Buna ziua!
Tatal a lasat mostenire totul unuia dintre cei doi fii ai sai. Din cate stiu, fiul care nu a primit nimic are totusi dreptul la o anumita parte in calitate de mostenitor rezervatar. Va rog sa-mi spuneti care ar fi cota din mostenire la care are acesta dreptul. Multumesc anticipat!
Rezerva succesorala este acea parte a patrimoniului celui care lasa mostenirea la care mostenitorii au dreptul in virtutea legii, impotriva vointei defunctului manifestata prin liberalitati (donatii) facute in timpul vietii sau pentru dispozitii testamentare pentru cauza de moarte legate sau exheredari .
Rezerva succesorala ii apara pe mostenitorii rezervatari nu numai impotriva liberalitatilor excesive facute in favoarea unor persoane straine, dar si impotriva liberalitatilor facute impotriva unor mostenitori legali, chiar comostenitori rezervatari.
Potrivit art. 841 Cod civil : “Liberalitatile, fie facute prin acte intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului, daca la moarte lasa un copil legitim; peste o a treia parte, daca lasa doi copii; peste o a patra parte, daca las trei sau mai multi copii”.
Rezerva descendenţilor, în cazul în care defunctul a lăsat doi copii, este de 2/3 din masa succesorală. Prin urmare, rezerva unuia dintre ei este de 1/3.
Dreptul la rezervă este însă condiţionat de acceptarea în termen a succesiunii şi, bineînţeles, de invocarea dreptului la rezervă. Rezerva este doar o facultate acordată de lege moştenitorului, nu şi o obligaţie de a o primi, prin urmare, după deschiderea succesiunii, rezervatarul poate renunţa la acest drept.
Tatal celor doi fii a decedat acum patru ani. Asa cum am precizat, el a lasat toata averea, prin testament, unuia dintre cei doi fii. Dupa decesul tatalui, niciunul dintre cei doi fii nu a intreprins nimic in privinta succesiunii.
Intrebarea e: mai poate rezervatarul sa-si ceara drepturile acum, dupa patru ani?
Multumesc!
Dacă nu poate dovedi că a acceptat succesiunea în cele 6 luni prevăzute de lege, nu mai poate cere nici rezerva.
Rezerva se cuvine doar acelora care vin efectiv la succesiune (care au acceptat succesiunea şi nu sunt nedemni). Neexercitîndu-şi dreptul de opţiune, fiul a devenit străin de aceasta.
Moștenire frate
danidamian
Cu respect va rog daca este posibil sa ma ajutati cu un sfat in situatia urmatoare :
- Din casatoria anterioara a mamei mele am avut un frate
- Tatal ... (vezi toată discuția)