Baza legala pt. repartizarea profitului este reglementata de 3 acte normative :
- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale, prin înregistrarea sumelor reprezentând dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor, rezerve şi alte destinaţii, potrivit legii.
Din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, 5% pentru formarea fondului de rezervă legală, până ce acesta va atinge minimum a cincia parte din capitalul social.
Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
Impozitul pe dividende este de 16%, procent care se aplica la suma bruta a dividendelor de repartizat.
Va multumesc pentru raspuns!
Am totusi niste remarci de facut:
- Ordinul 1752/2005 este abrogat
- Majorarea capitalului social poate fi o tinta a repartitiei profitului?
- Ce se intelege prin " alte destinatii, conform legii "?
Scuze, am vrut sa scriu Ordin nr. 3055 din 29/10/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, dar m-am grabit.
Destinatiile legale sunt rezervele legale, dividende si alte destinatii, insemnand majorare capital social sau acoperirea pierderii contabile.
Rezerve legsle
book12
Buna seara
Daca nu am constituit rezerve legale la trimestru pentru determinarea impozitului pe profit si o fac la sfirsitul anului este o problema? (vezi toată discuția)