Veti vedea exact ceea ce presupune in dispozitivul hotararii, mai exact cuantumul pedepsei aplicate, termenul de incercare si obligatiile inculpatului pe perioada executarii pedepesi sub supraveghere.
Dispozitiile aplicabile in principiu sunt acestea:
art.110 indice 1 c.proc.pen.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Od ată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art. 110, instanţa poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. 3, iar după împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 86 indice 3 .Dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 şi 86 se aplică în mod corespunzător.
Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 103 alin. 3 poate atrage revocarea suspendării condiţionate.
În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţa, potrivit art. 86 indice 3, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 86 indice 4 alin. 2.
Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în caz de liberare condiţionată a minorului.
Art. 103 c.proc.pen.
Libertatea supravegheată
Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:
a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă.
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.
Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.
Art. 86 indice 3 c.proc.pen.
Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică judecătorului sau serviciului stabilit în alin. 1 lit. a).
Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii:
a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţa;
c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
d) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă conform alin. 3 lit. a)–f) se face de judecătorul sau serviciul prevăzut în alin. 1 lit. a). În caz de neîndeplinire a obligaţiilor, judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizează instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86 indice 4 alin. 2.
Art.86 indice 4 al. 2
Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.