PERIOADA DE PROBA

Salariatul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată poate fi supus unei perioade de probă, care nu va depăşi:
a) 5 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mică de 3 luni;
b) 15 zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni;
c) 30 de zile lucrătoare pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni;
d) 45 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere, pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.
art.85 C.mun.

In primul rand, perioada de probă nu este obligatorie, ci se negociază de către părţi. În majoritatea cazurilor, cel care are interesul în instituirea unei perioade de probă la încheierea unui contract individual de muncă este angajatorul. Poate fi de maxim 90 de zile pentru functii de executie, si de 120 de zile pentru functii de conducere (la CIM pe durata nedeterminata)

În cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată, durata perioadei de probă depinde de durata pe care este încheiat contractul. Astfel, perioada de probă nu va depăşi (art.85 Noul cod al muncii):

5 zile lucrătoare, în cazul unui contract de muncă încheiat pe o durată mai mică de 3 luni;
15 zile lucrătoare, în cazul unui contract de muncă încheiat pe o durată între 3-6 luni;
30 zile lucrătoare, în cazul unui contract de muncă încheiat pe o durată mai mare de 6 luni;
45 zile lucrătoare, în cazul salariaţilor cu funcţii de conducere, în cazul unui contract de muncă încheiat pe o durată mai mare de 6 luni.

Acestea sunt maxime ale perioadei de probă, ceea ce înseamnă că durata efectivă a acesteia va fi stabilită prin negociere de către părţile contractante, putand sa nu existe sau sa fie redusa.