Va rog sa ma ajutati!

dutzu a scris:

D-le Ciobotaru., este trist cazul pe care-l prezentati dar nu are nicio legatura cu cazul meu. Mama mea este perfect sanatoasa.

Are probleme pe care nu le cunosti , dar le vei afla. Sanatatea are componete de multe facturi. Sper ca durerea intelegerii reale viitoare a situatiei sa nu+ti produca prea mari remuscari.

Atat timp cat eu am avut oarecum MATURITATEA sa rezolv problema, de la suflet la suflet, dar nu la modul sentimental, ci la modul corect, real, cred ca nu mai are rost sa vorbim de consecinte pe termen lung. Sigur ca ele vor exista, dar fiecare si le va asuma! Asa cum am mai spus, eu voi face tot posibilul sa rezolv problema frumos dar, daca mi se ridica ziduri in fata nu o sa am ce sa fac.

Cu ce masura judeci cu aceeasi masura vei fi judecat.

Nu cred ca dvs v-ar conveni sa primiti cel putin 15 telefoane pe zi, sa fiti pus in situatia sa nu aveti nici macar cheie de la casa, sa fiti controlat la fiecare miscare pe care o faceti, sa nu puteti discuta cu mama dvs prieteneste, in sensul ca daca vreau sa-i povestesc ceva si nu-i convine incepe sa faca scandal si ce-i mai important sa fiti dat afara din casa si amenintat. Dumneai nu stie sa-si rezolve problemele decat prin amenintari..

O persoana nemultumita de o anumita situatie , uneori recurge la solutii de acest gen. Nu sunt dintre cele mai fericite dar incearca aceasta solutie ca s+a dovedit ca uneori "merge".

Pur si simplu nu mai pot.

In viata esti nevoit sa invingi greutatile. Vei zice de multe ori de acum inainte nu mai pot si vor fi in joc persoane care nu au nici o legatura cu existenta ta biologica. Si vei constata ca mai poti.

Eu unul ma simt linistit ca am facut tot ce mi-a stat in putinta si am totusi doar 18 ani jumatate.

E usor sa acuzi, si sa stai linistit. De fapt ce mai conteaza efortul depus de mama pana la 18 ani. Trebuie sa "s+o tacsam dur" ca a luat+o razna.

Ce ziceti de faptul ca un adult de 40 de ani ar trebui sa dea dovada de maturitate si sa-si asume responsabilitatile?

Daca v+a da Dumnezeu, vei fi tata si vei primi cu masura pe care iti judeci mama. Vei ajunge sa privesti din alta perspectiva care in acest moment e inaccesibila.

Buna seara d-le Ciobotaru,
Imi cer scuze fata de ceilalti membrii ai forumului pentru acest mesaj off topic pe care nu eu l-am initiat. Sunt matusa acestui baiat si sincer postul dvs m-a pus in situatia sa va raspund eu.
1. S-a cerut un sfat legal (suntem pe un forum de specialitate) nu unul spiritual. Oricum, opinia dvs conteaza si va multumesc eu pentru ea. Totusi, mi se pare ca deveniti absurd si totodata penibil, sa cereti unui pusti sa perceapa problemele psihologice ale mamei sale. Nici macar eu nu am indraznit (fiind o persoana apropiatai) sa-i cer sa fie responsabil pentru ele. Dvs va ganditi ce faceti? Cum ar putea acest copil sa ii faca psihoterapie mamei sale cand nici macar el nu este maturizat dpdv afectiv, ba din contra este oarecum dezorientat? Daca dvs tot intelegeti profunzimea situatiei, atunci cred ca ar trebui sa fiti la fel de profund si in judecatile pe care le emiteti fata de el. Va spun eu, maica-sa asa a fost de cand o stiu eu si credeti-ma ca o stiu dinainte ca acest copil sa fie in scutece. Vreti sa-mi spuneti ca e in depresie de 20 ani? Hai sa fim seriosi. Cu toate acestea, lumea din jur i-a acordat sprijin atat sufletesc cat si material. Poate ca dvs nu stiti exact despre ce vorbiti, desi vorbiti, dar eu va garantez ca stiu exact despre ce vorbesc acum si despre ce vorbeste copilul asta!!!
2. Cum va explicati faptul ca de cand sta la mine este linistit , ca ma pot intelege cu el omeneste, ca isi vede de scoala, ca se ofera singur sa ajute la treburile casnice, efectiv, nu am ce sa-i reprosez. In plus, in pofida atmosferei in care a trait pana acum, se dovedeste un copil receptiv, un copil care e capabil sa gandeasca obiectiv, un copil care vrea sa se bucure de liniste. Oare acesta mama nu are aceleasi instrumente pentru a relationa cu el? Daca nu le are nativ, ghinion. E chestie de educatie si de bun simt si nu e cazul sa facem telenovele lacrimogene!!! Eu am trait in acea familie si credeti-ma ca stiu ce vorbesc. Inca dinainte ca acest copil sa se nasca , atitudinea mamei era pur egosta si modalitatea in care isi rezolva problemele era amenintarea!
3. Nu dvs ati stat singur in casa si v-ati facut lectiile singur, nu dvs ati mancat aceeasi mancare zi de zi sau prin straini si nu dvs va imbracati de la straini, da? Observ ca acel caz pe care l-ati descris v-a marcat foarte tare si nu mai observati tendinta dvs de a generaliza. Prejudecatile pe care le aveti nu reprezinta o scuza pentru discursul dvs care la o analiza mai atenta se contrazice flagrant la nivel principial!!!
4. Cu toate acestea, eu , care constientizez profund situatia, am sfatuit copilul spre a acorda intelegere mamei. Tocmai, ca am inteles componeta despre care vorbiti - relatia de sange si de suflet. El va poate confirma desi nu am nevoie, caci eu nu vorbesc gratuit. Eu il voi sustine cu tot ce pot si-l voi indruma spre solutiile cele mai spirituale.
Si fiindca dvs v-ati permis sa abordati subiectul de la a-l pune pe baiat in postura - vinovat si cel dator si responsabil sa rezolve situatia, imi permit sa va intreb si eu ceva: daca intr-un alt caz se ajunge pana la maltratarea copilului (biciuire samd - un caz de care intamplator am luat cunostiinta) veti avea tendinta sa cereti si acelui copil sa-si rezolve problemele cu maturitate? Am extrapolat, am exagerat , de acord, dar sincer, nu mi-e jena vazand perspectiva dvs .

dutzu a scris:

Multumesc doamnei Stoica. Da , asta si vreau de acum, sa gasesc surse de venit pentru a participa si eu la intretinerea mea. Va voi tine la curent.
D-le Ciobotaru., este trist cazul pe care-l prezentati dar nu are nicio legatura cu cazul meu. Mama mea este perfect sanatoasa. Atat timp cat eu am avut oarecum MATURITATEA sa rezolv problema, de la suflet la suflet, dar nu la modul sentimental, ci la modul corect, real, cred ca nu mai are rost sa vorbim de consecinte pe termen lung. Sigur ca ele vor exista, dar fiecare si le va asuma! Asa cum am mai spus, eu voi face tot posibilul sa rezolv problema frumos dar, daca mi se ridica ziduri in fata nu o sa am ce sa fac. Nu cred ca dvs v-ar conveni sa primiti cel putin 15 telefoane pe zi, sa fiti pus in situatia sa nu aveti nici macar cheie de la casa, sa fiti controlat la fiecare miscare pe care o faceti, sa nu puteti discuta cu mama dvs prieteneste, in sensul ca daca vreau sa-i povestesc ceva si nu-i convine incepe sa faca scandal si ce-i mai important sa fiti dat afara din casa si amenintat. Dumneai nu stie sa-si rezolve problemele decat prin amenintari.. Pur si simplu nu mai pot. Eu unul ma simt linistit ca am facut tot ce mi-a stat in putinta si am totusi doar 18 ani jumatate. Ce ziceti de faptul ca un adult de 40 de ani ar trebui sa dea dovada de maturitate si sa-si asume responsabilitatile?

De cele mai multe ori dreptatea in astfel de cazuri este undeva la mijloc.
Cred ca ar trebui cautat si gasit acel mijloc.
Pana nu va fi gasit mijlocul problemei vor exista neintelegeri.
De cele mai multe ori judecata constituie ultima solutie.

avocat Claudiu Lascoschi

dutzu a scris:

...sa abordati subiectul de la a-l pune pe baiat in postura - vinovat si cel dator si responsabil sa rezolve situatia...

Nu aceasta a fost intentia , dar uneori vrem sa facem bine si iese rau.

Imi fac "mea culpa" privind modul de abordare "absurd si totodata penibil" care v-a deranjat atat de tare.

Sper ca problema lui Dutzu sa se rezolve pozitiv , fie pe cale amiabila fie in instanta.

Cu consideratie, Nicolaie Ciobotaru

Personal, sunt absolut de acord ca, in problemele de dreptul familiei exista o componenta emotionala, psihologica a oricarei probleme...
INsa, sa spunem unui om ca ar trebui sas se teama de urmari daca apeleaza la rezolvarea problemei conform legii, cred ca e prea mult...
E cam exagerat respectul pentru un parinte care si-a crescut copilul pana la 18 sau 20 de ani, dar refuza sa o mai faca...
Nu intereseaza legea cat de multa mancare, intretinere sau educatie i-ai dat pana acum, pentru infractiunea de abandon de familie asta nu e o atenunata, si pe buna dreptate...
Ai obligatia sa-ti intretii copilul cat timp acesta are nevoie, ca ar fi cam urat sa-ti spuna copilul:"Parintele meu drag, trebuie sa te intretin eu acum, dar ti-o platesc pentru cei 3 ani in care nu mi-ai dat o bucata de paine..." Ce spui?

Cica: ti-am dat de mancare 20 de ani, ajunge! Sa-mi fii recunoscator! S-acu' mori de foame! :O

Sa fie rusine parintilor care nu fac orice pentru copiii lor, inclusiv sa se prezinte in fata unor comisii medicale... Sa le fie rusine ca le e rusine sa se prezinte acolo ca sa ia niste bani sa-si intretina copiii, dar nu le e rusine ca nu le dau acestora mancarea care le e necesara...

Nicolaie, sunt de acord sa ne respectam parintii, dar respectul se castiga si nu se datoreaza neconditionat. In plus, cred in legatura cu aceste amenintari (cum ca vor fi urmari ale acestui comportament) ca insusi acest comportament e o urmare a altuia al parintelui...

:offtopic: Va rog frumos, domnilor consultanti, sa dam exemplu de corectitudine userilor si sa nu presupunem fara temei ca un om e sanatos sau bolnav, ca unele urmari vor fi urate sau frumoase si, mai presus, sa incurajam la respectarea legii. Va multumesc frumos pentru intelegere.