avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 591 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Medierea - domeniu de aplicare şi ... Promovarea medierii – o problema a sistemului ...
Discuție deschisă în Medierea - domeniu de aplicare şi aspecte juridice

Promovarea medierii – o problema a sistemului sau a profesionistului ?

Dupa mai multi ani in care medierea se prezinta drept o profesie de viitor si nu una de actualitate, fiecare dintre noi ne dorim ca medierea sa fie cu adevarat o profesie de succes si nu o promisiune pentru candva.

Sperantele noastre se indreapta astazi spre o noua lege a medierii prin care aceasta sa devina obligatorie pe anumite spete, iar astfel problema mediatorilor sa fie rezolvata. O intrebare ramane si cand vorbim despre aceasta lege si va trebui sa raspundem la ea: Odata rezolvata problema mediatorilor se va rezolva si problema medierii implicit ?

Exista deja precedente in tari europene in care medierea este obligatorie, si, personal, sustin aparitia acestei legi, chiar daca consider ca obligativitatea medierii este o forma de recunoastere europeana a esecului implementarii si promovarii medierii de catre initiatorii acestei profesii. Poate de aceea exista puncte de vedere diferite despre necesitatea acestei legi.

Cand vorbim despre promovarea medierii prin mijloace profesioniste de marketing trebuie sa avem o prima vedere catre ? produsul? pe care dorim sa il promovam, in cazul de fata, medierea.

MEDIEREA ESTE UN PRODUS BUN PROMOVAT INSUFICIENT SI DE MULTE ORI GRESIT. Oamenii nu cauta medierea chiar daca cei care au beneficiat de avantajele ei au fost de cele mai multe ori incantati de solutia oferita de mediere.

Si atunci CE ESTE DE FACUT ?

Daca privim in istoricul medierii tind sa cred ca forurile de conducere ale sistemului de mediere din Romania au considerat ca fiind vorba despre o profesie liberala, fiecare mediator in parte se va promova, fiind direct interesat, si ca asociatiile profesionale vor completa efortul acestora. Prin urmare, tot ce trebuie facut este sa avem cat mai multi mediatori.

Dar astazi suntem siliti sa recunoastem ca efortul individual al mediatorilor si al asociatiilor profesionale nu a fost suficient cand vorbim despre un produs complet nou pentru tara noastra.

Vreau, inainte de a face o analiza mai tehnica asupra medierii, sa va povestesc ca in anul 1989, in cinematografele din Bucuresti se proiectau niste filme, complet noi, pe care le puteai vedea numai cu niste ochelari speciali. Filmele pe care le puteai vedea cu ochelari speciali se proiectau atunci in toata lumea, dar, in scurt timp s-a renuntat le ele pentru ca nu exista cerere pentru acest tip de filme.

Dupa 10, 15 ani filmele cu ochelari speciali au reaparut, au fost promovate profesonist, iar oamenii se ingramadesc sa vada filme 3D fara ca acestea sa fie obligatorii.



Daca incercam o analiza tehnica asupra medierii am sa las la sfarsit punctele forte pe care toti credem ca le stim si am sa merg direct la punctele slabe unde, cu riscul de a fi considerat rautacios, am sa spun ca:

-Medierea este foarte putin cunoscuta, clasa profesionala insuficent structurata, calitatea profesionala a mediatorilor nu este evaluata si nici cunoscuta, medierea nu este inca asimilata de sistemul juridic drept o parte distincta in intregul pe care il reprezinta justitia din Romania.

-Oportunitati ale medierii sunt create de gestul judecatorilor care au reactionat la eforturile Asociatiilor Profesionale si, in baza protocoalelor, au inceput sa trimita informari catre justitiabili despre avantajele medierii. Noua lege a medierii este tot o oportunitate pentru mediere si mediatori la fel ca si eforturile unor asociatii profesionale ce desfasoara actiuni de genul Caravana Medierii sau editarea de reviste de specialitate, si, as vrea sa adaug aici, tot ca oportunitate, sperantele pe care mediatorii le au de de la Noul Consiliul de Mediere proaspat investit.

-Amenintarile pe care medierea le are sunt date de faptul cei mai multi dintre mediatori au medierea drept a doua profesie, o parte dintre acestia fiind avocati si prin urmare nemotivati sa promoveze o profesie ce completeaza profesia de baza pe care o au. Tot la capitolul amenintari am sa incadrez si faptul ca medierea este promovata deja ca o profesie IEFTINA si in care justitiabilul isi face treaba singur, mediatorilor trebuind numai sa li se ofere niste bani pentru ca le-au permis justiabililor sa fie cei care fac alegerea pentru felul in care sa isi rezolve singuri conflictul. Lipsa unor bune practici si lipsa unor documente standardizate ca forma si continut pe care mediatorul le emite catre justitiabil este tot o amenintare ce trebuie avuta in vedere de Noul Consiliu de Mediere.

De abia acum, dupa ce am spus toate acestea, putem vorbi despre ce are medierea bun si cum o putem promova pentru a deveni o profesie de succes.

Pe langa avantajele reale gen restituirea taxei de timbru, scurtarea timpului si ecomisirea bugetului alocat conflictului, medierea trebuie promovata cu un mesaj care sa transmita intr-o forma cosmetizata ideea ca :

MEDIATORUL ARE RETETA pentru o rezolvare a conflictului in asa fel incat toti au de castigat !

Ca reteta nu e nici foarte scumpa si ca este atat de miraculoasa incat dureaza putin timp, este foarte bine.

In aceasata forma de promovare mediatorul este privit ca un profesionist ce detine o reteta miraculoasa prin care conflictul meu este rezolvat asa cum vreau eu ! Si , asa cum stim, nu este nimic neadevarat in acest enunt.

Pana la urma nu astea sunt asteptarile justitiabililor si de la avocati si ii cauta pe cei care ? au o reteta ?, oricare ar fi ea, pentru ca pe final conflictul sa fie rezolvat asa cum justitiabilul isi doreste ?

Nu astea sunt asteptarile oamenilor de la orice profesionist dintr-o profesie liberala anume sa aiba reteta cea mai buna pentru cerinta lor ?

Sau ar trebui sa promovam si avocatura cu niste afise pe care sa scriem ca avocatura este solutia prin care cineva care stie legea te ajuta sa convingi un judecator ca ai dreptate ?

Promovam profesia, sau activitatea profesionistului ?

De aceea repet spunand ca medierea trebuie promovata cu un mesaj care sa transmita intr-o forma cosmetizata ideea ca :

MEDIATORUL ARE RETETA pentru o rezolvare a conflictului in asa fel incat toti au de castigat !

Acum cand am stabilit un mesaj care ar putea promova profesionistul si care il inlocuieste pe cel vechi care divulga formula, ne intoarcem la intrebarea cu care am inceput aceasta discutie:



Promovarea medierii este o problema a sistemului sau a profesionistului ?



Mediatorul se poate promova sau nu. Cel ce se promoveaza va fi solicitat, cel nepromovat va fi solicitat mult mai putin. Dar, cand vorbim de un produs nou, unul care s-a dovedit ca putin functional fara o promovare profesionista la initiativa unei autoritati, cred ca principala preocupare a Consiliului de Mediere ar trebui sa fie promovarea profesiei pentru care au fost alesi sa ii ghideze destinul si existenta. Iar pentru asta nu este nevoie nici de bani multi si nici de eforturi supraomenesti.

Important este sa existe vointa, idei bune si dorinta ca medierea sa fie cunoscuta la nivelul tuturor cetatenilor. Speranta mea este ca Noul Consiliul de Mediere ar putea face pentru mediatorii din Romania ca medierea sa devina cu adevarat o profesie de succes printr-o campanie reala, profesionista,cu un mesaj unitar la nivelul intregii tari, pe toate canalele de comunicare prin care medierea sa fie promovata eficient pentru a deveni o profesie cu adevarat de succes.
Ultima modificare: Vineri, 25 Mai 2012
Ares-3, moderator
Cel mai recent răspuns: PETRU VAIDA , Mediator 15:45, 6 Martie 2012
Cred ca de vina este mentalitatea noastra, a romanilor.
Romanul nu doreste sa-si rezolve problemele amiabil, el doreste sa se razboiasca, sa-l invinga pe celalalt.
De curand, un client imi spunea ca, dupa parerea lui, sansele de reusita ale unui proces tin de cat de tare si cu cata convingere susti in fata instantei ca adversarul este un hot si un ticalos, in timp ce eu incercam sa-i explic ca judecatorul trebuie sa aiba in vedere doar argumentele juridice.
La mediator cauta sa mearga doar cei care stiu ca in instanta nu ar avea castig de cauza, pentru ca numai acestia doresc o solutie de compromis.
Daca justitia trebuie sa fie oarba in fata sentimentelor, medierea in schimb trebuie sa faca apel tocmai la acestea. Trebuie sa reuseasca sa-i sensibilizeze pe oameni intr-atat, incat sa fie capabili sa se puna in locul partii adverse.
Cred ca majoritatii romanilor le lipseste educatia necesara pentru a vedea lucrurile astfel.

Ultima modificare: Sâmbătă, 4 Februarie 2012
ContSters103772, utilizator
Ambele opinii contin multe adevaruri insa noi toti trebuie sa facem in asa fel incat sa nu permitem ca profesia mediatorului sa cada in desuetitudine.Cred ca sunt putine profesii care sa aiba nevoie a fi promovate asa cum este medierea.De ce?Pentru ca in mod fals s-a acreditat ideea ca noi mediatorii suntem intr-o situatie concurentiala cu alte profesii din sistemul juridic.Este si asta adevarat ca sursa potentialilor clienti sunt tot persoane fizice sau juridice aflate in litigii,conflicte sau dispute sa si pentru ceilalti dar oare justitiabilul nu are si el dreptul sa aleaga calea pe care vrea sa-si rezolve disputa.Am mai auzit sintagma ca noi romanii suntem orgoliosi si bataiosi,ne place instanta,procesul public in care sa-l facem praf pe sot,sotie,partener de afaceri,unchi,matusi,veri ,vecini sau fosti prieteni.Toti deveniti acum dusmani de moarte.N-am prea vazut in sala de judecata fete triumfatoare,victorioase dar nici oameni calcati in picioare.In schimb am vazut fete triste,oameni stresati si agitati...si multe ,,robe'' negre alergand de la o sala de judecata la alta.Stiti care e primul gand al unui ,,orgolios '' care se iese din sala de judecata?Cat ma mai costa urmatorul pas?Alta cale de atac,alte onorarii,alte expertize...alti bani.Un mare orgolios e ,,mare'' doar atata timp cat are resurse de pus la bataie.Cine il ,,mana in lupta" pe bravul roman insetat de dreptate?Poate unii,altii dar mediatorul,niciodata.Dupa ani de zile de tratare cu indiferenta a acestei profesii legiferate in Romania ,cred ca a venit vremea sa facem ceva pentru ea.Cine nu a mediat dispute nu-si imagineaza cate dificultati presupune aceasta procedura,ce consum nervos implica si cat de fragila este linia pe care trebuie sa mergi alaturi de partile implicate ca sa obtii poate un acord.
Dar toate astea merita pentru ca atunci cand lucrurile se rezolva si in fata ta se semneaza o intelegere prin mediere in mod automat ,,bateriile'' ti se incarca. Uneori partile isi dau mana si spun ca imi multumesc pentru ajutor.Alteori nu dar eu stiu ca acesti oameni intra intr-un fel acolo si ies altfel.Asta este medierea.
Promovarea medierii ar fi trebuit pana acum sa fie incheiata de catre sistem prin toate mijloacele posibile dar in special prin mass media.Judecatorii nu recomanda medierea in 99,99 % din cazuri,procurorii si organele de cercetare judiciara nu indruma la mediere,puncte de informare gratuita despre mediere in judecatorii nu avem.Care sunt parghiile noastre? Legea medierii?Consiliul de mediere?Noi mediatorii?Toate astea la un loc si in plus o sansa pe care sistemul sa o dea viitorului medierii in Romania.
Am cred in continuare in mediere si sunt convins ca pana la urma aceasta profesie se va impune prin noi cei care credem in ea.
O zi buna!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Medierea: farsa? modalitate de imbogatire? sau o alternativa viabila? Mihai Tomescu Mihai Tomescu Se discuta din ce in ce mai mult de mediere. Cu ce scop a fost introdusa? Parerea mea este ca e cea mai mare pacaleala a ultimilor ani.Vad cum avocati (care ... (vezi toată discuția)
Decizia curtii constitutionale privind etapa informarii obligatorii despre avantajele medierii CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT CABINET AVOCAT NICULESCU IONUT Ce parere au distinsii colegi mediatori despre decizia Curtii Constitutionale de azi privind neconstitutionalitatea unor artic din legea 192/2006?:oops: (vezi toată discuția)
Mediere... mediere... raspunde cineva utilizatorilor? trope_doi trope_doi Constat ca se “dezvolta” discutiile legate strict de mediere si mediatorii se inghesuie sa laude “noua procedura” dar cand un ... (vezi toată discuția)