Cazul Badila contra României. Discutii asupra neepuizarii anumitor cai de atac.

Pe data de 4 Octombrie 2011 Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Badila v. Romania, constatând existența relelor-tratamente in ceea ce priveste condițiile materiale de detenție în penitenciarele Giurgiu, Jilava, cât și în Spitalul Penitenciar Rahova, respectiv violarea Articolului 3 al Convenției sub acest aspect.

Nu doresc, însă, sa expun în amănunt constatările Curții, având în vedere că acestea nu se abat de la jurisprudența sa constantă privitoare la condițiile de detenție în penitenciarele române.

Ceea ce arăt este, că, din punctul meu de vedere, Cauza Bădilă este mai degrabă un eșec de argumentație, pe care doresc sa îl expun justițiabililor, pentru a îl nu îl repeta.

Astfel, d-lui Bădilă i-au fost respinse capetele de cerere privind violarea Articolului 3 în ceea ce privește tratamentul medical acordat, cât și a celui privind violarea Articolului 8, dreptul la respectarea vieții private și de familie - sub aspectul dreptului la corespondență, analizat împreună cu Artilolul 10, libertatea de exprimare.

Cauzele acestor respingeri a fost faptul ca domnul Bădilă nu s-a adresat mai întâi instanțelor interne competente, urmând procedura descrisă de Ordonanța de Urgență nr. 56/2003 și a legilor ulterioare, în special Legea 275/2006 privind executarea pedepselor.

Astfel, prin jurisprudența sa constantă -vezi Petrea împotriva României - CEDO constată că de la data apariției OUG 56 și a Legii 275, în dreptul român există un recurs efectiv în ceea ce privește anumite drepturi ale deținuților.

Excepția o constă cazul condițiilor materiale de detenție, dar aplicarea acestei excepții se rezumă doar la acestea.

Prin urmare, pentru a avea acces la CEDO în alte situații decât cele privind condițiile materiale de detenție este strict necesar să parcurgeți procedurile legale, începând cu sesizarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Cu stimă.