custodie comuna

Doamna Pop, sunt in asentimentul vorbelor dvs in totalitate. Ceea ce am invatat eu de jumatate de an incoace, este ca odata ce se ajunge in instanta, lucrurile sunt judecate complet diferit. Legislatia nu are legatura cu psihologia. Nu are legatura cu povestea reala in sine. Deciziile legislative sunt bazate pe legi stricte, nu pe considerente umane, psihologice sau rupte din realitatea zilnica.

Trebuie sa acceptati aceasta realitate si sa ajungeti intr-un fel sau altul la o negociere de autoritate parinteasca cu tatal copilului, care sa nu va ingradeasca libertatea dvs si sa nu reprezinta piedici pentru decizile pe care stiti ca le puteti lua singura si mai bine decat impreuna, legate de copilul dvs. E ideal ca tatal sa-si doreasca sa fie prezent in cresterea si educarea copilului pentru interesul strict al copilului. Multe dintre noi STIM ca nu e asa, dar asta este o alta poveste ...

Stimata d-na Pop,
Judecatorii sunt oameni si sunt obligati sa dea verdicte in spiritul legilor existente.
Daca legea spune: "Apa nu hidrateaza", in ciuda evidentei, judecatorul trebuie sa interzica apa pentru cel deshidratat, asta e menirea sa.
Cei care au LEGIFERAT rezolvarea situatiei copiilor cu parinti despartiti sunt cei care nu au gandit problemele care se vor ivi in urma sentintelor care se vor da, in spiritul legii.
Eu pot intelege traumatismul provocat unui minor de despartirea parintilor, in cazul in care acel minor a beneficiat de caldura unui camin armonios, unde ambii parinti s-au ocupat de cresterea si educatia minorului. Acel copil simte nevoia ambilor parinti, iar preocuparea relativ constanta a parintelui lipsa ii da un oarecare echilibru psihoemotional.
Dar ce ne facem cu situatia copiilor crescuti de catre un singur parinte ani buni, fara aport material si psihoemotional din partea celuilalt, cand, din senin, apare "biologicul" cu pretentii la drepturi?
(Totusi, dupa umila mea parere, consider ca abandonarea copilului si lipsirea lui de mijloace materiale este o clara dovada de IRESPONSABILITATE din partea acelui parinte, ceea ce ar trebui sa conduca automat la lipsirea sa de drepturi.)
Conform legii, judecatorul este obligat sa hotarasca drept de vizita, independent de refuzul acelui parinte de a participa material la cresterea copilului si, daca acel parinte nu a produs abuzuri asupra copilului, (nici nu putea produce, din moment ce a lipsit cu desavarsire), ii acorda standardul de weekenduri si vacante, chiar daca acela este STRAIN copilului.
NOI, ca parinti care ne crestem singuri copilul, trebuie sa demonstram ca smulgerea copilului din mediul de siguranta in care a trait pana atunci, din programul sau de viata si abandonarea in necunoscut nu e in interesul major al copilului-experienta cabinetelor psihologice arata clar efectul traumatizant al vizitelor obligatorii asupra minorului-sau, sa asteptam sa se intample ceea ce nu ne dorim: agresiuni asupra minorului, devierea de la conceptele educationale a parintelui custodian, abuz asupra minorului sau ceea ce e mai rau-cazuri relatate in presa de razbunari asupra mamei prin pruncucidere.
In final, cred ca o schimbare de optica in justitie ar fi necesara, in definitiv legile sunt interpretabile si, in problema minorilor, este clar ca trebuie sa primeze interesul major al copilului, si nu INTERESUL MAJOR AL PARINTELUI NECUSTODIAN.

Doamna Pop, nu stiu daca e povestea dv. sau a altuia, nu am prea inteles... cert e ca acea mama ar trebui sa se bucure ca pana acum nun a pierdut copilul, odata ce inteleg ca anul trecut acesta a stat vreo cateva luni fara ea.
Ce se intampla prin custodia comuna depinde foarte mult de situatia de fapt, de interesul manifestat de parinti, de deschiderea lor... Sa te superi ca nu potui avea o viata ca atunci cand nu te-ar lega un copil de acel om, eu cred ca e nedrept. Pentru copil.
De ce vrea copilul sa mearga cu mama, nu stiu; poate pentru ca nu i-a placut pe unde a ramas data trecuta, poate pentru ca e dependent de mama, poate pentru ca i s-a descris idilic... cert e ca la 4 ani nu e o decizie prea responsabila aceasta a copilului.

Parerea mea este ca e musai sa va interesati care e situatia concreta, sa o duceti unui avocat, sa vedeti diverse solutii si sa alegeti.
Caci aici, asa, pe franturi, e greu de dat o parere, imi lipsesc multe piese din puzzle.