In anul 2010 s-a incheiat un contract de lucrari pentru o cladire.Acum constructorul vine cu un act aditional de suplimentare a valorii contractului argumentand ca anumite lucrari nu au fost prinse in proiect. As dori sa stiu baza legala si cu cat ii pot suplimenta valoarea lucrarilor.
negociere fara publicare a unui anunt de participare - OUG nr 34/2006, art 122 litera i) "atunci când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- atribuirea să fie făcută contractantului iniţial;
- lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale nu pot fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deşi separabile de contractul iniţial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;
- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite şi a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi/sau servicii suplimentare ori adiţionale nu depăşeşte 20% din valoarea contractului iniţial; în cazuri temeinic motivate ordonatorul principal de credite poate aproba majorarea procentului până la limita maximă de 50% din valoarea contractului iniţial pe baza unei note justificative în care vor fi precizate motivele care au condus la depăşirea procentului de 20% şi care este parte a dosarului achiziţiei publice;"
Inainte de asta, insa, trebuie intocmita o Dispozitie de santier care va fi semnata de proiectant, diriginte de santier si constructor si avizata/aprobata de beneficiar. In baza acestei dispozitii de santier, proiectantul intocmeste Note de Comanda Suplimentara (NCS) care cuprind toate lucrarile suplimentare, inclusiv valoarea acestora respectandu-se preturile/valorile contractate pe fiecare categorii de lucrari in parte daca sunt lucrari similare, iar elementele ce se vor negocia pot fi lucrarile/resursele materiale noi care nu se regasesc in contractul de baza. Este absolut obligatoriu ca pentru lucrarile/resursele suplimentare din NCS ce se regasesc si in contractul de baza, preturile unitare sa fie egale.
Act aditional
say
Pot face act aditional de suplimentare de cantitate, la un contract atribuit in urma unei licitatii deschise. Initial s-a licitat numai o cantitate de 500 de ... (vezi toată discuția)