Comitetul executiv, chiar fara presedinte era obligat sa infiinteze si sa decida alimentarea unui fond de reparatii pentru proprietatea comuna. Daca ati fi avut acest fond, lucrarea de reparatie a terasei s-ar fi efectuat rapid, de la primele semne de infiltrare a apei si proprietatea individuala a celui de la ultimul etaj, dar si a casei scarilor sau apartamentele altora de mai jos n-ar mai fi fost deteriorate.
Iata ce spune legea 230/2007 de infiintare, organizare si functionare a asociatiilor de proprietari:
Art. 16. - (1) Proprietarii sunt obligati sa ia masuri pentru consolidarea sau modernizarea cladirii, pentru reabilitarea termica si eficienta energetica, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura interventiilor, se va avea in vedere mentinerea aspectului armonios si unitar al intregii cladiri.
(2) In cladirile afectate de seisme, proprietarii au obligatia de a lua de urgenta masuri pentru consolidare, cu sprijinul autoritatii publice locale sau centrale.
Art. 17. - Daca proprietarul unui apartament ori spatiu sau oricare alta persoana care actioneaza in numele sau provoaca daune oricarei parti din proprietatea comuna sau unui alt apartament ori spatiu, respectivul proprietar sau respectiva persoana are obligatia sa repare stricaciunile ori sa plateasca cheltuielile pentru lucrarile de reparatii.
Art. 18. - In cazurile in care in cladirile de locuinte unul dintre proprietari sau chiriasi impiedica, cu buna-stiinta si sub orice forma, folosirea normala a cladirii de locuit, creand prejudicii celorlalti proprietari ori chiriasi, dupa caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instantei sa hotarasca masurile pentru folosirea normala a cladirii, precum si plata daunelor.
In cazul povestit de dv. nu numai un proprietar, ci toti ati creat prejudicii unuia singur, pentru ca nu ati reparat terasa la timp, iar el a dat asociatia in judecata cerand despagubiri.
Ca instanta i le va da sau respinge, in suma totala sau patiala, ramane de vazut, dar lucrurile au o acoperire legala, iar asociatia trebuie sa plateasca aceste daune, daca asa va fi hotararea instantei.