avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 892 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Poliţe de asigurare, reasigurare ... Refuz plata CASCO
Discuție deschisă în Poliţe de asigurare, reasigurare şi probleme juridice conexe

Refuz plata CASCO

La sfîrşitul săptămânii care a precedat evenimentul, am fost plecat din Bucureşti, revenind în localitate în data de 09.05.2010. Acestă deplasare nu am facut-o cu autoturismul, acesta rămînînd staţionat, în această perioadă, în parcarea din faţa blocului. În dimineaţa zilei de 11.05.2010, în momentul în care am ajuns în parcare am observat că bara faţă fusese zgâriată şi numărul îndoit, cel mai probabil datorită unei coleziuni cu un alt autoturism. Avariile vizibile fiind doar cele menţionate mai sus. Din păcate, câteva probleme personale care nu puteau fi amânate m-au împiedicat să ajung la centrul de daune pentru a constata avariile.

În dimineaţa zilei de 13.05.2010, am observat lipsa freonului din instalaţia de aer condiţionat şi am plecat către un service Ford pentru a remedia această problemă. După umplerea instalaţiei de aer condiţionat, responsabilii de la service-ul Ford m-au chemat pentru a-mi arata şi alte avarii constatate de ei în momentul umplerii instalaţiei de aer condiţionat. Avaria constatată de către aceştia a fost curbarea şi deteriorarea radiatorul A/C. În acel moment, înţelegând ca este o problemă mai serioasă şi nu doar un număr îndoit şi o bară zgâriată, am venit la centrul de daune al asiguratorului, pentru a deschide un dosar de daună conform poliţei CASCO.

Acest dosar a fost respins pe motiv că nu sunt prezentate cauzele în care s-au petrecut avariile, cu toate că în pozele aflate la dosar se pot vedea foarte clar zgârieturile de pe bară, numărul îndoit cât şi avarierea radiatorului A/C, avarii care, în mod logic, nu se pot întâmpla decât în urma coliziunii cu un alt obiect.

Dosarul a fost refuzat invocanduse un articol din contract CASCO in care se specifica ca sunt excluse de la plata "Pagubele autovehicului, ale unor parti componente sau piese ale acestuia, produse de alte cauze decat cele prevazute la art. 1, cum sunt pagubele cauzate prin defecte de fabricatie (de ex.: fisuri, goluri de turnare, tratament termic necorespunzator, tensiuni interne, ajustaje, si tolerante necorespunzatore etc.)".

Ori, repet, avariile constatate nu puteau fi facute decat un urma unui impact cu un corp dur si in nici un caz in urma unor defecte de fabricatie.

Precizez si ca masina este reparata si nu pot sa o iau din service deoarece societatea de asigurare nu a dat acceptul de plata pentru reparatii.

1. Ce pasi trebuie sa urmez pentru a obliga asiguratorul sa plateasca?
2. Service-ul are drept de retinere asupra masinii?

Va multumesc anticipat.
Cel mai recent răspuns: Insurance Logistics Team , Consultant asigurari 13:01, 12 Ianuarie 2012
Implicarea CSA-ului in astfel de cazuri in care este vorba despre o asigurare facultativa este nula. Ei nu au competenta decat de a se asigura de respectarea termenilor contractuali si de a verifica ca notiunea de "contract" sa fie respectata. In cazul in care acestia constata neconformitati nu fac altceva decat sa indrume petentul catre instanta de judecata deoarece nu au norme in care sa aplice sanctiuni pe asigurari facultative ci doar de respectare stricta a notiunii de "contract de asigurare". Fiecare societate poate impune propriile conditii de asigurare, acestea fiind luate la cunostinta si insusite de catre asigurat..... ce treaba are CSA-ul aici ?!?!..... este ca la banca.... ti se pune un contract in fata si daca esti de acord semnezi sau semnezi ca "primarul".... tot aia este... ti-ai insusit conditiile contractuale.
Cand ati facut polita de asigurare , vi s-a facut si poze de inspectie de risc ? Asta ar fi o dovada ca in momentul intrarii in asigurare masina era in regula . Daca NU , lucrurile se pot complica , mai ales daca abia a inceput polita de asigurare .
O usoara zgarietura si un nr indoit nu inseamna lovire cu un corp dur .Iar intre bara si radiator AC exista si alte elemente ca intaritura bara , masca fata , si daca astea nu sunt avariate nu prea exista legatura de cauzalitate intre zgarietura si avarii la radiator AC .
Pot exista mai multe ipoteze , dar ar trebui sa cunosti mai bine masina despre care vorbim .
@hudro
Masina a fost cumparat cu 0 km... deci nu cred ca se pune problema de avarii anterioare.

Pe inspectorul care a facut pozele l-am rugat sa fotografieze si radiatorul AC, poze in care ar trebui sa se observe avariile suferite. In plus, am avut "norocul", ca in service-ul unde am reparat masina, service care este si reprezentanta marcii respective, sa fi o masina cu acelasi tip de lovitura care prezenta aprope acelasi avarii ca si masina mea. Deasemenea reprezentatul service-ului mi-a spus ca pentru acest tip de masina si acest tip de loviturii, avariile sunt in proportie de 90% aceleasi la toate autoturismele reparate la ei.
@Insurance
Am primit azi raspunsul de la asigurator... si din pacate nu imi este favorabil.
Am contactat biroul de relatii cu publicul al CSA si mi s-a comunicat ca ei au dreptul de analiza reclamatiile pentru polite CASCO, iar in cazul unui raspuns favorabil pentru mine au dreptul sa oblige asiguratorul la plata daunei.

Asa ca luni ma duc la CSA sa depun reclamatia si in 30-45 zile o sa am un raspuns... sper favorabil. Daca nu va fi asa nu mai ramane decat instanta... dar sunt hotarat sa merg pana la capat.
Ultima modificare: Joi, 12 Ianuarie 2012
AndreiC78, utilizator
In mod normal CSA-ul va da un aviz favorabil numai daca au fost incalcate prevederile contractuale. Ar fi bine sa depuneti o sesizare catre CSA si catre conducerea societatii de asigurari.
Sper sa aveti bafta.... odaca cu schimbarea conducerii CSA-ului se pare ca se observa o mai multa implicare..... ramane de vazut pentru cat timp...

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Acte cerute de asiguratorul rca al vinovatului. e un abuz? kartush1977 kartush1977 Salut pe aceasta cale pe toti membrii foumului si pun cateva intrebari legate de un accident in care am fost lovit din spate. Mai exact treaba sta cam asa: am ... (vezi toată discuția)
Dosar casco Mihai.Catalin96 Mihai.Catalin96 Buna ziua. Am ajuns la capatul rabdarii, am stat cu masina 2 luni ca sa primesc un accept de intrare in reparatie si ce credeti, ei mi-au dat aprobare pentru ... (vezi toată discuția)
Reparatie pe asigurare casco alexandru3060 alexandru3060 Buna ziua, Am asigurare Full casco fara fransiza . Am avut un incident , am fost cu masina la constatarea daunelor din care au rezultat bara fata si grila ... (vezi toată discuția)