Buna ziua, am si eu niste nelamuriri referitoare la microintreprinderi. Ele au asociati sau angajati? Ce taxe si impozite se platesc? Este la fel ca si la SC (16% impozit + contributii). Ce declaratii se depun lunar/anual? Va multumesc.
O Microintreprindere este o Societate Comerciala normala care beneficiaza, in plus fata de alte societati comerciale, de posibilitatea de a fi impozitata cu un procent de 3% din cifra de afaceri, spre deosebire de societatile comerciale platitoare de impozit pe profit 16%. Codul Fiscal se refera la microintreprindere ca la "o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ unele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent".
Impozitarea microintreprinderilor este realizata in cadrul titlului IV din Codul fiscal in cuprinsul art. 103-112. Aceste prevederi au facut in anul 2006 subiectul unor modificari consistente in conditiile in care la cateva zile inainte de adoptarea acestor modificari in camera decizionala din Parlament eliminarea lor era quasi iminenta. Desi modificarile nu sunt la prima vedere importante ele ascund insa consecinte cu mult mai ample
# Pentru a putea beneficia de aceasta facilitate, o societate comerciala trebuie sa indeplineasca niste conditii impuse de lege la data de 31 decembrie a anului precedent (daca este cazul), referitoare la activitatea sa economica, printre care: are inscrisa in obiectul de activitate productia de bunuri materiale, prestarea de servicii si/sau comertul;
- are de la 1 pina la 9 salariati inclusiv;
- a realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 100.000 euro ;
- capitalul social al persoanei juridice este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale si institutiile publice. ( Codul fiscal art. 103 ).