Buna ziua! Intr-un recurs la Curtea de Apel Ploiesti unul dintre motivele de casare a fost nerespectarea dispozitiilor art.122 din L85/2006 a insolventei. Redau din art.:
"Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa
tribunalului si lichidatorul va notifica aceasta fiecarui creditor. O copie de pe raport si o copie de pe planul
de distribuire vor fi afisate la usa tribunalului. In Decizia C.A. se spune ca :"recurentii invoca faptul ca nu au fost notificati, dar nici ei nu au cerut judecatorului sindic repunerea in termen". Judecatorii confirma faptul ca nu am fost notificati si reproduc in motivare textul art.122 din L85/2006. Cu toate acestea considera ca noi suntem vinovati pentru ca nu am cerut alt termen de contestare. Ori, termenul nefiind comunicat, prin notificare, nu l-am cunoscut in timp util. Contestatiile la planul de distribuire au fost depuse totusi dupa expirarea termenului, dar au fost respinse ca fiind tardive. Desi dispozitia legii este imperativa privind notificarea, judecatorii nu tin cont de ea si o intorc ca la Ploiesti, adica, vezi Doamne - da, nu s-a facut notificarea dar nici voi n-ati cerut repunerea in termen. Pentru repunerea in termen acesta ar trebui sa fie comunicat mai intai, printr-o notificare, care de altfel este in format legal (anexa 38 din Ord. min. justitiei 1692/2006) si care prevede in finalul ei:
NOTIFICÃ
La data de (ziua/luna/anul) ____/____/______, lichidatorul judiciar a înregistrat la grefa Tribunalului ____________ planul de distribuire şi raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE:
O copie de pe raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi de pe planul de distribuire între creditori urmează a fi afişate la uşa tribunalului la data de (ziua/luna/anul) ____/____/______,
Oricare creditor sau comitetul creditorilor poate formula contestaţii la raport şi la plan în termen de 15 zile de la afişare
Recursul a fost respins, iar Decizia este irevocabila. Din pacate nu se poate ataca prin Contestatie in anulare. Cred ca ar fi o sansa cu un recurs in anulare, cerut de catre Procurorul general conf. art.Art. 330. - Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive: 1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
Consideram ca instanta a adaugat la lege, in sensul ca in lipsa notificarii creditorilor, acestia ar trebui sa ceara repunerea in termen. Ori, acest lucru nu este prevazut de lege. Ce parere aveti?
Va multumesc frumos!