avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 949 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... Admitere magistratura 2012
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

Admitere magistratura 2012

Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.

Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.

Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)

Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.

In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :

concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri

concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri

concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri

si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.

Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)

In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.

Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ultima modificare: Luni, 14 Noiembrie 2011
Sakura77, utilizator
dreams_2011 a scris:


a propti, este o expresie irelevanta in acest context si de ne-utilizat in astel de discutii ( si asta se invata la INM )..

cu spate, suntem toti ... data trecuta cand am verificat, la mine era...



Cine devine defensiv aici?
Nu gaseti argumente si-mi reprosezi ca folosesc un limbaj informal?
Asta va invata la INM?
Mie mi se pare ca ti-ai facut cont si ai intrat azi aici doar in cautare de reactie.
Ultima modificare: Miercuri, 23 Noiembrie 2011
ContSters229758, utilizator
thomas28 a scris:

credti ca mie-mi trebuie 1 an (sau oricat) de stat prin arhive sau registraturi...sau sedinte???


Tie poate nu, ca ai experienta, insa mie...Am doar 3 ani in instanta.
Oricum, poate imi schimb parerea pe parcurs, s-ar putea sa fiu mai sigura pe mine daca mai cresc cu cateva puncte.

Cu privire la aspectul financiar, stiu sigur ca magistratura iti asigura un trai putin mai mult decat decent. Oricum, motivatia mea nu se poate baza pe motive de ordin financiar, pentru ca nu sunt intr-o situatie extrema. Din contra. E mai mult o dorinta personala, de dezvoltare si perfectionare.
odb a scris:

dreams_2011 a scris:


a propti, este o expresie irelevanta in acest context si de ne-utilizat in astel de discutii ( si asta se invata la INM )..

cu spate, suntem toti ... data trecuta cand am verificat, la mine era...



Cine devine defensiv aici?
Nu gaseti argumente si-mi reprosezi ca folosesc un limbaj informal?
Asta va invata la INM?


pai, tu esti defensiv .

da folosesti un limbaj informal, si am asteptari mai mari de la un potential candidat la o pozitie de magistrat.

cred ca am argumentat cat de mult am putut fiecare postare de aici, intr-o mai mare sau mai mica masura.

uffff...trebuie sa zic iar...mi-am facut cont aici pentru ca sunt bolnav de varsat de vant si pentru ca sunt izolat la domiciliu timp de cca 3 saptamani si pentru ca o colega mi-a dat link-ul forumului... :slap:
Ultima modificare: Miercuri, 23 Noiembrie 2011
dreams_2011, utilizator
Salutare !
Am urmarit in direct anul acesta sedinta CSM una din teme fiind examenul de magistratura de pe 13 noiembrie . Directoarea INM s-a opus cu vehementa sustinerii acestui examen in aceasta formula considerand o derogare de la calitate a acestui mod de primire in profesie. Toti magistratii ar trebui sa treaca prin INM!!! Pana la urma cam toti participantii la sedinta au fost de acord ca examenul nu ar mai trebui sustinut in aceasta formula dar macar anul acesta sa mai proceze asa intrucat sunt cateva locuri (in special cele scoase la concurs la procurori ) unde absolventii INM refuza sa se duca (este si parearea D-lui Dumbrava).
Dupa cele vazute am mari indoieli ca se va mai da examen direct pe post in formula de pana acum. Toti participantii la sedinta au convenit ca aceasta data ( 13 nov) sa fie ultima data cand se va mai sustine examen in aceasta modalitate.
Exista de aproape un an de zile un proiect , mai bine zis o propunere ca examenul de magistratura pe post sa se dea odata cu cel de la inm , cu aceleasi subiecte , si alte probe cum ar fi , limba straina si un eseu .... Dar acest proiect a ramas doar in stadiul de proiect.
In alta ordine de idei am dat examen si eu la magistratura la procurori pe 13 si am obtinut un frumos 6,15 ...#-o
Oricum nu eram tocmai suficient de pregatita. La spete a fost ok ( cu practica e in regula , sunt avocat ) dar la teorie am avut ceva probleme. Oricum a fost destul de greut examenul.
Daca mai ai intrebari referitor la tematica , bibliografie sau orice altceva si stiu nu ezita sa ma intrebi. E valabil si ptr alti colegi de suferinta care se pregatesc ptr examen INM din vara.
Eu m-am scuturat un pic de praf si am luat-o de la capat. De data asta frenetic....:strong:
Succes!
dreams_2011 a scris:

folosesti un limbaj informal, si am asteptari mai mari de la un potential candidat la o pozitie de magistrat


Nu stiu ce cuvinte sa folosesc pt. a ma ridica la inaltimea asteptarilor tale asa ca o sa-ti vorbesc "cu cuvintele mele": te superi daca incheiem discutia aici?
Ultima modificare: Miercuri, 23 Noiembrie 2011
ContSters229758, utilizator

Alte discuții în legătură

Admitere magistratura ianuarie 2013 gabonne8107 gabonne8107 Oare se mai sustine o sesiune pentru cei cu vechime 5 ani in cursul lunii februarie 2013, dupa cum tot circula zvonuri? (vezi toată discuția)
Admitere inm nela.strugariu nela.strugariu este cineva dispus sa discutam pe forum azi? ceva noutati despre admiterea in INM?:-/ (vezi toată discuția)
Admitere magistratura 2014 IM12 IM12 am creat acest grup tocmai pentru a separa pe cei care dau direct pe post cu cei care dau la INM. Cred ca ne ajuta pe toti o asemenea diferentiere, ... (vezi toată discuția)