Buna ziua,
In cazul in care nu am sanctionat salariatul pentru neprezentarea la locul de munca in termenul de 30 de zile de la data savarsirii faptei il mai pot sanctiona, avand in vedere ca salariatul absenteaza nemotivat in continuare?
Cum ar trebui sa procedez?
Multumesc.
Potrivit Codului Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Sub aspectul naturii juridice, termenul de 30 de zile este de prescripţie, iar termenul de 6 luni este de decădere.
Reluati procedura cercetarii disciplinare pentru a putea fi sanctionat salariatul respectiv pentru absente nemotivate.