Dreptul de retenþie al posesorului de bunã-credinþã asupra unui bun pierdut sau furat

Dreptul de retentie este prevazut de Art. 2.495 - 2.499 - Noul Cod Civil-Cartea V. Despre obligatii-Titlu XI. Privilegiile si garantiile reale

Capitolul VI. Dreptul de retentie
Art. 2.495. (1) Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
(2) Prin lege se pot stabili si alte situatii in care o persoana poate exercita un drept de retentie .
Art. 2.496. Exceptiile. (1) Dreptul de retentie nu poate fi exercitat daca detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuziva ori nelegala sau daca bunul nu este susceptibil de urmarire silita.
(2) Dreptul de retentie nu poate fi invocat de catre posesorul de rea-credinta decat in cazurile anume prevazute de lege .

Partea asta o stiu....problema este ca nu am gasit nimic referitor la dreptul conferit posesorului unui lucru furat si vandut in targ. Ma gandeam ca poate exista vreo referire, asa cum s-a procedat si in art. 365 si urm....
Multumesc oricum.

Art. 1909 NCC
Lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de vreo curgere de timp.
Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel carui s-a furat un lucru, poate sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cind l-a pierdut sau cind i s-a furat, de la cel la care-l gaseste, raminind acestuia recurs in contra celui de la care il are.

,,cred ca posesorul unui lucru furat'' se refera de fapt la cel ce poseda un lucru furat, adica cumparatorul de buna credinta care a cumparat un lucru furat si care, conf. art. 1910 din vechiul cod, avea un drept de retentie asupra acelui bun....

Vechiul Cod civil prevedea:

Articolul 1909
(1) Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp.
(2) Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găseşte, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are.

Articolul 1910
Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publică, sau de la un neguţător care vinde asemenea lucruri, proprietarul original nu poate să ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului preţul ce l-a costat.

Acest din urmă text a fost înţeles în literatura juridică şi ca indicând un drept de retenţie pe care posesorul bunului l-ar putea opune proprietarului până la recuperarea preţului plătit pe bun. Dreptul de retenţie nu a avut o reglementare expresă (aşa cum se întâmplă acum), ci a fost mai degrabă conturat în doctrină şi jurisprudenţă ca o formă de garanţie pentru executarea obligaţiilor aflate în legătură cu un bun. În lipsa unui fundament legislativ mai solid, acest drept de retenţie era chiar susceptibil de a fi tratat ca o infracţiune de abuz de încredere (v. articolul 213 din Codul penal).

Revenind la întrebarea iniţială, actualul Cod civil prevede:

Articolul 937
Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă
(1) Persoana care, cu bună-credinţă, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.
(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-credinţă, dacă acţiunea este intentată, sub sancţiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.
(3) Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde în mod obişnuit bunuri de acelaşi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitaţie publică, iar acţiunea în revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani, posesorul de bună-credinţă poate reţine bunul până la indemnizarea sa integrală pentru preţul plătit vânzătorului.
(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.
(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în legătură cu dobândirea dreptului de uzufruct şi a dreptului de uz asupra unui bun mobil.