Buna seara!
Sunt recunoascatoare ca pot sa ma adresez pe acest forum pentru a primi lamuriri.
Este vorba despre un apartament pe care vreau sa-l cumpar de la o firma al carei administrator este de natie italiana.
Din terte discutii, am inteles ca aceasta firma nu si-a depus bilantul anual (parca) si ca Registrul Comertului ar fi cerut sa intre in insolventa. Nu prea ma pricep la chestii d-astea#-o, poate tocmai d-aia imi este si greu sa va explic ce si cum.
Mi s-a spus ca intai trebuie sa faca o actiune in instanta, apoi pot lua apartamentul pe cale legala.
Va rog din suflet sa ma invatati cum trebuie sa procedez, ce acte trebuie sa prezinte in acest moment firma pentru a putea vinde apartamentul, cam cat ar trebui sa astept pentru a se finaliza totul si daca am certitutinea ca, asteptand sa cumpar apartamentul, nu astept degeaba. N-as vrea sa ma trezesc spunandu-mi-se, stiti, nu puteti cumpara apartamentul datorita situatiei juridice a acestuia.#-o
Multumesc anticipat!:worthy:
Tot caut apartamentul care sa-mi convina si la pret si la pozitie si dintre toate cele vizitate, asta este cel mai potrivit.
Ma gandesc ca daca vor demara actele in instanta, se vor mai lamuri cat de cat
Oricum, notarul nu m-ar primi decat cu toate actele in regula, deci nu cred ca as avea cum sa iau plasa, nu?
Dar ce acte trebuiesc in general din partea vanzatorului, adica firma?
1. Actul de Dobandire al Imobilului– atesta dreptul de proprietate asupra bunului imobiliar si poate fi: act de vanzare-cumparare, contract de construire, certificat de mostenitor, contract de donatie, contract de schimb, sentinta civila definitiva
2. Certificatul Fiscal- atesta ca proprietarul figureaza pe rolul administratiei financiare cu imobilul ce urmeaza a fi vandut, imobil pentru care impozitele sunt achitate la zi, nefiind urmarit pentru eventuale debite sau amenzi catre stat
3. Adeverinta-Tip Asocia?ia de Proprietari – atesta plata la zi a datoriilor, este obligatorie vizarea acesteia de catre primarie
4. Incheierea de carte funciara de la judecatorie sau de la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Biroul de Carte Funciara de sector.
5. Extrasul de carte funciara (valabil 5 zile de la data depunerii cererii la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Biroul de Carte Funciara de sector), care se obtine numai de biroul notarial. In extras trebuie sa se precizeze ca imobilul nu este grevat de sarcini.
Pentru obtinerea extrasului de carte funciara, trebuie sa se prezinte si sa completeze cererea la notariat, unul dintre proprietari, cu patru zile lucratoare inainte de incheierea contractului de vanzare cumparare.
6. Daca este cazul, certificat pentru schimbarea adresei postale, in cazul in care adresa postala din titlul de proprietate nu corespunde cu adresa postala din certificatul fiscal, incheierea si extrasul de carte funciara.
Suplimentar fata de cele enumerate mai sus, societatea vanzatoare mai prezinta si urmatoarele documente:
1. Certificatul de performanta energetica a cladirii (nu este obligatoriu daca partile au convenit in acest sens, dar totusi de recomandat)
2. Hotararea adunarii generale a asociatilor societatii comerciale prin care s-a stabilit vanzarea imobilului si persoana imputernicita sa reprezinte societatea la vanzare
3. Declaratia asociatilor societatii cum ca bunul imobil in cauza nu face parte din capitalul social al societatii