danacj a scris:
Doresc sa va intreb daca parintele decedat nu lucra in momentul survenirii decesului?Era in somaj?
Nu are relevanta, din perspectiva prevederilor Legii nr. 263/2010, daca sustinatorul decedat era angajat sau daca beneficia de indemnizatie de somaj.
@SMDDI
Conditia esentiala, prevazuta la art. 83 din Legea nr. 263/2010, pentru ca un copil sau sotul supravietuitor sa beneficieze de pensie de urmas este ca sustinatorul decedat sa fie pensionar sau sa indeplineasca conditiile pentru obtinerea unei pensii la data decesului.
In situatia prezentata de dvs. tatal nu era pensionar. Intrebarea care se pune este daca acesta, la data decesului, indeplinea conditiile pentru obtinerea unei pensii. Categoriile de pensie despre care discutam sunt pensia pentru limita de varsta, pensia anticipata, pensia anticipata partiala si pensia de invaliditate.
In cazul pensiei pentru limita de varsta, pensiei anticipate si pensiei anticipate partiale, trebuie verificate cele doua conditii prevazute de lege: varsta tatalui la data decesului si stagiul de cotizare realizat pana la data decesului. Pentru a verifica daca tatal indeplinea conditiile pentru a beneficia, la data decesului, de una din cele trei categorii de pensie, trebuia sa precizati data nasterii acestuia si stagiul de cotizare realizat.
In cazul pensiei de invaliditate, trebuie verificata cauza decesului, cauza care rezulta din actul doveditor. Cu acest document va indrum sa mergeti la casa teritoriala de pensii.
Daca, la data decesului, tatal indeplinea conditiile pentru a beneficia de pensie pentru limita de varsta, de pensie anticipata, de pensie anticipata partiala sau de pensia de invaliditate, copilul poate beneficia de pensie de urmas in conditiile prevazute la art. 84 din Legea nr. 263/2010.
Art. 84
Copiii au dreptul la pensie de urmas:
a) pana la varsta de 16 ani;
b) daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani;
c) pe toata durata invaliditatii de orice grad, daca aceasta s-a ivit in perioada in care se aflau in una dintre situatiile prevazute la lit. a) sau b).