turtuc a scris:
Aldea Ioana a scris:
Potrivit art. 17 alin. 5 din Codul muncii Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariţiei modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege, unul dintre aceste elemente fiind si fisa postului cu specificarea atributiilor postului.
Am inteles mesajul. Doream doar o confirmare dar, probabil nu se poate da. Intre timp mi s-a spus intr-un mod subtil ca "trebuie " sa fac acest lucru intrucat "asta e politica" si ca sunt alti doritori. Oricum, multumesc pentru informatie.Asta stiam dar, credeam ca mai este si altceva care sa ma ajute.
Ati putea incerca cu un memoriu adresat direct Ministerului Educatiei-Directia de Resurse Umane,daca spuneti ca local nu se pot rezolva lucrurile,(Inspectorat Scolar)prin care sa prezentati situatia persoanei detasate "doar pe hartie" din cate inteleg,atata timp cat desfasoara activitate tot la angajatorul de la care s-a efectuat detasarea,Casa Corpului Didactic,
Cumul de functii stiu ca nu este permis in aceeasi unitate ,scoala,decat pt. personal didactic :
art.24 (2)Legea 284/2010:
(2)
Posturile vacante si temporar vacante aferente functiilor didactice de predare, functiilor de specialitate medico-sanitara si asistenta sociala si functiilor de specialitate artistica,
care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul si de catre persoane din aceeasi unitate si numai in conditiile in care programul functiei cumulate nu se suprapune celui corespunzator functiei de baza. In astfel de situatii nu sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (1)