HOTÃRÂRE pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
În temeiul art.108 din Constituţia României, republicată, şi al art.164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră.
Art. 2. – Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Art. 3. – (1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art.1 şi 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecției Sociale prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecției sociale.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Bucuresti, 14 decembrie 2011
Nr.1225
1. modificarea salariilor minime se va face in data de 03.01.2012 ...
2. Art. 144 din Legea nr.62/2011 prevede ca:
(1) Contractele colective de munca se aplica de la data inregistrarii lor la autoritatea competenta sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
.....
In principiu, puteti depune la ITM actul aditional de modificare a c.c.m. in data de 03.01.2012.
modificarea salariului nu se face de la 01.01.2012?chiar daca 1 si 2 sunt libere ,pt cineva care lucreaza la tura in aceste zile si are salariul minim ar insemna sa i se calculeze drepturile salariale pe 1si 2 cu salariul de 670 si din 3.01.2012 pt 700...eu asa inteleg data trec la data efecte 03.01.2012?!