Art. 42. Persoanele fizice sau juridice de drept public sau privat pot obţine, contra cost, relaţii cu privire la începerea/neînceperea procedurii succesorale a defuncţilor care au avut ultimul domiciliu în raza de competenţă a Camerei Notarilor Publici Bucureşti, în baza unei cereri adresată Camerei.
Cererea depusă se va înregistra într-un registru de corespondenţă, ordinea primirii acestora reprezentând ordinea soluţionării.
Art.43. Operatorul serviciului de evidenţă a procedurilor succesorale primind cererea, procedează la verificarea în baza de date aferentă perioadei scurse de la data decesului până la data efectuării verificării.
Art.44. În urma verificărilor efectuate, operatorul emite un certificat prin care atestă rezultatul cercetărilor. (Anexa 12)
Certificatul prevăzut la alineatul precedent va purta ştampila Camerei şi semnătura operatorului care a efectuat verificarea, acesta având răspunderea informaţiilor furnizate.
Art.45. Cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului prev. de art.44 precum şi persoanele scutite de plata acestei taxe, se stabileşte de Colegiul Director al Camerei Bucureşti prin decizie dată în acest sens
CAPITOLUL XI
Eliberarea copiilor conforme cu originalul de pe certificatele de moştenitor aflate în arhiva Camerei
Art.46. La cererea succesorilor defunctului, reprezentanţilor acestora precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim, Camera Notarilor Publici Bucureşti eliberează, contra cost, copii conforme cu originalul de pe certificate de pe certificatele de moştenitor aflate în arhiva Camerei
***
pentru aplauze, extras din regulamentul evidentei succesiunilor