suspendarea începe la data precizată în procesul verbal ce a dispus suspendarea. procesul verbal trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, potrivit og 2 pe 2001 art. 17 numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii ei, și semnătura agentului. mai aveți și art.16 din același act normativ, din care rezultă că procesul verbal trebuie să conțină obligatoriu data și locul unde a fost încheiat, numele prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul, datele dv-stră personale, inclusiv cod numeric personal, descrierea faptei cu indicarea datei, orei, și locului în care a fost săvârșită, posibilitatea de a plăti jumătate din amendă în 48 de ore dacă aceasta este prevăzută de lege, și faptul că la întocmirea procesului verbal agentul este obligat să vă aducă la cunoștiiință dreptul dv-stră de a face obiecțiuni, iar la art. 19 dacă dv-stră refuzați să semnați cele constatate de agent trebuiesc confiemate de cel puțin un martor .
Art. 180 din Regulamentul de aplicare a Codului rutier prevede:
(1) n cazul n care constat nclcri ale normelor rutiere, agentul constatator ncheie un proces-verbal de constatare a contraveniei, potrivit modelului prevzut n anexa nr. 1A, care va cuprinde n mod obligatoriu: data, ora i locul unde este ncheiat; gradul profesional, numele i prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reedina contravenientului, numrul i seria actului de identitate ori, n cazul cetenilor strini, al persoanelor fr cetenie sau al cetenilor romni cu domiciliul n strintate, seria i numrul paaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberrii acestuia i statul emitent; descrierea faptei contravenionale, cu indicarea datei, orei i locului n care a fost svrit, precum i artarea tuturor mprejurrilor ce pot servi la aprecierea gravitii faptei i la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilete i se sancioneaz contravenia; numrul punctelor-amend aplicate i valoarea acestora, posibilitatea achitrii de ctre persoana fizic, n termen de cel mult dou zile lucrtoare, a jumtate din minimul amenzii prevzute de actul normativ, sanciunea contravenional complementar aplicat i/sau msura tehnico-administrativ dispus; indicarea societii de asigurri, n situaia n care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a cii de atac, semntura agentului constatator i unitatea de poliie la care se depune plngerea.