin acordul lor.
Concepţia instanţei de fond este însă greşită.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 634 C. civ., în cazul în care stabilirea primitivă a unei servituţi a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl opreşte a-şi face pe dînsul reparaţii folositoare, proprietarul acestui fond va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza.
Aplicabilitatea dispoziţiilor legale de mai sus nu este legată de modul în care a luat naştere servitutea, ceea ce înseamnă că ele se aplică şi în situaţia în care, prin convenţie, însăşi părţile au determinat locul pe unde urmează să se exercite servitutea.
De altfel, după cum se învederează în mod just în recursul în supraveghere, raţiunea latitudinii, lăsată proprietarului fondului aservit de a oferi alt loc de trecere este întemeiată exclusiv pe ideea de a se evita pe cît cu putinţă diminuarea capacităţii de folosinţă a unui fond, asupra căruia există deja o servitute, chestiunea modului în care aceasta a fost constituită, neavînd nici o relevanţă într-o astfel de împrejurare.
Interpretarea contrară a tribunalului popular, care aşa cum s-a relevat, a legat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 634 C. civ. de modul în care servitutea a fost constituită, este deci greşită.
Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru tribunalul regional, care prin respingerea recursului declarat de reclamantă în contra sentinţei atacate şi-a însuşit concepţia primei instanţe. Modul de a proceda al tribunalului regional este cu atît mai greşit cu cît, în faţa tribunalului popular, dat fiind concepţia acestuia, pe baza căruia s-a respins acţiunea, nu se administrează suficiente probe în dovedirea faptului alegat şi anume că exercitarea servituţii pe vechiul drum de trecere a devenit astăzi împovărătoare pentru reclamantă.
În consecinţă, recursul în supraveghere fiind întemeiat, Tribunalul Suprem îl admite, casează atît sentinţa civilă nr. 168 din 15 februarie 1957 a Tribunalului popular al raionului Cluj, cît şi decizia nr. 2636 din 11 iunie 1957 a Tribunalului regional Cluj, şi dispune trimiterea dosarului la acelaşi tribunal popular, spre a proceda la o nouă judecare. În cadrul acesteia se va verifica dacă lucrările efectuate de reclamantă au fost determinate de o necesitate reală, şi au avut drept efect ameliorarea condiţiilor de exploatare a fondului, precum şi dacă menţinerea vechiului drum de trecere în actualele condiţii este mai împovărătoare pentru proprietarul fondului aservit. De rezultatul acelor verificări depinde, în lumina consideraţiilor expuse, justa soluţionare a pricinei.
Nr./Dată: 650/R (13.05.2005)
Autor: Curtea de Apel Piteşti
Domenii asociate:
Servituţi
SERVITUTE DE TRECERE.
Servitutea de trecere fiind stabilită prin lege nu poate fi
dobândită prin uzucapiune. Acest mod de dobândire fiind
propriu servituţii continue şi aparente, conform art.623 Cod
civil, cum ar fi servitutea de vedere.
Potrivit art.624 Cod civil, nu se pot dobândi decât prin
titluri, deci nu prin prescripţie, servituţile continue aparente şi
servituţile necontinue şi neaparente.
(Decizia civilă nr.650/R din 13 mai 2005,
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.2176 din 17 mai 2004, a
admis acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii şi a constatat că
primii au dobândit o servitute de trecere asupra terenului pârâţilor pe care i-a
obligat să respecte această servitute.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii
deţin un teren învecinat pe latura de vest cu terenul proprietatea pârâţilor,
dobândit prin act de vânzare-cumpărare, iniţial terenurile aparţinând aceluiaşi
proprietar, ai cărui moştenitori s-au partajat voluntar, reclamanţii devenind
proprietari prin uzucapiune, iar pârâţii prin cumpărare.
S-a mai motivat în sensul că terenul reclamanţilor este loc
înfundat şi încă din anul 1962, au ieşit la calea publică în urma unei înţelegeri
cu autorii pârâţilor pe terenul acestora, însă în prezent nu le mai este permisă
trecerea.
Potrivit art.623 Cod civil, instanţa a reţinut că servitutea de trecere
poate fi dobândită prin titlu sau uzucapiunea de 30 ani şi conchizând a
constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune servitutea de trecere
asupra terenului pârâţilor, în suprafaţă de 275 mp. conform schiţei anexă la
raportul de expertiză şi a obligat pe aceştia din urmă să o respecte.
Pârâţii au declarat apel împotriva sentinţei, pe care au criticat-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că reclamanţii nu au calitate
procesuală activă, întrucât nu au dovedit dreptul lor de proprietate asupra
terenului înfundat, instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut şi nu
s-a făcut dovada pretinsei uzucapiuni, nefiind individualizat corect terenul pe
care s-a stabilit servitutea de trecere.
Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.35/24 ianuarie 2005, a
admis apelul şi a schimbat sentinţa, iar pe fond a respins acţiunea, reţinând că
instanţa a fost investită cu o cerere de conservare a dreptului de servitute, nu
şi cu dobândirea acesteia prin titlu, anume prin convenţie încheiată cu autorii
părţilor în urmă cu 60 ani, dar şi prin uzucapiune; reclamanţii
neconformându-se dispoziţiei instanţei de a-şi preciza în mod corect şi
concret obiectul acţiunii.
Instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active
a reclamanţilor, deoarece potrivit art.1854 Cod civil, posesorul este presupus
că posedă pentru sine un drept de proprietate, dacă nu este dovedit
contrariul.
Totodată, s-a constatat că instanţa s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a
cerut, constatând că reclamanţii au dobândit servitutea de trecere asupra
terenului pârâţilor.
Tribunalul a motivat că dobândirea servituţii de trecere prin
uzucapiune este exclusă potrivit art.625 Cod civil, iar în temeiul art.628 din
acelaşi cod, instanţa era obligată să cerceteze modul de dobândire al servituţii
prin titlu, însă nu a fost prezentat nici un titlu constitutiv al acesteia şi nici nu
s-a făcut vreun act de recunoaştere de către pârâţi în acest sens.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de către reclamanţi,
invocându-se motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu referire la
aplicarea greşită a legii şi încălcarea greşită a acesteia, întrucât s-a reţinut în
mod greşit că instanţa a fost investită cu conservarea dreptului de servitute,
când în realitate reclamanţii au solicitat constituirea acestui drept .
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr.650/R din 13 mai
2005, a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare .
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că prin acţiunea
introductivă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le permită trecerea
pe terenul lor, întrucât acesta este înfundat şi nu au o altă ieşire la calea
publică.
Este real că, motivarea acţiunii este contradictorie, cu cererea
formulată, ceea ce ar prefigura conservarea servituţii de trecere deja creată
prin convenţie sau prin uzucapiune.
Instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată a constatat că
reclamanţii au dobândit prin uzucapiune servitutea de trecere, obligându-i pe
pârâţi să o respecte, soluţie schimbată în apel, cu motivarea că s-a acordat
altceva decât s-a cerut, că servitutea de trecere nu poate fi dobândit prin
uzucapiune şi că reclamanţii nu au justificat un titlu constitutiv al acesteia.
Faţă de cele expuse, s-a reţinut că instanţele nu au fost preocupate
să stabilească în mod cert şi clar obiectul acţiunii, respectiv dacă s-a solicitat
crearea unei servituţi de trecere ori respectarea acesteia ca fiind deja creată.
Corect s-a constatat că, servitutea de trecere fiind stabilită prin
lege nu poate fi dobândită prin uzucapiune. Acest mod de dobândire fiind
propriu servituţii continue şi aparente, conform art.623 Cod civil, cum ar fi
servitutea de vedere.
Potrivit art.624 Cod civil, nu se pot dobândi decât prin titluri, deci
nu prin prescripţie, servituţile continue aparente şi servituţile necontinue şi
neaparente.
Instanţa trebuia să stabilească obiectul investirii sale şi în raport de
acesta să solicite dovada titlului în măsura în care se ceruse constituirea
servituţii de trecere .
În altă ordine de idei, instanţa trebuia să pună în vedere
reclamanţilor a căror calitate procesuală activă a fost contestată pe bună
dreptate, să probeze dreptul lor de proprietate asupra terenului ce constituie
fond dominant, întrucât au pretins că nu deţin acte, însă au dobândit acest
drept prin uzucapiune.
Cum tribunalul nu a fost preocupat să dezlege aceste probleme de drept,
soluţia adoptată încalcă legea şi în consecinţă, a fost modificată prin admiterea
recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Servitute de trecere Stabilirea despăgubirilor prin acordarea de teren echivalent Admisibilitate
Servitute de trecere Stabilirea despăgubirilor prin acordarea de teren echivalent Admisibilitate
C.A. Piteşti, decizia nr. 971 din 30 mai 2003
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca acesta să o despăgubească cu o suprafaţă de teren egală cu terenul afectat de servitutea de trecere instituită în favoarea lui. În motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, s-a creat în favoarea pârâtului o servitute de trecere pe terenul proprietatea reclamantei, ce măsoară 96 mp.
Judecătoria a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârât să o despăgubească pe reclamantă cu suprafaţa de 96 mp, teren identificat în varianta I a raportului de expertiză tehnică, întocmit în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, o dată cu stabilirea servituţii de trecere pe terenul reclamantei, în suprafaţă de 96 mp, nu s-au stabilit şi despăgubirile anuale în temeiul art. 616 Cod civil, astfel că s-a procedat la admiterea acţiunii.
Pârâtul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar Tribunalul a admis apelul şi a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că textele legale care privesc servitutea de trecere nu prevăd posibilitatea despăgubirii proprietarului fondului aservit cu un teren echivalent şi că dispoziţiile art. 616 Cod civil nu vizează compensarea cu un teren echivalent ci numai cu o despăgubire în proporţie cu pagubele ce s-ar ocaziona.
Recursul reclamantei vizează nelegalitatea deciziei şi greşita aplicare a prevederilor art. 616 Cod civil. Curtea a admis recursul, a modificat decizia, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi a schimbării sentinţei în parte, reducând întinderea terenului atribuit în folosinţă reclamantei în despăgubirea suprafeţei ocupată de drumul de trecere, instituit în favoarea pârâtului, de la 96 mp la 47,91 mp, conform schiţei din raportul de expertiză tehnică, întocmit în dosarul de partaj a aceloraşi părţi. Totodată, intimatul-pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele acestei decizii, curtea a reţinut că, potrivit art. 616 Cod civil, despăgubirile acordate trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul suferit, iar acoperirea acestui prejudiciu se poate face şi prin acordarea proprietarului fondului dominant a unei suprafeţe de teren în echivalent cu cea ocupată de drumul de trecere, în condiţiile în care în imediata vecinătate, pârâtul are teren proprietatea sa, iar servitutea afectează grădina reclamantei, trecând chiar prin mijlocul acesteia. În felul acesta se acoperă pagubele cauzate prin modul de stabilire al servituţii de trecere. Întinderea şi limitele terenului afectat de despăgubire au fost stabilite conform expertizei tehnice efectuate cu ocazia soluţionării partajului dintre aceleaşi părţi.
Cum, în mod nelegal tribunalul a respins acţiunea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost admis în modalitatea prezentată.
Servitute de trecere, reglementată prin art. 616 şi urm. C.civ. Suportarea cheltuielilor cu amenajarea drumului de trecere şi a pagubelor ce se pricinuiesc fondului aservit
Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate. Dezmembrământ al dreptului de proprietate. Servitutea de trecere. Suportarea cheltuielilor de amenajare a drumului de trecere şi a despăgubirilor pentru paguba cauzată proprietarului fondului aservit
Index alfabetic : Drept civil
- servitute de trecere; suportarea cheltuielilor de amenajare a drumului de trecere şi a despăgubirilor pentru paguba cauzată proprietarului fondului aservit
C.civ., art. 616 şi urm.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi urm. C.civ. rezultă că acţiunea confesorie de servitute de trecere se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri. Acţiunea de indemnitate, prevăzută de art. 619 C.civ., are ca obiect paguba ce se pricinuieşte fondurilor aservite şi nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant. În ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exerciţiul servituţii, ele se impută proprietarului fondului dominant, dar atunci când servesc şi fondului aservit vor fi suportate, proporţional cu foloasele culese, şi de proprietarul acestui fond.
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr.4081 din 17 mai 2005
La 17 iulie 2002, T.V. şi alţii au chemat în judecată, prin acţiune precizată şi modificată ulterior, pe A.L., A.M., B.N., B.R. şi N.G. pentru recunoaşterea unei treceri pe drumul existent, necesară ieşirii la calea publică şi exploatării terenului lor (al recurenţilor) în suprafaţă de 3156 m.p., situat în satul Liniştea, comuna Panaci, judeţul Suceava.
N.G. (unul din pârâţi) a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând : să se constate că este proprietarul drumului din litigiu ; reclamanţii să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, o jumătate din contravaloarea investiţiilor de amenajare a drumului şi de construire a unui pod de trecere, lucrări necesare exerciţiului normal al servituţii solicitate.
Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa civilă nr. 490 din 10 mai 2004, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie, a recunoscut reclamanţilor servitutea solicitată, şi a constatat că intervenientul este proprietarul terenului de 14.442 m.p. păşune şi 1094 m.p. fânaţ.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin decizia nr. 2440 din 20 septembrie 2004, a admis apelul intervenientului şi, schimbând, în parte, sentinţa apelată, a constatat că intervenientul este proprietarul drumului din litigiu, i-a obligat pe reclamanţi să-i plătească suma de 212.244.958 de lei cu titlu de despăgubiri prevăzute de art. 616 C.civ.
Soluţia din apel a fost motivată în sensul că intervenientul a dobândit, prin construcţie şi edificare, proprietatea drumului şi podului de trecere în litigiu, că servitutea, nefiind gratuită, trebuie plătită cu o sumă globală, stabilită conform art. 616, 619 C.civ., în limita a ½ din costul investiţiilor suportate de intervenient pentru amenajarea drumului.
Reclamanţii au declarat recurs arătând, în esenţă, că instanţa de apel, interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii şi omiţând să se pronunţe asupra unor mijloace de apărare precum şi asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal. Respectiv, s-a pierdut din vedere că intervenientul este şi pârât în proces şi că, în această dublă calitate procesuală, nu a probat proprietatea drumului din litigiu. Totodată, instanţa de apel a părăsit cadrul juridic al acţiunii circumscris recunoaşterii unei servituţi preexistente, modificată însă de intervenient, fără consimţământul reclamanţilor. În concret, intervenientul, ca proprietar al unui teren învecinat, de asemenea loc înfundat, a schimbat şi prelungit în interesul său, traseul drumului din litigiu, şi a construit un alt pod, lucrări ce nu sunt o pagubă, în sensul art. 616, 619 C.civ. pentru a putea fi imputată reclamanţilor, în cota de participare de ½.
Recursul este întemeiat.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 616 şi urm. C.civ. rezultă că acţiunea confesorie de servitute de trecere se exercită, în ipoteza în care a fost reclamată asupra mai multor fonduri învecinate, împotriva proprietarilor acestor fonduri. Nu mai puţin, acţiunea de îndemnitate prevăzută de art. 619 C.civ., are ca obiect paguba ce o pricinuieşte fondurilor aservite şi nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant. În ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exerciţiul servituţii, ele se impută proprietarului fondului dominant, dar atunci când servesc şi fondului aservit vor fi suportate, proporţional cu foloasele culese, şi de proprietarul acestui fond.
Or, instanţa de apel a recunoscut dreptul de servitute fără citarea în proces a intervenientului, în calitatea sa de pârât şi nu a clarificat, prin dezbateri contradictorii şi administrarea unui probatoriu complet, dacă acesta este, într-adevăr, titularul unui drept real şi care anume, asupra drumului din litigiu. Nu mai puţin, asupra apărărilor de fond ale reclamanţilor invocate în apel (şi reluate în recurs), dar esenţiale pentru instituirea unor despăgubiri în sensul art. 619 C.civ., hotărârea recurată este omisivă şi nemotivată.
Aşa fiind şi întrucât se constată că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite, s-a admis recursul şi s-a reformat hotărârea atacată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru o nouă judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 315 C.pr.civ.
nu stiu ce anume te intereseaza, dar sper sa te ajute ceva................
avocatnet.ro explicăm legislația
HATI